Institutional Repository in Medical Sciences of Nicolae Testemitanu State University of Medicine and Pharmacy of the Republic of Moldova
Not a member yet
29298 research outputs found
Sort by
Genetic predisposition in non-alcoholic fatty liver disease
Get PDFIntroducere. Boala ficatului gras non-alcoolic (BFGNA) are o etiologie multifactorială, determinată de interacţiunea factorilor de mediu şi genetici. Predispoziţia genetică influenţează atât riscul de apariţie a BFGNA, cât şi progresia bolii către steatoză, fibroză şi ciroză hepatică severă, ireversibilă. Scop şi obiective. Evaluarea importanţei factorilor genetici implicaţi în susceptibilitatea la BFGNA şi elucidarea mecanismelor moleculare care stau la baza progresiei către steatoză, fibroză şi ciroză hepatică. Material şi metode. Au fost analizate articole ştiinţifice publicate în perioada anilor 2015-2025, accesate din baze de date online HINARI, PubMed, NCBI şi Science Direct. Au fost utilizaţi termeni de specialitate referitori la predispoziţia genetică, patogenia bolii ficatului gras non-alcoolic, cu accent pe genele implicate în susceptibilitate şi progresia bolii. Rezultate. Studii genomice au evidenţiat variante genetice implicate în susceptibilitatea BFGNA în interacţiune cu factorii de mediu. Mutaţia rs738409 C>G (gena PNPLA3) reduce activitatea adiponutrinei, implicată în metabolismul hepatic al tri-gliceridelor, favorizând steatoză severă şi fibroză. Mutaţia rs58542926 C>T (gena TM6SF2) afectează secreţia lipo-proteinelor bogate în trigliceride, determinând acumularea de grăsimi şi fibroză hepatică, dar profilul lipidic plasmatic este mai favorabil din punct de vedere cardiovascular. Polimorfismul rs2645424 (gena FDFT1) este corelat cu o activitate inflamatorie hepatică mai intensă şi formă avansată a BFGNA. Concluzii. Predispoziţia genetică în BFGNA este determinată de variaţii genetice, care în interacţiune cu factorii de mediu, influenţează susceptibilitatea la apariţia şi progresia bolii. Înţelegerea mecanismelor moleculare permite identificarea persoanelor cu risc şi la dezvoltarea terapiei personalizate.Introduction. Non-alcoholic fatty liver disease (NAFLD) has a multifactorial etiology, resultsing from the interaction of environmental and genetic factors. Genetic predisposition influences the risk of developing NAFLD and the progression of the disease toward severe, irreversible steatosis, fibrosis, and liver cirrhosis. Objective. Evaluation of the importance of genetic factors involved in susceptibility to NAFLD and elucidation of the molecular mechanisms underlying its progression to steatosis, fibrosis and hepatic cirrhosis. Material and methods. Scientific articles published between 2015 and 2025 were analyzed, accessed from online databases such as HINARI, PubMed, NCBI, and Science Direct. Specialized terms related to genetic predisposition and the pathogenesis of non-alcoholic fatty liver disease were used, with emphasis on genes involved in susceptibility and disease progression. Results. Genomic studies highlighted genetic variants involved in susceptibility to NAFLD in interaction with environmental factors. The rs738409 C>G mutation (PNPLA3 gene) reduces adiponutrin activity, involved in hepatic triglyceride metabolism, promoting severe steatosis and fibrosis. The rs58542926 C>T mutation (TM6SF2 gene) affects secretion of triglyceride-rich lipoproteins, leading to fat accumulation and liver fibrosis, although the plasma lipid profile is more favorable from a cardiovascular perspective. The rs2645424 polymorphism (FDFT1 gene) is correlated with more intense hepatic inflammatory activity and advanced forms of NAFLD. Conclusion. Genetic predisposition in NAFLD is determined by genetic variations that, in interaction with environmental factors, influence susceptibility to disease onset and progression. Understanding molecular mechanisms allows for identifying at-risk individuals and developing personalized therapies
OPERATIONAL ALGORITHMS FOR ANTITHROMBOTIC MANAGEMENT IN ACUTE ISCHEMIC STROKE: A CLINICAL APPROACH
Get PDFUniversitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica MoldovaIntroducere. Accidentului vascular cerebral (AVC) ischemic acut reprezintă o urgenţă majoră care necesită management antitrombotic (mAT) prompt. Luarea unei decizii terapeutice este îngreunată de contextul clinic al pacienţilor: multiple comorbidităţi, complicaţii neurologice şi factori de risc cerebro-/cardiovasculari. Scop. Dezvoltarea algoritmilor operaţionali bazaţi pe dovezi pentru eficientizarea şi creşterea calităţii managementului antitrombotic în AVC ischemic acut în contextul pacienţilor din centrele AVC. Material şi metode. Algoritmii de mTA au fost elaborate în baza revistei ghidurilor naţionale (PCN 2018, PCI-INN 2025) şi internaţionale (UpToDate 2025, ESC 2024, AHA-ACC 2021) la subiectul AVC ischemic acut şi patologii asociate (fibrilaţie atrială (FA), ateroscleroză), şi consensus de experţi AVC din cadrul Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie „Diomid Gherman”. Rezultate. Patru direcţii cheie în mAT al AVC ischemic acut au fost transpuse în algoritmi privind: faza acută; iniţierea mAT; revascularizarea cerebrală; profilaxia secundară. S-au inclus recomandări referitor mono-/dublei terapii antiplachetare, anticoagulare şi fibrinoliză în caz de accident ischemic tranzitor, AVC cu FA (non-/valvulară) şi/ sau stenoză carotidiană (intra-/extracerebrală; grad; placă in-/stabilă); şi de pozologie (ex.: evitarea co-administrării aspirinei cu omeprazol). Discrepanţele dintre ghiduri au fost soluţionate prin consens. Persistă incertitudini de cuantificare a riscului de transformare hemoragică - evaluare subiectivă. Concluzii. Dezvoltarea algoritmilor operaţionali de mAT în AVC ischemic acut dezvăluie complexitatea deciziei clinice şi limitări în evaluarea riscului de transformare hemoragică. Aceştia sunt meniţi sporirii calităţii asistenţei medicale şi urmează a fi propuşi spre validare şi implementare în centrele AVC.Introduction. Acute ischemic stroke (AIS) is a major neurological emergency that requires prompt antithrombotic management (ATM). Therapeutic decision-making is often challenged by the clinical complexity of patients: multiple comorbidities, neurological complications, and cerebro-/ cardiovascular risk factors. Objective. To develop evidence-based operational algorithms to optimize and improve quality of ATM in AIS, tailored to the specific context of patients admitted to specialized stroke centers. Material and methods. The ATM algorithms were developed based on the review of national (PCN 2018, PCI-INN 2025) and international (UpToDate 2025, ESC 2024, AHA/ACC 2021) guidelines on AIS and its associated conditions (e.g., atrial fibrillation, atherosclerosis). The process incorporated an expert consensus from the Diomid Gherman Institute of Neurology and Neurosurgery. Results. Four key areas in ATM for AIS were translated into operational algorithms for: acute phase; initiation of ATM; cerebral revascularization; secondary prevention. Recommendations were included on mono-/dual antiplatelet therapy, anticoagulation, and fibrinolysis for clinical scenarios with transient ischemic attacks; AIS with AF (non-/valvular); carotid stenosis (in-tra-/extracranial; degree; plaque stability), and posology (e.g., avoiding co-administration of aspirin with omeprazole). Discrepancies between guidelines were resolved through expert consensus. The hemorrhagic transformation risk assessment remains largely subjective. Conclusion. The development of operational algorithms for ATM in AIS highlights the complexity of clinical decision-making and the current limitations in assessing hemorrhagic risk. These tools aim to improve the quality of stroke care and are proposed for validation and future implementation in stroke centers
Tuberculous pleurisy - a diagnostic challenge (case report)
Get PDFIntroducere. Tuberculoza pleurală reprezintă o formă frecventă de tuberculoză extrapulmonară, deseori dificil de diagnosticat în absenţa unei confirmări bacteriologice. Evaluarea clinică atentă, investigaţii imagistice şi monitorizarea răspunsului terapeutic, poate orienta decizia diagnostică şi terapeutică. Scop. Prezentarea particularităţilor diagnostice şi terapeutice ale unui caz clinic de pleurezie exsudativă, bacteriologic negativ, cu răspuns clinic favorabil la tratament antituberculos. Material şi metode. A fost analizat cazul unui pacient de 45 de ani, cu debut acut, internat pentru sindrom bronşitic, toxico-infecţios, algic. Investigaţiile paraclinice au inclus imagistică toracică, tora-cocenteză, fibrobronhoscopie şi investigaţii de laborator. Bacteriologia lichidului pleural, fără confirmare microbiologică a etiologiei. Rezultate. Imagistica toracică a evidenţiat infiltraţii pneumonice pe stânga cu zone de atelectazii, în faza de resorbţie incompletă şi sindrom pleural lichidi-an cu tendinţă spre închistare. Lichidul pleural (900ml) a fost exsudativ, BAAR, GeneXpert, BACTEC negative. Evoluţia clinică sub tratament antibiotic nespecific a fost fluctuantă. În lipsa unui diagnostic cert, dar în prezenţa unui tablou clinic şi imagistic sugestiv, s-a iniţiat tratament antituber-culos (HPZMfx). După 30 de zile de tratament, s-a observat remisia sindromului inflamator, diminuarea semnificativă a revărsatului pleural şi ameliorarea clinică şi imagistică. Concluzii. Formele paucibacilare de tuberculoză pleurală (formă frecventă de tuberculoză extrapulmonară) rămân o provocare diagnostică. Acest caz evidenţiază rolul major al evaluării clinice, imagistice şi al monitorizării evoluţiei sub tratament în confirmarea indirectă a etiologiei tuberculoase.Introduction. Pleural tuberculosis is a common form of extrapulmonary tuberculosis, often difficult to diagnose in the absence of bacteriological confirmation. Careful clinical evaluation, imaging investigations, and monitoring of the therapeutic response can guide both diagnostic and treatment decisions. Objective. Presentation of the diagnostic and therapeutic particularities of a clinical case of exudative pleurisy, bacteriologically negative, with a favorable clinical response to antituberculosis treatment. Material and methods. The case of a 45-year-old patient with acute onset, admitted for bronchitis, toxic-infectious, and painful syndrome, was analyzed. Paraclinical investigations included chest imaging, thoracentesis, fiberoptic bronchoscopy, and laboratory tests. Bacteriological analysis of the pleural fluid did not confirm the microbiological etiology. Results. Chest imaging showed left-sided pneumonic infiltrates with areas of atelectasis in the phase of incomplete resolution and a pleural effusion tending toward loculation. The pleural fluid (900 ml) was exudative; AFB smear, GeneXpert, and BACTEC tests were negative. The clinical course under nonspecific antibiotic treatment was fluctuating. In the absence of a definitive diagnosis but with suggestive clinical and imaging findings, antituberculosis treatment (HRZEM-fx) was initiated.After 30 days of treatment, remission of the inflammatory syndrome, significant reduction of the pleural effusion, and clinical and radiological improvement were observed. Conclusion. Paucibacillary forms of pleural tuberculosis (a common form of extrapulmonary tuberculosis) remain a diagnostic challenge. This case highlights the crucial role of clinical and imaging evaluation, as well as monitoring treatment response, in the indirect confirmation of tuberculous etiology
Systemic juvenile idiopathic arthritis -clinical manifestations and diagnosis
Get PDFIntroducere. Artrita idiopatică juvenilă sistemică (AIJS) este o boală autoinflamatorie rară a copilăriei, caracterizată prin febră zilnică, erupţie trecătoare şi artrită. Reprezintă 10-20% din cazurile de AIJ şi poate include limfadenopa-tie, hepatosplenomegalie, serozită şi inflamaţii mediate de IL-1/IL-6. Scop. Scopul lucrării este de a analiza manifestările clinice şi abordarea diagnostică a artritei idiopatice juvenile sistemice, cu accent pe recunoaşterea timpurie şi diagnosticul diferenţial. Material şi metode. A fost realizată o revizuire narativă utilizând literatura medicală disponibilă prin PubMed şi ghidurile de reumatologie, axată pe caracteristicile clinice şi procesul de diagnostic al AIJS. S-au colectat date privind demografia, simptomele, semnele clinice, analizele de laborator şi imagistică, precum şi momentul stabilirii diagnosticului. Rezultate. Artrita idiopatică juvenilă sistemică (AIJS) debutează de obicei cu febră zilnică peste 39°C şi o erupţie tranzitorie roz-somon. Artrita, care afectează frecvent genunchii, încheieturile sau gleznele, apare la majoritatea pacienţilor, adesea după simptomele sistemice. Limfadenopatia, hepatosplenomegalia şi serozita sunt comune. Analizele evidenţiază leucocitoză neutrofilă, trombocitoză, VSH/CRP crescute, anemie normocitară şi hi-perferitinemie. ANA şi RF sunt negative. Conform criteriilor ILAR din 2004, diagnosticul de AIJS necesită artrită >6 săptămâni, febră şi cel puţin o manifestare sistemică, ceea ce întârzie adesea recunoaşterea clinică. Concluzii. AIJS este un diagnostic de excludere şi poate imita infecţii, malignităţi sau alte sindroame febrile în stadiile iniţiale. Recunoaşterea tiparului clinic-febră cotidiană, erupţie, inflamaţie neutrofi-lică, hiperferritinemie-este vitală. Terapia precoce cu IL-1/ IL-6 îmbunătăţeşte prognosticul.Introduction. Systemic juvenile idiopathic arthritis (sJIA) is a rare autoinflammatory childhood disease marked by daily high fevers, evanescent rash, and arthritis. It represents 10-20% of JIA cases and may present with lymphadenopa-thy, hepatosplenomegaly, serositis, and IL-1/IL-6-driven inflammations. Objective. The aim of this paper is to explore the clinical features and diagnostic approach of systemic juvenile idiopathic arthritis (sJIA), with emphasis on early recognition and differential diagnosis. Material and methods. A narrative review was conducted using medical literature from PubMed and rheumatology guidelines, focusing on the clinical characteristics and diagnostic process of systemic juvenile idiopathic arthritis (sJIA). Collected data included demographics, symptoms, clinical signs, laboratory/imaging results, and diagnostic delay. Results. Systemic juvenile idiopathic arthritis (sJIA) typically starts with daily fevers above 39°C and a fleeting salmon-colored rash. Arthritis, often affecting knees, wrists, or ankles, appears in most cases, sometimes delayed after systemic symptoms. Lymphadenopathy, hepatosplenomegaly, and serositis are frequent. Lab findings show neutrophilic leukocytosis, thrombocytosis, high ESR/CRP, normocytic anemia, and hy-perferritinemia. ANA and RF are negative. As per ILAR 2004 criteria, sJIA is diagnosed by arthritis lasting >6 weeks, fever, and at least one systemic feature, often delaying diagnosis until joints are affected. Conclusion. sJIA is a diagnosis of exclusion and may mimic infections, malignancy, or other febrile syndromes in early stages. Awareness of its pattern-daily fevers, rash, neutrophilic inflammation, and hyperfer-ritinemia-is crucial. Early diagnosis and IL-1/IL-6-targeted therapy improve outcomes
The role of multiparametric and biparametric MRI in the diagnosis and evaluation of prostate cancer
Get PDFIntroducere. Diagnosticul CP e o provocare în practica clinică, influenţat de limitele metodelor convenţionale (PSA şi biopsie) care ar conduce la supradiagnostic, tratament inutil sau omiterea cazurilor clinice semnificative. Mp-MRI e o tehnică imagistică avansată, detectând şi stadializând CP cu o acurateţe superioară. Scop. Analiza comparativă a performanţelor şi limitărilor mp-MRI complete şi ale bp-MRI fără contrast, în detectarea CP şi rolul tehnicilor funcţionale specifice: difuzia ponderată şi contrastul dinamic. Material şi metode. Au fost integrate date din studii prospective şi retrospective care au evaluat acurateţea diagnostică a mp-MRI şi bp-MRI în grupuri variate de pacienţi cu suspecţie la CP. S-au analizat parametrii imagistici, coeficientul aparent de difuzie şi scorurile PI-RADS v2, în corelaţie cu rezultatele histopatologice obţinute prin biopsia prostatei. Rezultate. Rezultatele arată că mp-MRI şi bp-MRI, au sensibilitate ridicată în identificarea CP, cu performanţe diagnostice comparabile, în timp ce bp-MRI reduce timpul de examinare şi riscurile asociate substanţelor de contrast. Valorile coeficientului aparent de difuzie au fost corelate invers cu scorul Gleason, indicând o capacitate bună de a evalua agresivitatea tumorii. Deşi contrastul dinamic poate creşte sensibilitatea în cazurile echivoce, utilizarea sa trebuie să fie rezonabilă, datorită riscului crescut de rezultate fals pozitive. Implementarea pe scară largă a mp-MRI necesită standardizare, experienţă radiologică şi evaluarea cost-eficienţei. Concluzii. Mp-MRI este o metodă valoroasă în diagnosticul şi managementul CP, iar bp-MRI o alternativă eficientă şi rapidă. Standardizarea protocoalelor şi instruirea specialiştilor sunt cruciale pentru maximizarea beneficiilor acestei tehnologii în reducerea erorilor diagnostice şi optimizarea tratamentelor.Introduction. The diagnosis of PCa is a challenge in clinical practice, influenced by the limitations of conventional methods (PSA and biopsy) that would lead to overdiagnosis, unnecessary treatment, or missing of significant cases. Mp-MRI is an advanced imaging technique, detecting and staging PC with superior accuracy. Objective. The analysis of the performances and limitations of full mp-MRI and non-contrast bp-MRI in the CPa detection and the role of specific functional techniques: diffusion-weighted and dynamic contrast. Material and methods. Data from prospective and retrospective studies evaluating the diagnostic accuracy of mp-MRI and bp-MRI in various groups of patients with suspected PC were integrated. Imaging parameters, apparent diffusion coefficient, and PI-RADS v2 scores were analyzed in correlation with histopathological results obtained by prostate biopsy. Results. The results show that mp-MRI and bp-MRI have high sensitivity in identifying CPa, with comparable diagnostic performance, while bp-MRI reduces examination time and risks associated with contrast agents. Apparent diffusion coefficient values were inversely correlated with Gleason score, indicating a good ability to evaluate tumor aggressiveness. Although dynamic contrast may increase sensitivity in equivocal cases, its use must be judicious due to the increased risk of false-positive results. Widespread implementation of mp-MRI requires standardization, radiological experience, and cost-effectiveness assessment. Conclusion. Mp-MRI is a valuable method in the diagnosis and management of PCa, on the other hand, bp-MRI is an efficient and rapid alternative. Standardization of protocols and training of specialists are crucial to maximize the benefits of this technology, reducing diagnostic errors and optimizing treatments
Febrile status epilepticus, clinical evolution and long-term prognosis
Get PDFIntroducere. Statusul febril epileptic (SFE), care afectează copiii (6 luni-5 ani), reprezintă 5% din convulsiile febrile, având etiologii virale şi genetice. Incidenţa este de 2%-5% în Statele Unite ale Americii, cu vârf iarna. Diferenţierea de infecţiile SNC este crucială, necesitând uneori punctie lombară. Scop. Analiza manifestărilor clinice, evoluţiei, riscurilor neurologice şi prognosticului pe termen lung al SFE, inclusiv riscul de epilepsie, bazată pe studii multicentrice şi literatura medicală. Material şi metode. Analiza sintetizează date relevante din studii sistematice revizuite, studii randomizate controlate şi cohorte prospective extrase din bazele PubMed, MEDLINE, Google Scholar, ResearchGate şi ScienceDirect. Evaluarea include date multicentrice importante, cu calitate metodologică verificată prin sisteme standardizate de clasificare. Rezultate. Statusul febril epileptic se manifestă prin crize tonico-clonice prelungite (>30 minut), frecvent cu debut focal (67%) înainte de generalizare. Simptomele includ pierderea cunoştinţei, cianoză, somnolenţă postictală (60 min. Riscul de recidivă e 30%-50%, maxim sub 1 an. Epilepsia apare la 6%-8% după Statusul febril epileptic complex vs 1%-2% după convulsii simple, predominând forma temporală (62%). Sechele neurologice apar la 10%-15%. Concluzii. Statusul febril epileptic reprezintă un eveniment neurologic grav cu riscuri pe termen lung, inclusiv leziuni hipocampale şi epilepsie temporală. Diagnosticul şi intervenţia precoce, cu neuroimagistica, pot îmbunătăţi prognosticul. E necesară cercetare continuă pe strategii neuroprotective.Introduction. Febrile status epilepticus (FSE), affecting children (6 months to 5 years), represents 5% of febrile seizures, with viral and genetic etiologies. Incidence is 2%-5% in the United States, peaking in winter. Distinguishing FSE from CNS infections is critical, necessitating lumbar puncture in some cases. Objective. To analyze FSE’s clinical manifestations, evolution, neurological risks, and long-term outcomes, including epilepsy development, based on multicenter studies and medical literature. Material and methods. This analysis synthesizes data from peer-reviewed systematic reviews, randomized controlled trials, and prospective cohort studies extracted from PubMed, MEDLINE, Google Scholar, ResearchGate and ScienceDirect. The evaluation incorporates multicenter cohort data with methodological quality assessed using standardized evidence grading systems. Results. FSE manifests as prolonged (>30 min) tonic-clonic seizures, often with focal onset (67%) before generalization. Clinical features include loss of consciousness, cyanosis, postictal drowsiness (60 minutes. Recurrence risk is 30%-50%, highest if first seizure occurs <1 year. Epilepsy develops in 6%-8% after complex FSE vs. 1%-2% after simple febrile seizures, with temporal lobe epilepsy predominating (62%). Neurological sequelae occur in 10%-15%. Conclusion. FSE represents a serious neurological event with distinct clinical features and significant long-term risks including hippocampal damage and temporal lobe epilepsy. Early recognition, neuroimaging, and genetic studies may improve outcomes. Further research on neuroprotective strategies is warranted
Aspecte morfo-clinice ale depunerilor de grăsime toracice
Get PDFThe article presents an analysis of data from specialized sources on the distribution of adipose tissue in the chest
and its functional role. The classification of adipose accumulations in the chest region and their clinical significance
is described. Data from own observations with illustrations are provided.Articolul prezintă o analiza datelor din surse de specialitate privind distribuirea țesutului adipos la nivelul toracelui
și rolul lui funcțional.
Este descrisă clasificarea acumulărilor adipoase în regiunea toracelui și importanța lor clinică.
Sunt furnizate datele din observații proprii cu ilustrații.
Cuvinte-cheie: corpii adipoși, importanța clinică, țesut adipos (ȚA) subcutanat, ȚA spinal, ȚA extrapleural, ȚA
visceral, ȚA mediastinal, ectopic ȚA
Disfuncția stratului endotelial al corneei. Diagnostic și management
Get PDFIntroducere: Endoteliul corneean, reglează hidratarea corneei prin pompe ionice și funcție
de barieră. Disfuncția sa duce la edem corneean, pierdere de transparență și deficiență
vizuală. Cauzele includ distrofia Fuchs, trauma chirurgicală, eșecul grefelor de transplant,
sindromul iridocorneal endotelial și infecții.
Scopul lucrării: Analiza mecanismele patologice, metodele de diagnostic, opțiunile
terapeutice pentru disfuncția endotelială. Scopul: 1. evidențierea avansărilor în
DMEK/DSEK, 2. evaluarea alternativelor non-chirurgicale.
Materiale si metode: S-au analizat date din studii clinice, registre internaționale.
Metodele:1microscopie speculară pentru densitatea celulară endotelială, 2tomografie
coerentă optică pentru grosimea corneei și integritatea grefei,3 teste genetice, 4 evaluarea
rezultatelor vizuale postoperatorii. Au fost comparate tehnici chirurgicale și abordări
experimentale
Rezultate: Diagnostic: Scăderea ECD
650 µm) corelează cu severitatea disfuncției. La FECD, guttaele sunt distribuite central
datorită expunerii la UV. Tratament chirurgical: DMEK oferă recuperare vizuală mai rapidă
și risc de respingere mai mic dar necesită expertiză tehnică. Terapii emergente: "Descemet
Stripping Only"cu inhibitori ROCK (ex. ripasudil) a rezultat în clarificarea corneei la 90%
din pacienți. Factorii prognostic: Supraviețuirea grefei este redusă la pacienții cu glaucom
sau diabet.
Concluzii: Incipientă: DSO cu inhibitori ROCK evită transplantul. Avansată: DMEK este
opțiunea preferată pentru recuperare vizuală. Viitor: Terapiile celulare și farmacologice
promit să reducă dependența de donatori. Screening-ul genetic și protecția împotriva UV
sunt esențiale pentru prevenție
Contribution of imbalances of the gut microbiota to the clinical manifestations of ankylosing spondylitis
Get PDFIntroducere. Spondilita anchilozantă (SA) este o boală reumatismală inflamatorie cronică care afectează în preponderent scheletul axial. Între 5% şi 10% dintre pacienţii cu SA dezvoltă o boală inflamatorie intestinală diagnosticată clinic şi încă 70% dintre pacienţii cu SA dezvoltă inflamaţie subclinică a intestinului. Scop. Evaluarea compoziţiei şi diversităţii microbiomului intestinal la pacienţii cu spondilită anchilozantă şi analiza corelaţiilor cu activitatea inflamato-rie clinică şi biologică a bolii. Material şi metode. Un studiu transversal prospectiv a inclus 48 de pacienţi cu SA diagnosticaţi pe baza criteriilor ASAS. Compoziţia microbiotei intestinale a fost cercetată folosind secvenţierea ARNr 16S a probelor fecale. Activitatea bolii a fost determinată folosind scorurile BASDAI, ASDAS-CRP şi BASFI. Markerii inflamaţiei au fost evaluaţi prin CRP şi VSH. Rezultate. Au fost evaluaţi 48 pacienţi cu SA (75% bărbaţi, vârstă medie 46 ani, durată medie a bolii 8 ani) şi un lot martor sănătos. S-a observat o corelaţie pozitivă între ASDAS şi CRP (r~0,7), cu unele neconcordanţe. Fumatul s-a asociat cu ASDAS crescut şi posibile alterări ale microbiomului. Uveita anterioară a fost prezentă la 15% (HLA-B27 pozitivi, ASDAS mai mare). Cal-protectina fecală >300 gg/g s-a asociat cu SA activă (ASDAS >3). Sulfasalazina >6 luni a redus CRP/VSH fără reacţii adverse digestive. SA s-a corelat cu disbioză şi abundenţă crescută de Prevotella spp. şi E. coli (p=0,003), cu asociere între Prevotella şi BASDAI (r=0,41; p=0,02). Concluzii. Dezechilibrul microbiomului intestinal în spondilita anchilozantă implică o diversitate microbiană redusă şi o creştere a bacteriilor proinflamatorii. Aceste modificări sunt corelate cu intensificarea activităţii bolii şi contribuie la perpetuarea inflamaţiei cronice şi evoluţia bolii.Introduction. Ankylosing spondylitis (AS) is a chronic inflammatory rheumatic disease that predominantly affects the axial skeleton. Between 5% and 10% of patients with AS develop clinically diagnosed inflammatory bowel disease and an additional 70% of patients with AS develop subclin-ical inflammation of the intestine. Objective. Assessment of gut microbiome composition and diversity in patients with ankylosing spondylitis and analysis of correlations with clinical and biological markers of inflammatory disease activity. Material and methods. A prospective cross-sectional study included 48 patients with AS diagnosed based on ASAS criteria. The composition of the gut microbiota was investigated using 16S rRNA sequencing of fecal samples. Disease activity was determined using BASDAI, ASDAS-CRP and BASFI scores. Markers of inflammation were assessed by CRP and ESR. Results. We evaluated 48 AS patients (75% male, mean age 46, mean disease duration 8 years) and a healthy control group. A strong positive correlation was observed between ASDAS and CRP (r~0.7), despite some mismatches. Smoking was associated with higher ASDAS and potential microbiome alterations. Anterior uveitis occurred in 15% (all HLA-B27+, with higher ASDAS). Fecal calpro-tectin >300 gg/g was linked to active disease (ASDAS >3). Sulfasalazine >6 months lowered CRP/ESR without GI adverse effects. AS showed dysbiosis and increased Prevotella spp. and E. coli (p=0.003); Prevotella also correlated with BASDAI (r=0.41; p=0.02). Conclusion. The imbalance of the gut microbiome in ankylosing spondylitis involves reduced microbial diversity and an increase in proinflammatory bacteria. These changes are correlated with increased disease activity and contribute to the perpetuation of chronic inflammation and disease progression
Pathological glycosylation of serum proteins and its relevance in rheumatic diseases
Get PDFIntroducere. Glicozilarea este un proces post-translaţional esenţial ce influenţează activitatea proteinelor şi funcţiile celulare. În bolile reumatice, modificările glicozilării sunt asociate cu inflamaţia şi progresia bolii. În special, glicozilarea imunoglobulinei G (IgG) joacă un rol important în artrita reumatoidă. Scop. Elucidarea rolului glicozilării proteinelor plasmatice în contextul inflamaţiei şi al bolilor reumatice, pentru a înţelege mecanismele implicate în pato-geneză şi tratament. Material şi metode. Au fost analizate 15 articole ştiinţifice publicate în ultimii zece ani, ce ofereau o perspectivă actualizată asupra modificărilor glicozilării IgG şi a altor proteine serice implicate în artrita reumatoidă. Acestea au fost identificate în bazele de date PubMed, Google Scholar şi ScienceDirect, redactate în limba română sau engleză. Rezultate. Glicozilarea IgG este redusă în artrita reumatoidă. IgG hipoglicozilat interacţionează cu molecule de tip lectină, precum proteina de legare a manozei, activând calea lectinică a complementului şi declanşând inflamaţia. Agalactozilarea este adesea însoţită de lipsa acidului sialic, ceea ce determină un răspuns imun exagerat. Studii pe modele animale au demonstrat că IgG glicozilată, obţinută prin tratamentul cu endo-p-N-acetilglucozaminidază, inhibă inducerea artritei şi împiedică formarea complexelor imune stabile. Aceste date evidenţiază potenţialul manipulării glicozilării ca strategie terapeutică în bolile autoimune. Concluzii. Glicozilarea proteinelor serice, în special a IgG, reprezintă un marker complementar valoros în bolile ar-tritice inflamatorii. Aceasta susţine diagnosticarea precoce, oferă perspective asupra evoluţiei bolii şi poate contribui la individualizarea strategiilor terapeutice.Introduction. Glycosylation is an essential post-translational process that influences protein activity and cellular functions. In rheumatic diseases, changes in glycosylation are associated with inflammation and disease progression. In particular, the glycosylation of IgG plays an important role in rheumatoid arthritis. Objective. Elucidation of the role of plasma protein glycosylation in the context of inflammation and rheumatic diseases to understand the mechanisms involved in pathogenesis and treatment. Material and methods. Fifteen scientific articles published over the past ten years were analyzed, offering an updated perspective on IgG glycosylation changes and other serum proteins involved in rheumatoid arthritis. These articles were identified in PubMed, Google Scholar, and ScienceDirect databases, and were written in either Romanian or English. Results. IgG glycosylation is reduced in rheumatoid arthritis. Hypogly-cosylated IgG interacts with lectin-like molecules, such as mannose-binding lectin, activating the lectin pathway of the complement system and triggering inflammation. Agalacto-sylation is often accompanied by a lack of sialic acid, leading to an exaggerated immune response. Animal studies have demonstrated that glycosylated IgG, obtained by treatment with endo-p-N-acetylglucosaminidase, inhibits arthritis induction and prevents the formation of stable immune complexes. These findings highlight the therapeutic potential of glycosylation modulation in autoimmune diseases. Conclusion. The glycosylation of serum proteins, particularly IgG, represents a valuable complementary biomarker in inflammatory arthritic diseases. It supports early diagnosis, provides insights into disease progression, and may contribute to the personalization of therapeutic strategies