Institutional Repository in Medical Sciences of Nicolae Testemitanu State University of Medicine and Pharmacy of the Republic of Moldova
Not a member yet
29298 research outputs found
Sort by
The impact of obesity on the recurrence of urinary lithiasis and treatment selection
Get PDFIntroducere. Obezitatea reprezintă un factor de risc semnificativ asociat cu recurenţa litiazei urinare şi influenţează selecţia tratamentului optim. Lucrarea analizează datele recente din literatura USMF „Nicolae Testemiţanu”, Chişinău, Republica Moldova de specialitate privind impactul obezităţii asupra evoluţiei, complicaţiilor şi managementului litiazei urinare. Scop. Lucrarea evidenţiază influenţa obezităţii asupra recurenţei litiazei urinare şi analizează impactul acesteia asupra alegerii metodei terapeutice optime în practica urologică. Material şi metode. A fost realizată o analiză a literaturii de specialitate incluzând meta-analize şi studii recente publicate în ultimii 10 ani în reviste indexate (PubMed, Cochrane ). S-au evaluat relaţia dintre indicele de masă corporală (IMC) şi recurenţa calculilor, precum şi eficienţa diverselor metode terapeutice (ESWL, URS, mini-PCNL). Concluzii. Obezitatea determină atât recurenţa litiazei urinare, cât şi alegerea terapiei. La pacienţii obezi, metodele endoscopice depăşesc ESWL prin rata stone-free şi reducerea recidivei. Conduita optimă combină chirurgia adecvată cu corecţie metabolică şi scădere ponderală susţinută. Rezultate. Metaanalize 2015-2024 arată că obezitatea măreşte recurenţa litiazei cu ~20 % la fiecare +5 kg/m2 IMC. IMC>30 se asociază cu hiperuricozurie, hi-peroxalurie şi pH urinar scăzut, favorizând calculi de urat şi oxalat. La ESWL, stone-free scade la 55-60 % (vs 70-75 % la normoponderali) şi re-tratamentele se dublează. URS păstrează 90-97 % fără plus de complicaţii, iar mini-PCNL obţine >90 % cu timpi şi sângerare mai mici, dar cu o in-fecţiozitate uşor crescută. Prin urmare, tehnicile endoscop-ice sunt preferate, alături de corecţie metabolică şi scădere ponderală. Mini-PCNL scurtează şederea, iar hidratarea şi dieta hipopurinică scad riscul.Introduction. Obesity represents a significant risk factor associated with the recurrence of urinary lithiasis and influences the selection of optimal treatment. This work analyzes recent data from the scientific literature regarding the impact of obesity on the evolution, complications, and management of urinary lithiasis. Objective. The work highlights the influence of obesity on the recurrence of urinary stone disease and analyzes its impact on the selection of the optimal therapeutic method in urological practice. Material and methods. A review of the scientific literature was conducted, including meta-analyses and recent studies published in the last 10 years in indexed journals (PubMed, Cochrane). The relationship between body mass index (BMI) and stone recurrence was evaluated, as well as the effectiveness of various therapeutic methods (ESWL, URS, mini-PCNL). Results. Meta-analyses (2015-24) show obesity raises stone recurrence by ~20% per +5kg/m2 BMI. A BMI >30 is linked to hyperuricosuria, hyperoxaluria and acidic urine, favoring urate/oxalate stones. In obese patients ESWL yields 55-60% stone-free (vs 70-75 % normoweight) and retreatments double. URS keeps 90-97 % stone-free without extra morbidity; mini-PCNL > 90 % with shorter time and less bleeding, though infections rise slightly. Thus, endoscopic techniques are preferred, plus tailored metabolic correction and gradual weight-loss programs. Mini-PCNL also shortens stay, while adequate fluid intake and a low-purine diet further cut recurrence risk. Conclusion. Obesity strongly shapes both the recurrence of urinary stones and treatment selection. In obese patients, endoscopic techniques markedly surpass ESWL for stone-free rates and relapse prevention. Optimal care combines appropriate surgery with metabolic correction and sustained weight reduction
Evaluation of cardiovascular risk factors in juvenile idiopathic arthritis
Get PDFIntroduction. Juvenile idiopathic arthritis is a persistent type of arthritis with no defined cause that develops before the
age of 16 years and lasts for at least 6 weeks. The aim of the study was to evaluate cardiovascular risk factors (homocysteine,
total cholesterol, and triglycerides) in juvenile idiopathic arthritis.
Material and methods. The study was carried out in the Rheumatology Department of the Mother and Child Institute,
Chisinau, Republic of Moldova. The patients’ parents signed the written consent to participate in the study. The study was
approved by the Ethics Committee of the Nicolae Testemițanu State University of Medicine and Pharmacy. The study included
90 children with JIA. The number of painful and swollen joints, the global evaluation of the disease by both the physician
and patient, as well as the Childhood Health Assessment Questionnaire, were determined. Paraclinical tests included a
complete blood count, acute-phase markers of inflammation (erythrocyte sedimentation rate, C-reactive protein) and the
cardiovascular risk factors of interest (homocysteine, total cholesterol, and triglycerides).
Results. Patients with JIA exhibit a relatively higher risk of hyperhomocysteinemia compared to controls. Additionally,
individuals with JIA display a relatively moderate risk of hypercholesterolemia and a relatively lower risk of hypertriglyceridemia.
Thus, a correlation was noted between JIA and hypercholesterolemia, with a slight inclination towards increased
triglyceride levels in these children.
Conclusions. Patients with juvenile idiopathic arthritis are at risk for hyperhomocysteinemia, hypercholesterolemia, and
hypertriglyceridemia
Scăderea acuității vizuale ca unica manifestare a unei tumori hipofizare - prezentare de caz
Get PDFIntroducere: Scăderea acuității vizuale este cel mai frecvent motiv de prezentare la
oftalmolog, având etiologii predominant oculare. Totuși, in anumite situații, acest simptom
poate prezenta debutul unei patologii neurologice severe cu implicații majore asupra
prognosticului vizual si vital.
Prezentare caz: Raportam cazul unui pacient de 29 de ani, fără antecedente oftalmologice
sau neurologice semnificative, care s-a prezentat pentru scaderea vederii la ochiul stang. De
mentionat ca anterior pacientul s-a adresat in urma cu 6 luni pentru consult oftalmologic, in
urma caruia i s-a prescris o corectie optica, fara alte investigatii suplimentare. Examenul
oftalmologic a evidentiat o scadere semnificativa la ochiul stang de 0.15 cu corectie pana la
0.2, si de 0.9 la ochiul drept. Oftalmoscopic s-a determinat o paloare temporonazala a
nervilor optici. Perimetria computerizata a relevat o hemianopsie bitemporala, iar tomografia
in coerenta optica a confirmat subtierea straturilor celulelor ganglionare si subtire locala a
stratului fibrelor nervoase retiniene. Avand in vedere tabloul clinic si modificarile
explorarilor functionale, s-a suspectat o leziune chiasmatica si pacientul a fost directionat
catre investigatia imagistica prin RMN cerebral care a relevat un macroadenom hipofizar cu
dimensiunea 5.7 x 4.4 x 3.7 cm.
Discutia: Acest caz subliniaza importanta evaluarii complete a pacientilor cu acuze vizuale
izolate, in special cand corectia optica nu poate fi realizata la nivel optim. Investigatiile
oftalmologice avansate, corelate cu imagistica cerebrala ,pot facilita un diagnostic precoce,
imbunatatind prognosticul vizual si general.
Concluzie: Simptomele oftalmologice izolate pot fi manifestarea initiala a unei tumori
cerebrale avansate. Abordarea interdisciplinara intre oftalmologie si neurochirurgie si
suspiciunea clinica ridicata pot preveni intarzieri in stabilirea diagnosticului si pot
imbunatati prognosticul pacientului
Anatomical museums of Ukraine – cultural, scientific and educational heritage
Get PDFThe article provides information about the largest anatomical museums of Ukraine. The most interesting exhibits,
their number, significance for the training of specialists in clinical and veterinary medicine, as well as for ordinary
citizens who want to learn more information about the structure of the human and animal body, are considered.
The importance of preserving anatomical specimens for further educational, training, and scientific work of
universities is shown
Rezistența la beta-lactamine a bacililor Gram-negativi izolați din biosubstrate clinice: Teză de doctor în științe medicale: 313.02 - Microbiologie, virusologie medicală
No full textActualitatea temei
Rezistența la antimicrobiene (RAM) este una din cele mai grave amenințări ale secolului al XXI-lea pentru sănătatea publică și siguranța pacienților la nivel mondial. Devenind o povară atât socială, cât și economică gravă, RAM generează costuri ridicate de asistenţă medicală, precum și erori de tratament, soldate uneori cu deces [1,2,3].
Anual, în uniunea europeană (UE), conform datelor publicate de organizația mondială a sănătății (OMS), povara economică asociată RAM se ridică la 11,7 miliarde de euro și cuprinde cheltuieli pentru tratament, spitalizări prelungite și pierderea capacității de muncă. În lipsa măsurilor de prevenire și control a RAM, aceste cheltuieli ar putea crește până la 3,4 trilioane de euro anual în următorii 25 de ani [1,4,5,6].
Potrivit OMS, până în 2019, mortalitatea prin infecții determinate de bacterii rezistente la antibiotice a atins cifra de 1,27 milioane de decese la nivel global. În lipsa intervenției cu măsuri eficiente de combatere a RAM, această cifră ar putea crește până la aproximativ 39 milioane de decese, echivalentul a trei decese pe minut [7,8].
În ultimele decenii, provocări majore în medicină au devenit enterobacteriile, în special bacilii gramnegativi (BGN) nefermentativi ca principalii agenți patogeni cauzali ai infecțiilor invazive, responsabili de până la 75 % din cazurile de infecții, inclusiv infecții asociate asistenţei medicale (IAAM) și infecții comunitare, și până la 42 % din cazurile de deces [9,10].
RAM se regăsește printre primele 10 amenințări de sănătate, care a atins deja cote alarmante în multe regiuni ale lumii. Conform OMS, gravitatea infecțiilor cauzate de bacterii rezistente la antibiotice se egalează cu povara determinată de gripă, de tuberculoză și de virusul imunodeficienței umane/ sindromul imunodeficienței umane dobândite (HIV/SIDA) luate împreună [7,8].
Utilizarea irațională și abuzivă a preparatelor antimicrobiene a dus la apariție și la răspândirea bacteriilor multirezistente (MDR) [11].
Cercetările de la nivel national și international au constatat cantitatea crescută de antibiotice utilizată în comunitate și concentrația cea mai ridicată de antibiotice administrată per pacient este în spitale, ceea ce explică rezistența mai înaltă a patogenilor intraspitalicești [10,11].
Numeroase studii privind descoperirea și producerea unor noi antibiotice au constatat o încetinire semnificativă a acestui proces. Astfel, în ultimii 20 de ani doar 16 antibiotice ajung să fie aplicate clinic pentru pacienți [12,13].
În prezent, emergența rezistenței la carbapeneme periclitează nu doar viața pacienților cu IAAM, în special a celor critici, dar și aplicarea tehnicilor moderne în medicină [9,10].
Trezește îngrijorare nivelul de rezistență la carbapeneme al reprezentanților familiei Enterobacteriaceae. Consecințele pot fi mult mai dramatice în cazul asocierii cu rezistența la alte beta-lactamine și non-beta-lactamine din cauza diversității mari de enzime de rezistență [8].
Enterobacteriile rezistente la carbapeneme, printre care Klebsiella pneumoniae producătoare de carbapenemaze (KPC), metalo-β-lactamaze (MBL) și oxacilinaze (OXA), Pseudomonas aeruginosa și Acinetobacter baumannii, precum și E. coli producătoare de beta-lactamaze cu spectru extins (BLSE), reprezintă provocări serioase pentru clinicienii care urmăresc să identifice cea mai bună opțiune terapeutică pentru fiecare pacient. Infecțiile cauzate de aceste microorganisme au fost asociate cu un impact nefavorabil asupra duratei de spitalizare, ratei de vindecare clinică și de supraviețuire a pacienților [6,14,15].
În prezent, una din cele mai stringente probleme este creșterea rapidă a numărului de bacterii producătoare de OXA-48, în special a tulpinilor de K. pneumoniae. Spre deosebire de alte carbapenemaze produse de enterobacterii, OXA-48 se bazează pe alte mecanisme sinergistice pentru a media rezistența la carbapeneme, fapt ce complică detectarea acesteia, uneori rămânând chiar nedetectată [16].
La moment posibilitățile laboratoarelor microbiologice din țară de detectare a BLSE și a carbapenemazelor sunt limitate din cauza spectrului variat al acestor enzime și a lipsei unui algoritm bine definit de cercetare. În acest context, unele dintre mecanismele de dezvoltare a RAM nu pot fi pe deplin elucidate, persistând riscul de subdiagnosticare [17].
În vederea reducerii dezvoltării și răspândirii RAM se impune standardizarea metodelor de detecție și de confirmare a producerii de BLSE și de carbapenemaze cu elaborarea unui algoritm ce va permite corijarea terapiei empirice cu preparate antimicrobiene și aplicarea măsurilor eficiente de prevenire și control a rezistenței microbiene [15].
Cercetările, datele și analizele de înaltă calitate sunt esențiale ca bază pentru elaborarea de măsuri noi pentru combaterea RAM și pentru a ajuta factorii de decizie să perfecționeze activitatea în acest domeniu
The frequency of the thyrolingual arterial trunk originating from the carotid arterial system
Get PDFIntroduction
A comprehensive understanding of the standard anatomy and variations of the carotid arteries and their branches
is crucial for surgeons and interventional radiologists. As such, we tracked the frequency of thyrolingual trunk in
relation to sex and the bilateral aspects of the body (right and left), our findings were juxtaposed with existing data
in the literature.
Material and methods
Our study involved the examination of 349 arteries. We identified the presence of the thyrolingual trunk in 22
instances, specifically 12 right arteries (6.63% of right arteries) and 10 left arteries (5.95% of left arteries).
Results
In fourteen instances (63.64%), the thyrolingual trunk originated from the external carotid artery; in five instances
(22.73%), the trunk originated from the common carotid artery; and in three instances (13.64%), the thyrolingual
trunk originated at the level of the bifurcation of the carotid artery.
Conclusions
We observed considerable variability in the frequency of the thyrolingual trunk as reported in the consulted
literature, which results, sometimes, in significant discrepancies between our findings and those reported by other
authors. Furthermore, we identified differences based on side (right/left) and sex, while comparisons of the literature
indicate that there are also variations associated with ethnicity and geographic region of study
BURNOUT SYNDROME IN MEDICAL RESIDENTS: A COMPARATIVE STUDY BETWEEN THERAPEUTIC AND SURGICAL SPECIALTIES
Get PDFUniversitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica MoldovaIntroducere. Sindromul arderii profesionale reprezintă o problemă frecventă în rândul medicilor rezidenţi, manifestată prin epuizare emoţională şi scăderea satisfacţiei profesionale, cu efecte negative asupra îngrijirii medicale şi necesitatea identificării factorilor determinanţi şi a unor măsuri eficiente de prevenţie. Scop. Analiza sindromului arderii profesionale la medicii rezidenţi din specialităţile chirurgicale şi terapeutice, evidenţiind diferenţele de prev-alenţă şi manifestare şi propunând strategii de prevenire. Material şi metode. A fost realizată o revizuire sistematică a literaturii ştiinţifice, utilizând baze de date precum PubMed, Google Scholar, Scopus, NCBI şi Web of Science. Au fost selectate 32 de articole, publicate în ultimii zece ani, care au abordat aspecte teoretice, factori de risc, consecinţe şi metode de intervenţie în sindromul burnout la medicii rezidenţi. Rezultate. Sindromul burnout la medicii rezidenţi se manifestă frecvent prin epuizare emoţională, detaşare profesională şi scăderea satisfacţiei personale. Factorii implicaţi includ volumul excesiv de muncă, lipsa controlului decizional şi expunerea la situaţii critice, mai ales în chirurgia de urgenţă. La nivel individual perfecţionis-mul, anxietatea şi lipsa mecanismelor de coping cresc riscul de epuizare. Rezidenţii chirurgicali tind spre depersonalizare, iar cei terapeutici spre epuizare emoţională. Consecinţele includ tulburări psihice şi scăderea performanţei. Se recomandă mindfulness, exerciţii fizice, reducerea orelor şi suport instituţional. Concluzii. Sindromul arderii profesionale la rezidenţii din profilurile chirurgical şi terapeutic este influenţat de factori profesionali, personali şi instituţionali. Strategiile de prevenire şi intervenţie trebuie adaptate pentru a reduce prevalenţa şi a susţine starea de bine, reducând erorile medicale.Introduction. Burnout syndrome is a common issue among medical residents, marked by emotional exhaustion and reduced job satisfaction, negatively impacting patient care. Identifying determinant factors and effective prevention measures is essential for improving healthcare quality and residents’ well-being. Objective. Identification and comparison of burnout syndrome among medical residents in therapeutic and surgical specialties, as well as proposing prevention and intervention strategies. Material and methods. A systematic review of scientific literature was done using databases such as PubMed, Google Scholar, Scopus, NCBI, and Web of Science. 32 articles published in the last ten years were selected exploring theoretical aspects, risk factors, consequences, and intervention strategies for burnout syndrome among medical residents in various specialties. Results. Burnout syndrome in medical residents often manifests as emotional exhaustion, detachment, and low job satisfaction. Key causes include excessive workload, lack of decision-making control, and exposure to critical situations, especially in emergency surgery. Individually, perfectionism, anxiety, and poor coping mechanisms increase burnout risk. Surgical residents tend toward depersonalization, while therapeutic residents experience more emotional exhaustion. Consequences include mental health issues and decreased performance. Recommended interventions are mindfulness, physical exercise, reduced working hours, and institutional support. Conclusion. Burnout syndrome among residents in surgical and therapeutic specialties is influenced by professional, personal, and institutional factors. Prevention and intervention strategies must be tailored to reduce its prevalence and support well-being, thereby decreasing medical errors
BIDIRECTIONAL RELATIONSHIP BETWEEN MIGRAINE AND ANXIETY
Get PDFUniversitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica MoldovaIntroducere. Migrena este o tulburare neurologică cronică cu episoade recurente de cefalee, adesea unilaterală şi pulsatilă, însoţită de fotofobie, fonofobie şi osmofobie. Este una dintre cele trei mai frecvente cauze de dizabilitate neurologică. Anxietatea, frecvent comorbidă, agravează prognosticul şi evoluţia bolii. Scop. Studierea relaţiei dintre migrenă şi anxietate, cu accent pe comorbiditate şi influenţa anxietăţii asupra evoluţiei clinice, severităţii bolii şi progresiei migrenei în timp. Material şi metode. A fost realizată o revizuire narativă a literaturii utilizând 11 articole publicate între anii 2020-2025, accesate din bazele de date PubMed, Springer, IASP şi Asociaţia Tulburărilor de Migrenă. Studiile au fost selectate în funcţie de relevanţa pentru comorbidi-tatea migrenă - anxietate şi implicaţiile clinice ale acesteia. Rezultate. Migrena şi anxietatea sunt legate bidirecţional, având factori comuni genetici, de mediu, disfuncţii ale neurotransmiţătorilor (în special serotonina). Fluctuaţiile hormonale şi dereglările axei hipotalamo - hipofizo - suprarenale contribuie, de asemenea. Ambele afecţiuni implică disfuncţia autonomă, intensificând durerea şi dizabil-itatea. Anxietatea scade pragul durerii prin modificări ale sistemului neurolimbic. Migrena comorbidă cu anxietate poate include cefalalgofobie (administrarea analgezicelor în absenţa durerii), cognifobie (evitarea efortului mintal) şi kineziofobie (evitarea activităţii fizice), crescând riscul de cronicizare. Concluzii. Anxietatea contribuie la agravarea migrenei şi reprezintă un factor de risc major pentru transformarea migrenei episodice în migrenă cronică, în timp ce migrena intensifică simptomele de anxietate, sugerând o interacţiune reciprocă cu impact negativ asupra calităţii vieţii.Introduction. Migraine is a chronic neurological disorder with recurrent, often unilateral, pulsatile headaches, accompanied by photophobia, phonophobia, and osmophobia. It ranks among the top three causes of neurological disability. Anxiety, a frequent comorbidity, worsens prognosis and contributes to disease progression. Objective. To study the relationship between migraine and anxiety, with a focus on their comorbidity and the impact of anxiety on the clinical course, severity, and long-term progression of migraine. Material and methods. A narrative literature review was conducted based on 11 articles published between 2020-2025, accessed through databases such as PubMed, Springer, the International Association for the Study of Pain and the Association of Migraine Disorders. The studies were selected for their relevance to migraine-anxiety comorbidity and its clinical implications. Results. Migraine and anxiety are bidirectionally linked, sharing common genetic, environmental factors, and neurotransmitter dysfunctions (especially serotonin), fluctuations in ovarian hormones and dysregulation hypothalamic - pituitary - adrenal axis. Both involve autonomic dysfunction, heightening pain and disability. Anxiety lowers pain threshold through changes in the neu-rolimbic system. Migraine with anxiety may present with cephalalgiaphobia (the administration of analgesics in the absence of migraine), cogniphobia (avoidance of cognitive effort), and kinesiophobia (avoidance of physical activity), increasing the risk of chronicization. Conclusion. Anxiety contributes to migraine worsening and represents a major risk factor for the transformation of episodic migraine into chronic migraine, while migraine exacerbates anxiety and symptoms, suggesting a reciprocal interaction with a negative impact on quality of life
Implantarea cristalinului EDOF toric la copil cu cataractă congenitală bilateral
Get PDFIntroducere: Cataracta congenitală bilaterală constituie o cauză majoră de afectare
ireversibilă a vederii la copil, intervenția chirurgicală precoce fiind esențială pentru
prevenirea ambliopiei. Alegerea tipului de implant joacă un rol determinant în dezvoltarea
vizuală ulterioară
Obiectiv: Prezentarea rezultatelor clinice și refractive după implantarea cristalinului
intraocular EDOF toric la un copil cu cataractă congenitală bilaterală.
Material și Metode: A fost realizată extracția cristalinului opac bilateral prin
facoemulsificare și implantarea unui cristalin intraocular EDOF toric, individualizat pe baza
biometriei preoperatorii. S-au evaluat parametrii refractivi, acuitatea vizuală și adaptarea
neurovizuală postoperatorie.
Rezultate: Implantul EDOF toric a permis corectarea simultană a astigmatismului cornean
și asigurarea unei profunzimi extinse a focalizării. La evaluările postoperatorii s-au constatat
o recuperare vizuală progresivă, o reducere semnificativă a dependenței de corecție optică și
premise favorabile pentru dezvoltarea vizuală binoculară.
Concluzii: Utilizarea cristalinelor intraoculare EDOF torice în chirurgia pediatrică a
cataractei congenitale poate reprezenta o opțiune valoroasă, oferind beneficii funcționale
superioare implanturilor standard, cu condiția unei selecții riguroase a cazurilor și a
monitorizării postoperatorii atente
Ectopic implantation of pregnancy in a cesarean section scar - diagnostic and management challenges: a clinical case report
Get PDFIntroducere. Sarcina ectopică implantată în cicatricea post-cezariană (CSP) reprezintă o complicaţie rară şi cu potenţial letal, care poate duce la ruptură uterină asociată cu hemoragie severă şi pierderea fertilităţii. Incidenţa crescută în ultima perioadă este asociată cu creşterea ratei operaţiilor cezariene. Scop. Prezentarea unui caz de sarcină ectopică implantată în cicatricea post-cezariană şi evidenţierea particularităţilor diagnostice şi terapeutice în contextul riscului crescut de morbiditate maternă. Material şi metode. A fost analizat cazul clinic al unei paciente de 32 ani, având în anamneză două operaţii cezariane, iar diagnosticul fiind stabilit prin ecografie transvaginală la 6 săptămâni şi 4 zile de sarcină. În urma evaluării mul-tidisciplinare şi a consimţământului informat s-a decis de a întrerupe sarcina prin chiuretaj aspirativ ecoghidat. Rezultate. Sarcina acestei paciente a fost întreruptă în mod chirurgical, prin chiuretajul aspirativ al cavităţii uterine ghidată ecografic, având în vedere prezenţa riscului de ruptură uterină sau a reziduurilor produsului de concepţie. Sarcina a fost întreruptă cu succes, iar evoluţia ulterioară a pacientei a fost favorabilă. Ecografiile de control au confirmat absenţa reziduurilor produsului de concepţie şi starea cica-tricei post-cezariană necompromisă. De asemenea nu s-au înregistrat complicaţii hemoragice sau infecţioase, care să necesite intervenţie terapeutică sau chirurgicală, iar uterul a ramas intact, cu funcţia reproductivă păstrată. Concluzii. Diagnosticul precoce şi alegerea unei conduite sigure şi precise sunt esenţiale pentru prevenirea complicaţiilor severe şi pentru păstrarea fertilităţii femeii, iar tratamentul trebuie să fie individualizat în funcţie de vârsta gestaţională, starea hemodinamică şi patologiile concomitente.Introduction. Ectopic pregnancy implanted in a cesarean section scar (CSP) is a rare and potentially life-threatening complication. This abnormal implantation can lead to uterine rupture, severe hemorrhage and loss of fertility. Its increasing incidence is associated with the rising rate of cesarean deliveries. Objective. To present a case of ectopic pregnancy implanted in a cesarean scar and to highlight the diagnostic and therapeutic particularities in the context of increased maternal morbidity risk. Material and methods. Was analyzed the clinical case of a 32-year-old patient with a history of two cesarean sections. The diagnosis was established by transvaginal ultrasound at 6 weeks and 4 days of gestation. After multidisciplinary evaluation and informed consent, the management of the pregnancy was performed by ultrasound-guided vacuum aspiration. Results. The pregnancy was successfully terminated through ultrasound-guided vacuum aspiration of the uterine cavity, considering the risk of uterine rupture or retained products of conception. The procedure was well tolerated by the patient, with minimal blood loss, without blood transfusion and the patient's postoperative evolution was favorable. Follow-up ultrasounds confirmed the absence of retained products and the integrity of the cesarean scar. No hemorrhagic or infectious complications were recorded that would have required additional therapeutic or surgical intervention and the uterus remained intact with preserved reproductive function. Conclusion. Early diagnosis and the selection of a safe and precise management approach are essential to prevent severe complications and preserve fertility. Management strategies must be individualized according to gestational age, hemodynamic status, associated pathologies and desire for future fertility