Institutional Repository in Medical Sciences of Nicolae Testemitanu State University of Medicine and Pharmacy of the Republic of Moldova
Not a member yet
29298 research outputs found
Sort by
Molecular and genetic aspects of MELAS: role in personalized medicine
Get PDFIntroducere. MELAS este o tulburare mitocondrială rară, moştenită matern. Caracteristicile clinice cheie includ episoade recurente asemănătoare accidentului vascular cerebral, convulsii, acidoză lactică, slăbiciune musculară, intoleranţă la exerciţii fizice, pierderea auzului şi declin neurologic progresiv. Scop. Studierea mecanismelor moleculare şi genetice implicate în patogeneza MELAS, analiza interacţiunilor dintre genomul nuclear şi cel mitochondrial, şi evaluarea ţintelor terapeutice. Material şi metode. Au fost selectate şi studiate şapte articole ştiinţifice pe această temă din bazele de date electronice PubMed, GeneCards, ResearchGate, MedlinePlus şi Google Scholar, folosind cuvintele-cheie. Criteriile de selecţie au inclus articole ştiinţifice în engleza, publicate în perioada 2015-2025, care conţineau informaţii relevante despre MELAS. Rezultate. Mutaţiile în ADNmt, în special m.3243A>G în gena MT-TL1, care codifică tR-NALeu (UUR), perturbă sinteza proteinelor mitocondriale, conducând la scăderea fosforilării oxidative şi a sintezei de ATP, cu acumularea lactatului. Alte gene mutante asociate cu MELAS: MT-ND5, MT-TC, MT-TF, MT-TH, MT-TK, MT-TL2, MT-TQ, MT-TS1, MT-TS2, MT-ND1, MT-ND6, MT-CO2, MT-CO3 şi MT-CYB. Genele nucleare codifică proteine mitocondriale critice, iar disfuncţia mitocondrială poate activa căi retrograde de semnalizare care modifică expresia genelor nucleare. Tratamentul include administrarea L-arginină, taurină, carnitină, coenzima Q10 şi dieta ketogenică. Concluzii. MELAS este o afecţiune multifactorială, determinată de mutaţii în genomul mitocondrial. O înţelegere profundă a mecanismelor moleculare, genetice inclusiv şi epigenetice ale MELAS oferă perspective promiţătoare pentru diagnosticul molecular precoce şi dezvoltarea terapiei personalizate.Introduction. MELAS is a rare mitochondrial disorder, maternally inherited. Key clinical features include recurrent stroke-like episodes, seizures, dementia, lactic acidosis, recurring headaches, short stature, muscle weakness, exercise intolerance, sensorineural hearing loss, and progressive neurological decline. Objective. To study the molecular and genetic mechanisms involved in MELAS pathogenesis, analyze the interactions between nuclear and mitochondrial genomes, and evaluate therapeutic targets. Material and methods. Seven scientific articles on this topic were selected and studied from electronic databases: PubMed, GeneCards, ResearchGate, MedlinePlus, and Google Scholar, using the keywords. The selection criteria included scientific articles in English-language, published between 2015 - 2025 with contained relevant information about MELAS. Results. Mutations in mitochondrial DNA, particularly m.3243A>G in the MTTL1 gene, which encodes tRNA Leu (UUR), impair mitochondrial protein synthesis, reduce oxidative phosphorylation and ATP production, and lead to lactate accumulation. Other mutated genes associated with MELAS: MT-ND5, MT-TC, MT-TF, MT-TH, MT-TK, MTTL2, MT-TQ, MT-TV, MT-TS1, MT-TS2, MT-ND1, MT-ND6, MT-CO2, MT-CO3, and MT-CYB. Nuclear genes encode critical mitochondrial proteins, and mitochondrial dysfunction may activate retrograde signaling pathways affecting nuclear gene expression. Treatment includes L-arginine, taurine, carnitine, coenzyme Q10, and ketogenic diet. Conclusion. MELAS is a multifactorial disorder caused by mutations in the mitochondrial genome. A deeper understanding of the molecular, genetic, and epigenetic mechanisms involved in MELAS provides promising perspectives for early molecular diagnosis and development of personalized therapy
MODERN APPROACHES IN DIRECT RESTORATIONS: AESTHETIC LAYERING OF ANTERIOR TEETH
Get PDFUniversitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica MoldovaIntroducere. Estetica dentară actuală presupune cerinţe tot mai ridicate, mai ales în zona frontală, unde restaurările trebuie să îmbine funcţionalitatea cu un aspect cât mai natural. Compozitele moderne şi tehnicile de stratificare redau fidel structura dentară, asigurând integrare estetică superioară. Scop. Evaluarea eficienţei tehnicilor moderne de stratificare în restaurările directe frontale, pentru obţinerea unui rezultat estetic durabil, biomimetic şi integrare funcţională. Material şi metode. A fost realizată o analiză narativă a literaturii prin consultarea bazelor de date PubMed şi Scopus, publicate între 2013-2024. Au fost incluse articole în limba română şi engleză, studii clinice şi review-uri relevante pentru restaurările frontale directe, unde au fost folosite materiale microhibride cu nuanţe de dentină şi smalţ. Rezultate. În urma analizei a 25 de articole publicate între anii 2013 şi 2024, s-a constatat că tehnica de stratificare strat-cu-strat este cea mai frecvent descrisă, fiind prezentă în 72% dintre surse. Cele mai utilizate materiale compozite au fost Filtek Supreme (3M) şi Estelite Sigma Quick (Tokuyama). Adaptarea cromatică a fost principalul subiect analizat în 20 de articole. Doar 6 articole au inclus evaluarea satisfacţiei pacientului, iar 4 au utilizat metode standardizate de apreciere estetică. Majoritatea lucrărilor (80%) au fost publicate după anul 2015, evidenţiind tendinţele moderne în restaurările frontale directe. Concluzii. Tehnicile moderne de stratificare s-au dovedit eficiente în restaurările directe frontale, asigurând rezultate estetice durabile prin adaptare cromatică, redarea efectelor optice naturale şi transluciditate, fiind totodată susţinute de literatura recentă de specialitate.Introduction. Contemporary dental aesthetics demands high standards, especially in the anterior region, where restorations must combine functionality with a natural appearance. Modern composites and layering techniques enable faithful reproduction of dental structure, ensuring superior aesthetic integration. Objective. This study aims to assess the effectiveness of modern layering techniques in direct anterior restorations, focusing on achieving long-lasting, biomimetic aesthetic outcomes and functional harmony. Material and methods. A narrative literature review was conducted using the PubMed and Scopus databases for articles published between 2013 and 2024. Included were Romanian and English language articles, clinical studies, and relevant reviews concerning direct anterior restorations using microhybrid materials with dentin and enamel shades. Results. Following the analysis of 25 articles published between 2013 and 2024, it was found that the layer-by-layer stratification technique is the most frequently described approach, being present in 72% of the sources reviewed. The composite materials most commonly used were Filtek Supreme (3M) and Estelite Sigma Quick (Tokuyama). Color adaptation was the main subject analyzed in 20 articles. Only 6 articles included evaluations of patient satisfaction, and 4 applied standardized methods for aesthetic assessment. The majority of the publications (80%) were released after 2015, reflecting the latest trends in direct anterior restorations. Conclusion. Modern layering techniques have proven effective in direct anterior restorations, ensuring durable aesthetic outcomes through improved color adaptation, replication of natural optical properties and trans-lucency, being consistently supported by recent findings in the specialized literature
Rezultatele și particularitățile managementului și tratamentului pacienților cu cataracta traumatică: experiența secției de Oftalmologie al Spitalului Clinic Republican
Get PDFIntroducere: Trauma oculară este o cauză semnificativă a pierderii vederii, până la 1.6
milioane de persoane pierd vederea din cauza cataractei traumatice. Formarea cataractelor
traumatice este frecventă după traume oculare contondente sau penetrante, fiind provocată
de ruptura capsulei cristalinului sau a ligamentului zonular, de tulburări ale metabolismului
cristalinului sau de oscilația cortexului cristalinului cauzată de o coliziune. Obiectivele
lucrării sunt: analiza și evaluarea rezultatelor clinice ale pacienților diagnosticați cu cataracta
traumatică, managementul acestora, și particularitățile tratamentului aplicat în cadrul Secției
de Oftalmologie a Spitalului Clinic Republican.
Material și metodă: În cadrul Secției de Oftalmologie SCR «T. Moșneaga» a fost efectuat
un studiu retrospective, în cadrul căruia au fost examinate fișele de observație a 52 de
pacienți (104 de ochi) cu diagnostic: Cataracta traumatică, care au fost internați în perioada
anilor 2023-2024 și au suprtat intervențiile chirurgicale de înlăturare a cataractei traumatice.
Rezultate: Chirurgia rămâne cel mai eficient tratament pentru cataracta posttraumatică.
Două tehnici majore sunt utilizate: extracția extracapsulară a cataractei (ECCE) și
facoemulsificarea. Majoritatea pacienților sunt bărbați. Cele mai frecvent înregistrate cauze
ale traumatismelor oculare au fost: obiecte vegetale, fragmente de lemn, fragmente metalice
în timpul reparațiilor. Pacienții cu corpi străini intraoculari, glaucom secundar, hemoftalm,
au avut AV postoperatorie mai mică decît ceilalți pacienți.
Concluzii: Trauma oculară este frecvent asociată cu modificări cataractogene ale
cristalinului. Cauza traumatismului joacă un rol esențial în alegerea tratamentului adecvat.
De asemenea, consultarea unui oftalmolog la timp joacă un rol crucial în îmbunătățirea
prognosticului și în recuperarea rapidă după intervențiile chirurgicale
Particularitățile keratoconjunctivitelor la copii
Get PDFScop: Evidențierea particularităților clinice, etiologice și evolutive ale
keratoconjunctivitelor la copii, în vederea îmbunătățirii diagnosticului precoce și a
managementului terapeutic.
Materiale și metode: A fost realizat un studiu retrospectiv pe un lot de 50 copii diagnosticați
cu diferite forme de keratoconjunctivită, investigați în cadrul INSP Centrul Ocrotirii
Sănătății Mamei și Copilului. S-au analizat date clinice si paraclinice. Cazurile au fost
clasificate etiologic (alergice, infecțioase, traumatice, autoimune) și în funcție de severitate.
Rezultate: La copii, keratoconjunctivitele au prezentat frecvent debut acut și manifestări
clinice mai intense, cu afectare bilaterală precoce. Formele alergice au predominat, cu
sezonalitate clară și asociere cu atopii sistemice. Complicațiile corneene au fost mai rare
decât la adulți, însă pot apărea în forme severe netratate. Diagnosticul diferențial a fost
uneori dificil, necesitând corelarea atentă a semnelor clinice cu rezultatele paraclinice.
Discuții: Particularitățile anatomo-fiziologice ale ochiului copilului (film lacrimal instabil,
imunitate oculară în formare, răspuns inflamator intens) influențează tabloul clinic și
evoluția bolii. De asemenea, cooperarea limitată în timpul examinării impune metode
adaptate vârstei. Abordarea terapeutică trebuie individualizată, cu atenție la dozele
pediatrice, tolerabilitate și prevenirea complicațiilor pe termen lung.
Concluzii: Keratoconjunctivitele la copii prezintă particularități clinice și evolutive care
necesită o abordare diagnostică și terapeutică diferențiată. Recunoașterea precoce a formelor
severe și colaborarea interdisciplinară (pediatru, alergolog, oftalmolog) sunt esențiale pentru
prevenirea sechelelor corneene și menținerea acuității vizuale
Psychopedagogical strategies for cognitive health in old age
Get PDFGlobal demographic aging requires a rethinking of strategies to
support cognitive health in later life, in the context of maintaining
autonomy and quality of life. This study provides a synthesis of the
scientific literature on the effectiveness of psycho-pedagogical strategies in developing and maintaining cognitive reserve. The evidence
regarding the impact of lifelong learning, neuroplasticity, and multidomain interventions on cognitive function is analyzed. The focus is
placed on promoting an active lifestyle, social engagement, and the
optimization of the brain’s adaptive potential, outlining key directions
for educational and social policies aimed at supporting healthy aging
Optimization of chromatographic parameters for the quantification of the TQ derivative in pure solutions and blood plasma
Get PDFUniversitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica MoldovaIntroducere. Timochinona este un compus bioactiv de tip chinonă, cu nucleu benzochinonic para-substituit obţinut din aşa plante ca Nigella sativa şi Monarda fistulosa. Din cauza instabilităţii la factori externi şi interacţiunea cu proteinele plasmatice, s-a efectuat derivatizarea pentru îmbunătăţirea detectabilităţii. Scop. Optimizarea condiţiilor cromatografice pentru cuantificarea derivatului TQ în soluţii pure şi plasmă sanguină, cu aplicabilitate în ulterioarele studiile farmacocinetice. Material şi metode. Pentru efectuarea analizei a fost utilizat HPLC Agilent 1260, Spec-trofotometrul Lambda 25 cu detecţie UV-VIS, balanţă analitică digitală RADWAG şi centrifugă de laborator Sigma, faza mobilă a constituit ACN în TFA, ca standard intern convenabil s-a dovedit a fi Carbamazepina, iar ca reactiv pentru obţinerea derivatului s-a folosit 2-mercaptoetanol. Rezultate. Cuantificarea derivatului TQ în soluţii pure s-a efectuat pe coloana Zorbax Eclipse Plus C18, fază mobilă compusă din 40-45% ACN în soluţie apoasă 0,05% TFA cu un debit de 1,2 ml/min, cu detecţie la 306 nm, corespunzător maximului de absorbţie al derivatului TQ-ME. Carbamazepina a fost eluată înaintea derivatului cu o bună separarea a vârfurilor şi răspuns practic egal al detectorului la concentraţie identică cu cea a analitului. Pentru analiza pe plasmă sanguină, s-a determinat că utilizarea fazei mobile cu 42% acetonitril asigură o separare selectivă corespunzătoare şi un timp de analiză redus, de aproximativ 3 minute. Concluzii. Optimizarea parametrilor a permis dezvoltarea unei metode eficiente şi reproductibile pentru dozarea derivatului TQ în soluţii pure şi plasmă sanguină, cu separare selectivă, timp de analiză redus şi precizie sporită datorită utilizării carbamazepinei ca standard intern.Introduction. Thymoquinone (TQ) is a natural bioactive compound from the quinone class, found mainly in Nigella sativa and Monarda fistulosa. Its therapeutic potential is limited by poor stability and strong plasma protein binding. To overcome these barriers, derivatization was applied to improve analytical detection. Objective. Optimization of chromatographic conditions for quantification of the TQ derivative in pure solutions and blood plasma, with applicability in subsequent pharmacokinetic studies. Material and methods. Chromatographic analysis was performed using an Agilent 1260 HPLC system with UV-DAD detection and a Spectrophotometer Lambda 25 UV-VIS. The mobile phase consisted of acetonitrile (ACN) mixed with trifluoroacetic acid (TFA). Carbamazepine was used as internal standard and 2-mercaptoethanol was selected for in-sample derivatization of TQ. Results. A reliable chromatographic method was developed for TQ derivative quantification. In pure solutions, separation was performed on a Zorbax Eclipse Plus C18 column with 40-45% ACN in 0.05% TFA at 1.2 ml/ min. Detection was carried out at 306 nm, corresponding to the absorbance peak of the TQ-ME derivative. Carbamaz-epine eluted before the analyte, showing excellent peak separation and nearly identical detector response at equal concentrations. For blood plasma samples, 42% ACN in the mobile phase ensured good chromatographic selectivity and reduced analysis time to approximately 3 minutes, enabling rapid, precise quantification. Conclusion. The optimized parameters allowed the development of an efficient and reproducible method for TQ derivative quantification in pure solutions and blood plasma, ensuring selective separation, short analysis time, and increased precision through the use of carbamazepine as the internal standard
Segmental renal infarction treated conservatively. Case report
Get PDFIntroducere. Infarctul renal reprezintă necroza ischemica a parenchimului renal produsa prin obstrucţia unui ram arterial, cauzată de un tromb sau un embol. Infarctul Renal este de obicei o boală subestimată datorită prezentărilor sale rare şi nespecifice. Supravieţuirea renală a acestor pacienţi nu este bine studiată. Scop. Prezentarea unui caz clinic de infarct renal segmentar pe stânga confirmat clinic şi paraclinic, care a fost tratat conservator având o evoluţie favorabila la conduita terapeutică abordată. Material şi metode. A fost analizat cazul unui pacient cu infarct renal segmentar pe stânga. Diagnosticul a fost stabilit cu ajutorul investigaţiilor imagistice (Ecografia, TC a abdomenului cu contrast). Parametrii urmăriţi: ureea, creatinina, D-dimeri, coagulograma. Tratamentul conservativ a inclus antibiotice, anticoagulante, antiinflamatori. Rezultate. Pacientul K, sex masculin, 64 ani a acuzat lombalgie acută pe stânga, greaţă. Examenul TC in parenchimul rinichiului stânga a determinat sectoare triunghiulare hipodense, fără captarea substanţei de contrast pe o arie~3.8x4.4x1.9cm. Pacientul a administrat tratament conservator cu antibiotice, anticoagulante, şi monitorizare. La a 2 zi de staţionar, s-a efectuat TC unde s-a determinat ca în comparaţie cu investigaţia anterioară dinamica radiologica stabilă. Pacientul a fost externat la 8 zile cu funcţie renală conservată. Cazul confirmă valoarea monitorizării analizelor biochimice, investigaţiilor imagistice adaptat dinamicii clinice. Concluzii. Prezentul caz confirmă ca monitorizarea clinica/paraclinica şi supravegherea imagistica în infarct renal segmentar este esenţial pentru decizia terapeutică, pentru păstrarea funcţiei renale. Este importantă si prevenirea recurentei fenomenelor trombo-embolice, prin tratarea bolii de fond.Introduction. Renal infarction represents ischemic necrosis of the renal parenchyma caused by obstruction of an arterial branch due to an embolus originating from the heart or an in situ thrombosis. It is often underdiagnosed due to its rare and nonspecific presentation. Renal survival in such cases remains poorly studied. Objective. To present a clinical case of left segmental renal infarction in one patient, confirmed clinically and paraclinically, which was managed conservatively with a favorable outcome. Material and methods. We analyzed the case of a patient with segmental renal infarction. The diagnosis was established using imaging investigations (ultrasound, contrast-enhanced abdominal CT). Monitored parameters included: urea, creatinine, D-dimers, coagulation profile. Conservative management consisted of antibiotics, anticoagulants, and anti-inflammatory agents. Results. Patient K, male, 64 years old, presented with acute left-sided lumbar pain, nausea, and vomiting. Abdominal CT revealed triangular hypodense areas in the left renal parenchyma, with no contrast uptake over a surface of ~3.8x4.4x1.9 cm. Conservative treatment with antibiotics, anticoagulants, and close monitoring was initiated. On day 2, repeat CT showed radiological stability compared to the initial scan. The patient was discharged after 8 days with preserved renal function. The case confirms the value of monitoring biochemical analyzes such as urea and creatinine, imaging investigations adapted to clinical dynamics. Conclusion. This case confirms that clinical/paraclinical monitoring and imaging surveillance are essential in segmental renal infarction to guide therapeutic decisions and preserve renal function. Preventing thromboembolic recurrence through management of the underlying condition is also crucial
25 ОН дефицит витамина D у пожилых людей с синдромом остеосаркопении (Литературный обзор)
Get PDFRezumat
Introducere. Osteosarcopenia (OS) este un sindrom geriatric caracterizat prin asocierea osteoporozei cu sarcopenia,
ceea ce determină un risc crescut de căderi, fracturi și pierderea independenței funcționale la vârstnici. Vitamina D
are un rol esențial în menținerea sănătății osoase și musculare, prin reglarea metabolismului calciului și fosforului și
influențarea directă a funcției osteoblastelor și a celulelor musculare. La vârstnici deficitul de vitamina D este frecvent
cauzat de diverși factori.
Material și metode. Informațiile au fost colectate din baze de date științifice (Google Scholar, National Library of
Medicine, PubMed, Cochrane Library, Elsevier, SpringerLink, ScienceDirect), precum și de pe site-urile oficiale ale
Societății Europene pentru Osteoporoză și Sarcopenie. Au fost incluse publicații apărute înre 2014-2025, redactate
în limba engleză.
Rezultate. Studiile analizate au evidențiat o asociere semnificativă între deficitul de vitamina D și OS. Prevalența
OS depinde de populația examinată și variază de la 5 la 40%, fiind cea mai mare în rândul grupurilor cu risc înalt
de căderi sau s-au fracturat (27,2–40%), dar rămâne semnificativă printre vârstnicii care locuiesc în comunitate
(10,4–28%). Nivelurile serice scăzute de 25(OH)D au fost corelate cu un risc crescut de sarcopenie și osteoporoză.
Manifestările clinice frecvente au inclus scăderea forței musculare, viteza mersului redusă și instabilitatea posturală.
Nivelurile insuficiente de 25(OH)D au fost, de asemenea, asociate cu performanță fizică scăzută și oboseală musculară crescută.
Concluzii. OS este o afecțiune complexă, frecventă la vârstnici, iar deficitul de vitamina D constituie un factor patogenic major. Evaluarea nivelului de 25(OH)D ar trebui să fie o parte integrantă a screeningului geriatric.Summary Introduction. Osteosarcopenia (OS) is a geriatric syndrome characterized by the association of osteoporosis with
sarcopenia, which determines an increased risk for falls, fractures and loss of functional independence in the elderly.
Vitamin D has an essential role in maintaining bone and muscle health, by regulating calcium and phosphorus metabolism and directly influencing the function of osteoblasts and muscle cells. In the elderly, vitamin D deficiency is
frequently caused by various factors.
Material and methods. Information was collected from scientific databases (Google Scholar, National Library of Medicine, PubMed, Cochrane Library, Elsevier, SpringerLink, ScienceDirect), as well as from the official websites of the
European Society for Osteoporosis and Sarcopenia. Publications published between 2014 - 2025, written in English,
were included.
Results. The reviewed studies revealed a significant association between vitamin D deficiency and OS. The prevalence
of OS depends on the population examined and ranges from 5 to 40%, being highest among groups at high risk of
falls or fractures (27.2–40%), but remains significant among community-dwelling older adults (10.4–28%). Low
serum 25(OH)D levels were correlated with an increased risk of sarcopenia and osteoporosis. Common clinical manifestations included decreased muscle strength, reduced walking speed, and postural instability. Insufficient 25(OH)D
levels were also associated with decreased physical performance and increased muscle fatigue.
Conclusions. OS is a complex condition, common in the elderly, and vitamin D deficiency is a major pathogenic factor.
Assessment of 25(OH)D levels should be an integral part of geriatric screening.Резюме
Введение. Остеосаркопения (ОС) — гериатрический синдром, характеризующийся связью остеопороза с
саркопенией, что определяет повышенный риск падений, переломов и потери функциональной независимости у пожилых людей. Витамин D играет важную роль в поддержании здоровья костей и мышц, регулируя
метаболизм кальция и фосфора и напрямую влияя на функцию остеобластов и мышечных клеток. У пожилых
людей дефицит витамина D часто вызывается различными факторами.
Материал и методы. Информация была собрана из научных баз данных (Google Scholar, National Library of
Medicine, PubMed, Cochrane Library, Elsevier, SpringerLink, ScienceDirect), а также с официальных сайтов Европейского общества остеопороза и саркопении. Были включены публикации, опубликованные в период с 2014
по 2025 год на английском языке.
Результаты. Рассмотренные исследования выявили значительную связь между дефицитом витамина D и
ОС. Распространенность остеосаркопении зависит от обследуемой популяции и составляет от 5 до 40%,
будучи самой высокой среди групп с высоким риском падений или переломов (27,2–40%), но остается значительной среди пожилых людей, проживающих в обществе (10,4–28%). Низкие уровни 25(OH)D в сыворотке крови коррелировали с повышенным риском саркопении и остеопороза. Общие клинические проявления
включали снижение мышечной силы, снижение скорости ходьбы и постуральную неустойчивость. Недостаточные уровни 25(OH)D также были связаны со снижением физической работоспособности и повышенной
мышечной утомляемостью.
Заключение. ОС является сложным состоянием, распространенным у пожилых людей, а дефицит витамина
D является основным патогенным фактором. Оценка уровней 25(OH)D должна быть неотъемлемой частью
гериатрического скрининга
Pathobiochemical mechanisms associated with elevated neurofilament light chain levels in peripheral neuropathies
Get PDFIntroducere. Neuropatiile periferice (NP) implică un spectru larg de afecţiuni cu etiologie multifactorială, printre care şi degradarea axonală. Studiile recente au relevat importanţa cuantificării neurofilamentelor uşoare (NfL) în diagnosticul precoce al leziunilor neuroaxonale şi monitorizarea evoluţiei clinice. Scop. Identificarea modificărilor patobiochimice care determină creşterea nivelului NfL în neuropatiile axonale pentru elucidarea rolului acestora de biomarker pentru diagnostic. Material şi metode. Studiul a inclus analiza comprehensivă a 14 articole ştiinţifice, publicate între anii 2020-2025, în acces deschis, din bazele de date PubMed şi Scopus. Criteriile de selecţie au vizat cercetările care au investigat legătura dintre dozarea serică a neurofilamentelor uşoare şi prezenţa afectării degenerative neuronale locale. Rezultate. NfL sunt componente structurale ale axonului, implicate în menţinerea citoarhitectonicii şi transportului axoplasmatic. Stresul oxidativ şi inflamaţia neuronală au fost evidenţiate ca procese importante în afectarea axonală, specifică NP. Radicalii liberi generaţi au fost angajaţi în perturbarea homeostaziei calciului şi activarea calpainelor şi caspazelor, care au determinat fragmentarea neurofilamentelor. Totodată, Il-6 şi TNF-a au fost angrenate în dereglarea barierei axoplasmatice cu eliberarea NfL în spaţiul extracelular şi în sânge. Cercetările au stabilit NfL ca biomarker cert al degenerării axonale, elevarea acestora fiind patologică. Concluzii. NfL reprezintă un biomarker sensibil al injuriei şi dezorganizării arhitectonicii neuronale. Dozarea acestora în serul sangvin corelează direct cu gradul de afectare structurală axonală drept consecinţă a proceselor patologice amplificate de radicalii liberi şi citokinele proinflamatorii.Introduction. Peripheral neuropathies (PN) involve a wide spectrum of conditions with multifactorial etiology, including axonal degeneration. Recent studies have revealed the importance of quantifying neurofilament light (NfL) in the early diagnosis of neuroaxonal lesions and monitoring clinical evolution. Objective. Identification of pathobiochemical alterations leading to elevated NfL levels in axonal neuropathies in order to elucidate their contribution as a biomarker for diagnosis. Material and methods. The study included a comprehensive analysis of 14 scientific articles, published between 2020-2025, in open access, from the PubMed and Scopus databases. The selection criteria targeted research that investigated the relationship between serum light neurofilament dosage and the presence of local neuronal degenerative damage. Results. NfL are structural components of the axon, involved in the maintenance of cytoarchitecture and axoplasmic transport. Oxidative stress and neuronal inflammation have been reported as important processes in axonal damage, specific to NP. The free radicals generated contributed in the disruption of calcium homeostasis and the activation of calpains and caspases, which determined the fragmentation of neurofilaments. Also, Il-6 and TNF-a disrupted the axoplasmic barrier with the release of NfL into the extracellular space and blood. Research has confirmed NfL as a clear biomarker of axonal degeneration, their elevation being pathological. Conclusion. NfL is a sensitive biomarker of neuronal injury and architectural disorganization. Its dosage in blood serum directly correlates with the degree of axonal structural damage as a consequence of pathological processes amplified by free radicals and proin-flammatory cytokines
Impactul infecției COVID-19 asupra sănătății sistemului respirator la copii
Get PDFIntroducere. Infecția cu virusul SARS-CoV-2 a reprezentat o provocare globală, afectând
și populația pediatrică. Deși formele severe sunt mai rare la copii, tabloul clinic este variat,
incluzând forme asimptomatice, forme ușoare cu afectarea căilor respiratorii superioare și
cazuri severe cu pneumonii complicate, insuficiență respiratorie și disfuncție multiorganică.
Studiile recente evidențiază că vârsta mică și severitatea episodului acut influențează gradul
de afectare pulmonară și riscul de sechele postinfecțioase. În acest context, analiza clinicoimagistică are un rol esențial în monitorizarea evoluției bolii.
Scop. Evaluarea particularităților clinice, imagistice și a evoluției afectării pulmonare postCOVID-19 la copiii spitalizați cu forme medii și severe ale infecției SARS-CoV-2.
Material și metode. Studiul retrospectiv a inclus 200 de copii internați în perioada 2021–
2024 la Clinica de pneumologie pediatrică a IMSP Institutului Mamei și Copilului,
repartizați în cinci loturi conform vârstei. Vârsta medie a fost de 2,06 ± 0,28 ani. Procesarea
statistică a fost efectuată prin programele Epi-Info 7.2 și Microsoft Excel. Un subgrup de 101
pacienți, cu forme medii și severe, a fost supus examinării imagistice prin tomografie
computerizată toracică (CT) pentru evaluarea afectării pulmonare și a sechelelor
postinfecțioase.
Rezultate. Mai mult de o treime dintre copiii spitalizați au avut vârsta sub un an (38,8%).
Debutul sever al bolii a fost mai frecvent la nou-născuți (58,3%) și sugari (52,4%).
Manifestările dominante au fost sindromul febril (48,4%), tusea (63,5%) și semnele catarale
respiratorii (50%). Semne de severitate – cianoza, dispneea și tirajul toracic s-au observat
preponderent la copiii sub un an. Modificări imagistice pulmonare au fost depistate la 68,3%
dintre pacienți, cu predominanța ariilor de consolidare (71,5%), a opacităților de tip „sticlă
mată” (17,2%) și a semnelor de fibroză (30,7%). La 15% dintre copii au fost identificate
aderențe pleurale, sugerând inflamație persistentă. Sugarii au prezentat cea mai înaltă rată
de afectare pulmonară (45,3%). Evoluția post-COVID-19 a fost favorabilă la majoritatea
pacienților, însă leziunile reziduale au persistat variabil, necesitând monitorizare ulterioară.
Concluzii.Infecția COVID-19 determină un spectru larg de manifestări respiratorii la copii,
cu predominanța tusei (63,5%), febrei (48,4%) și semnelor catarale (50%). Sugarii și nounăscuții sunt categoriile cele mai vulnerabile, dezvoltând frecvent forme severe cu
insuficiență respiratorie. Examinările imagistice prin CT au evidențiat afectarea pulmonară
în 2/3 dintre cazuri, în 71,5% – leziuni de consolidare, 30,7% – de fibroză și 15,1% – aderențe
pleurale. Aceste date confirmă necesitatea monitorizării în dinamică a copiilor post-COVID19 și importanța tomografiei computerizate toracice ca metodă de referință în evaluarea și
supravegherea afectării pulmonare reziduale