Institutional Repository in Medical Sciences of Nicolae Testemitanu State University of Medicine and Pharmacy of the Republic of Moldova
Not a member yet
29298 research outputs found
Sort by
Surgical corrections of rare ureteral insertion anomalies
No full textIntroducere. Ureterul ectopic este una dintre anomaliile congenitale
ale rinichiului și tractului urinar. În aproximativ patru din cinci cazuri, acesta
coexistă cu alte defecte ale tractului urinar superior , cum ar fi duplicația
ureterului și ureterocelul. Ureterul ectopic este o afecțiune în care ureterul nu se
deschide în zona trigonului vezicii urinare. Ureterele ectopice sunt frecvent
asociate cu un sistem duplicat, apărând în aproximativ 80% din cazuri, în timp
ce ureterele ectopice monosistemice sunt mai puțin frecvente, constituind 10-
20% din apariții. Gestionarea ureterelor ectopice la pacienții pediatrici necesită
o abordare complex care implică diagnostic precoce, planificare chirurgicală
meticuloasă și îngrijire postoperatorie atentă.
Material și metode. Autorii prezintă cazul clinic al unui pacient de
sex feminin în vârstă de 10 ani, diagnosticat cu Ectopie a ureterului pe stânga
precum și o sinteză bibliografică.
Rezultate. Acest raport de caz evidențiază prezentarea rară a unei
fetițe în vârstă de 10 ani care prezintă acuze de incontinență urinară continuă și
infecții recurente ale tractului urinar cu modificari la examenul prin ecografia
sistemului urinar, date de chist renal pe dreapta, rinichi hipoplaziat pe dreapta,
fiind spitalizat pentru examen urologic aprofundat la IMSP Institutul Mamei și
Copilului, CNȘP de Chirurgie Pediatrică „acad. Natalia Gheorghiu”. La
examinarea organelor genitale se vizualizează picături de urină din uretră,
peretele lateral pe dreapta. Scintigrafie dinamică renală a arătat funcția relativă
a rinichiului pe stânga 95,5 %, funcția rinichiului pe dreapta - 4,5%. Examinată prin urografia intravenoasă date de rinichi hipoplaziat pe dreapta, cu funcția lui
diminuată. Ureter hipoton pe traiect. Dilatat pe traiect moderat, la intrare în
vezica urinară - normal. Pe stânga la min. 25 date de 2 uretre pe stânga normale
în treimea inferioară a lor. La cistoscopia s-a apreciat ectopia ostiumului
ureterului în uretră, partea ei distală. Tomografia computerizată a relevat
prezența datelor sugestive pentru hipoplazie reno-vasculară pe dreapta.
Prezența anomaliilor congenitale multiple – absența vizualizării uterului,
ectopia ureterului stâng, prezența formațiunilor tisulare în canalul inghinal
bilateral - posibil în cadrul Swyer sindrom. Conform datelor anamnestice,
examenului obiectiv, rezultatelor de laborator și investigațiilor imagistice
etapizate se determină diagnosticul clinic de Ectopia ureterului stâng.
Hipoplazia reno-vasculară pe dreapta. Sindromul Swyer. S-a efectuat
intervenție chirurgicală rezecția porțiunii distale a ureterului ectopiat cu
ureterocistoneoanastomoză cu protecție antireflux pe dreapta (procedeu LichGregoire).
Concluzii. Intervenția chirurgicală rămâne piatra de temelie a
tratamentului, având ca scop rezolvarea incontinenței, prevenirea complicațiilor
și conservarea funcției renale. Opțiunile chirurgicale includ reimplantarea
ureterală pentru conservarea funcției renale și nefrectomia pentru rinichii
nefuncționali. A fost efectuată reimplantarea ureterală bilaterală prin tehnica
Lich-Gregoir, care implică anastomoză mucoasă tunelizată extravezicală. Acest
caz subliniază importanța detectării precoce a anomaliilor tractului urinar și
oferă perspective asupra provocărilor asociate cu diagnosticul și gestionarea
tardivă.Introduction. Ectopic ureter is one of the congenital anomalies of the
kidney and urinary tract. In approximately four out of five cases, it coexists
with other upper urinary tract defects, such as ureteral duplication and
ureterocele. An ectopic ureter is a condition where the ureter does not open into
the trigone area of the urinary bladder. Ectopic ureters are frequently associated
with a duplicated system, occurring in about 80% of cases, while single-system
ectopic ureters are less common, accounting for 10–20% of cases. Managing
ectopic ureters in pediatric patients requires a comprehensive approach
involving early diagnosis, meticulous surgical planning, and attentive
postoperative care.
Materials and Methods. The authors present the clinical case of a 10-
year-old female patient diagnosed with left ureteral ectopia, along with a
bibliographic synthesis.
Results. This case report highlights the rare presentation of a 10-yearold girl complaining of continuous urinary incontinence and recurrent urinary
tract infections. Ultrasound examination of the urinary system revealed a renal
cyst on the right and a hypoplastic right kidney. The patient was hospitalized
for in-depth urological examination at the IMSP Mother and Child Institute,
CNSP of Pediatric Surgery "acad. Natalia Gheorghiu". Upon examination of the
genitalia, urine droplets were seen leaking from the urethra, on the right lateral
wall. Dynamic renal scintigraphy showed left kidney function at 95.5%, and right kidney function at 4.5%. Intravenous urography indicated a hypoplastic
right kidney with diminished function. The ureter appeared hypotonic along its
course and was moderately dilated, but normal at the entry into the bladder. On
the left side, two normal ureters were seen in their lower third at minute 25.
Cystoscopy revealed the ectopic ureteral ostium opening into the distal part of
the urethra. CT imaging confirmed findings suggestive of right-sided renovascular hypoplasia. Multiple congenital anomalies were present – absence of
visualized uterus, left ureteral ectopia, and tissue formations in both inguinal
canals – possibly consistent with Swyer syndrome. Based on anamnesis,
clinical examination, laboratory results, and staged imaging investigations, the
clinical diagnosis was established as left ureteral ectopia, right reno-vascular
hypoplasia, and Swyer syndrome. Surgical intervention was performed:
resection of the distal portion of the ectopic ureter with
ureterocystoneoanastomosis and anti-reflux protection on the right (LichGregoire technique).
Conclusions. Surgical intervention remains the cornerstone of
treatment, aiming to resolve incontinence, prevent complications, and preserve
renal function. Surgical options include ureteral reimplantation for renal
preservation and nephrectomy for non-functional kidneys. We performed
bilateral ureteral reimplantation using the Lich-Gregoire technique, which
involves an extravesical tunneled mucosal anastomosis. This case underlines
the importance of early detection of urinary tract anomalies and provides
insights into the challenges of late diagnosis and management
Particularitățile epidemiologice ale cancerului glandei mamare în populația din Republica Moldova
Get PDFIntroducere
Maladia oncologică este în continuare o problemă esențială a
sistemului de sănătate, iar cancerul glandei mamare (CGM)
reprezintă una dintre cele mai frecvente afecțiuni oncologice,
diagnosticate la nivel mondial, depășind, inclusiv, cancerul pulmonar.
Material și metode
A fost planificat un studiu de tip observațional descriptiv transversal,
pentru realizarea căruia au fost analizate date, privind neoplaziile
maligne, înregistrate în țară între anii 2015-2023 de specialiștii IMSP
Institutul Oncologic, date colectate din rapoartele anuale de
activitate a instituției și din anuarele statistice „Supravegherea de
stat a sănătății publice în Republica Moldova”.
Rezultate
În perioada anilor 2015-2023, în populaţia Republicii Moldova a fost
înregistrată o creștere semnificativă atât a incidenței (de la 28,5‰₀₀
până la 51,0‰₀₀), cât și a prevalenței prin cancer al glandei mamare
(de la 270,5‰₀₀ până la 482,8‰₀₀). Totodată a fost observată o
tendință continuă de creștere a numărului de cazuri de CGM pe
parcursul anilor, acestea sporind cu circa 81% din anul 2015 către
anul 2023.
Cele mai multe cazuri de CGM au fost înregistrate în populaţia din
teritoriile administrative a zonei de Centru a țării, constituind
46,9‰₀₀. Media pe republică a cazurilor de CGM în perioada
analizată a constituit 44,7‰₀₀. Cel mai înalt nivel al morbidității
populației prin CGM a fost diagnosticat în Anenii Noi (107,9‰₀₀),
raionul Dubăsari (66,3‰₀₀) și raionul Rezina (61,9‰₀₀). Morbiditatea
prin CGM este direct proporţională vârstei pacienților. Circa 44,9 %
cazuri de CGM au fost raportate la pacienţii cu vârsta de peste 65
ani, cel mai afectat segment de vârstă fiind cel între 65-74 ani, cu
valori ai morbidității de 142,3‰₀₀. Circa 98,52% din toți pacienții au
fost persoanele de sex femenin. În 50,4% cazuri, cancerul glandei
mamare a fost depistat la pacienţi în stadiul II de dezvoltare, urmat
de stadiul III – cu 24,4% și stadiul I cu 12,8%. De menționat că doar în
circa 1,6% cazuri a fost depistat CGM în situ. În Republica Moldova
între anii 2015 şi 2023, circa 53 981 pacienţi au decedat din cauza
neoplaziilor maligne, mortalitatea medie anuală constituind circa
18,5 cazuri la 100 mii populaţie. Din totalul cazurilor de decese,
cancerului glandei mamare îi revin circa 8,31%. Numărul persoanelor
decedate ca rezultat al aceastei maladii înregistrează o uşoară, dar
nesemnificativă scădere, de la 18.8%₀₀₀ (2015) la 18.5%₀₀₀ (2023).
Concluzii
În situația epidemiologică creată este necesară continuarea
promovării importanței de diagnosticare timpurie a CGM.
Fortificarea cunoștințelor femeilor, dar și instruirea corespunzătoare
a acestora în procesul de autoexaminare lunară, începând cu
perioada de pubertate și până în perioada de menopauză, inclusiv,
este critic importantă
Paranasal sinuses mycosis. Surgical approach. Clinical case
No full textIntroducere. Micoza sinusului maxilar (MSM) este o patologie localizată la nivelul sinusurilor paranazale, cauzată
de spp. Aspergillus. Agentul etiologic pătrunde in interiorul sinusurilor maxilare (SM) pe cale aerogenă, odontogenă sau
mixtă. Din totalitatea MSM, fungus ball (FB) este o formă asociată iatrogeniilor tratamentului endodontic, fiind localizată,
non-invazivă, relativ neagresivă şi extramucozală. Studiile sugerează că metalele din componența sealerelor endodontice,
în special zincul, creează mediu favorabil pentru dezvoltarea FB.
Scopul lucrării. Evaluarea metodei de asanare a sinusului maxilar prin abord endooral.
Material și metode. Pacient M. O. 63 ani, cu stare generală satisfăcătoare, hipertensiune de gr. II. La radiografia de rutină
a fost observată întâmplător o zonă bine demarcată de radioopacitate al SM pe dreapta, pacienta a fost îndreptată pentru
tratament specializat. Din anamneză, pacientul a tratat dintele 17 cu aproximativ 7 ani în urmă. La analiza CBCT s-a determinat
prezența unui conglomerat radioopac, cu umplerea integrala a SM pe dreapta și îngroșarea membranei Schneider, precum și a
pereților lateral și anterior ipsilateral. Eficiența tratamentului a fost evaluată prin tomografia computerizată, postoperatoriu.
Rezultate. Sub anestezie loco-regională și potențiere intravenoasă, s-a efectuat incizia pe mucoasa de tranziție corespunzătoare
dinților 15-17, decolarea lamboului mucoperiostal, sinusotomie cu freza sferică în fosa canină cu diametru
de 1,0 cm. S-a realizat înlăturarea corpilor străini din SM prin aspirație și chiuretaj, urmată de lavaj cu soluții antiseptice și
suturare. La efectuarea tomografiei de control, s-a confirmat înlăturarea în totalitate a corpilor străini, prezența hipertrofiei
membranei SM și permeabilizarea complexului ostiomeatal. Masele fungice au fost trimise la analiza histopatologică,
unde s-a confirmat diagnosticul prezumtiv. Perioada postoperatorie a decurs în mod obișnuit, corespunzător traumei
chirurgicale suportate cu caracter minimal invaziv. Recuperarea s-a produs fără durere și disconfort pentru pacient.
Concluzii. Abordul endooral rămâne a fi o metodă eficientă și predictibilă, care poate fi aplicată în continuare
pentru tratamentul MSM de origine odontogenă. Acest caz confirmă eficiența tehnicii date, prin asanarea SM, și realizarea
permeabilizării nazo-sinuzale, confirmată radiologic.Background. Paranasal sinuses mycosis (PSM) is a pathology localized in the maxillary sinuses, caused by Aspergillus
spp. The etiological agent enters the maxillary sinuses (MS) through aerogenic, odontogenic or mixed pathways. Of all
PSM cases, fungus ball (FB) is the form associated with iatrogenic factors from endodontic treatments, being a localized,
non-invasive, relatively non-aggressive, and extramucozal form of PSM. Studies suggest that metals in the composition of
endodontic sealers, especially zinc, create a favorable environment for the development of FB.
Objective of the study. To evaluate the method of paranasal sinus debridement through an endooral approach.
Material and Methods. Patient M. O. 63 years old, satisfactory general health, stage II hypertension. A routine
panoramic X-ray revealed a well-defined area of radio-opacity in the right MS, and the patient was referred for specialized
treatment. The patient had undergone endodontic treatment of tooth 17 about 7 years ago. CBCT analysis revealed the
presence of a radio-opaque conglomerate, completely filling the right MS and thickening of the Schneiderian membrane,
as well as the lateral and anterior bone walls. The treatment efficacy was evaluated through postoperative CBCT.
Results. Under local anesthesia and intravenous sedation, an incision was made on the transitional mucosa corresponding
to teeth 15-17, followed by mucoperiosteal flap elevation, sinusotomy with a spherical bur of 1.0 cm diameter.
Foreign bodies were removed from the MS through aspiration and curettage, followed by lavage with antiseptic solutions
and suturing. A follow-up CT confirmed the complete removal of foreign bodies, the presence of hypertrophy of the MS
membrane, and the achieved permeabilization of the ostiomeatal complex. The fungal masses were sent for histopathological
analysis, which confirmed the presumptive diagnosis. The postoperative period proceeded normally, corresponding
to the minimal-invasive surgical trauma. The recovery was pain-free and without discomfort for the patient.
Conclusions. The endooral approach remains an effective and predictable method that still can be applied in the
treatment of odontogenic PSM. This case confirms the efficacy of this technique, by achieving debridement of the MS and
nasal-sinus patency, as confirmed radiologically
The impact of anxiety and depression on therapeutic compliance in orthodontic patients
No full textIntroducere. Tratamentul ortodontic corectează malocluziile dentare, influențând funcționalitatea aparatului stomatognat
și imaginea de sine a pacientului. Într-o societate în care aspectul estetic afectează integrarea socială, pacienții
pot dezvolta anxietate și depresie. Relația dintre sănătatea psihică și complianța terapeutică este bidirecțională, influențând
atât percepția tratamentului, cât și rezultatele clinice.
Scopul lucrării. Lucrarea analizează impactul anxietății și depresiei asupra complianței terapeutice la pacienții
ortodontici, evidențiind factorii declanșatori și beneficiile unei abordări interdisciplinare.
Material și metode. A fost realizată o revizuire sistematică a literaturii din baze de date internaționale (PubMed,
Scopus, Web of Science), selectând articole publicate în ultimii 10 ani. S-au utilizat instrumente validate precum Beck
Depression Inventory (BDI) și Generalized Anxiety Disorder Scale (GAD-7), fiind analizate studii longitudinale și meta-
analize pentru compararea pacienților ortodontici cu grupuri de control.
Rezultate. Pacienții ortodontici, în special adolescenții și tinerii adulți, prezintă simptome crescute de anxietate și
depresie, mai ales în faza inițială a tratamentului. Disconfortul fizic și presiunea estetică afectează complianța, determinând
o cooperare scăzută și prelungirea tratamentului. Pacienții anxioși raportează dureri mai intense și evită anumite
proceduri, influențând negativ rezultatele terapeutice.
Concluzii. Sănătatea psihică influențează complianța și eficiența tratamentului ortodontic. Integrarea evaluării
psihologice și a consilierii în planul terapeutic poate ameliora anxietatea și depresia, optimizând rezultatele clinice. Studiile
viitoare ar trebui să standardizeze protocoale interdisciplinare pentru o mai bună adaptare a pacienților.Background. Orthodontic treatment aims to correct dental malocclusions, influencing both the functionality of
the stomatognathic system and the patient’s self-image. In a society where aesthetic appearance affects social integration,
patients may develop anxiety and depression. The bidirectional relationship between mental health and therapeutic
compliance affects both treatment perception and clinical outcomes.
Objective of the study. This study examines the impact of anxiety and depression on therapeutic compliance in
orthodontic patients, highlighting triggering factors and the benefits of an interdisciplinary approach.
Material and Methods. A systematic review of the literature was conducted using international databases (Pub-
Med, Scopus, Web of Science), selecting articles published in the last 10 years. Validated instruments such as the Beck
Depression Inventory (BDI) and the Generalized Anxiety Disorder Scale (GAD-7) were used. Longitudinal studies and
meta-analyses comparing orthodontic patients with control groups from the general population were analyzed.
Results. Orthodontic patients, especially adolescents and young adults, exhibit increased symptoms of anxiety and
depression, particularly in the initial phase of treatment. Physical discomfort and aesthetic pressure negatively impact
compliance, leading to reduced cooperation and prolonged treatment duration. Anxious patients report higher pain levels
and tend to avoid essential procedures, ultimately affecting therapeutic outcomes.
Conclusions. Mental health significantly influences compliance and the effectiveness of orthodontic treatment. Integrating
psychological assessment and counseling into the treatment plan can reduce anxiety and depression, improving
both the patient’s experience and clinical outcomes. Future studies should focus on developing standardized interdisciplinary
protocols to enhance patient adaptation
Digital technologies in multidisciplinary dentistry
No full textIntroducere. Contenția în ortodonție este esențială pentru menținerea rezultatelor obținute în urma tratamentului.
Stabilitatea alinierii dentare și restabilirii relațiilor ocluzale are ca scop prevenirea recidivei. Selectarea metodei de contenție
este influențată de tipul de aparat ortodontic utilizat, durata tratamentului, vârsta pacientului și tipul patologiei.
Scopul lucrării. Analiza metodelor de contenție ortodontică, clasificarea acestora, studierea materialelor utilizate
și a factorilor ce influențează succesul contenției pe termen lung.
Material și metode. Studiul se bazează pe analiza critică a literaturii științifice disponibile pe platformele PubMed,
Scopus și Cochrane Library, bazate pe articole recent publicate în domeniul ortodonției care abordează importanța perioadei
de contenție. În urma evaluării, au fost identificate 40 de articole relevante subiectului de studiu.
Rezultate. Analiza comparativă a opțiunilor de contenție în perioada pasivă a tratamentului ortodontic, descrise în
literatura de specialitate, oferă indicii despre criteriile de selecție a aparatelor de contenție per caz clinic. În baza dovezilor
identificate, am stabilit că aparatele de contenție fixe oferă o stabilitate mai înaltă, dar totodată prezintă dificultăți
în realizarea igienei dentare. Per general, aparatele de contenție mobilizabile sunt mai puțin confortabile, iar eficiența
acestora depinde de complianța pacientului.
Concluzii. S-a determinat că o eficiență înaltă a perioadei de contenție se obține în urma combinării a dispozitivelor
fixe și a aparatelor mobilizabile de contenție. Factorii determinanți ai stabilității dento-ocluzale în urma tratamentului
ortodontic au un raport direct cu tipul de aparat utilizat, vârsta pacientului și forma clinică a malocluziei. Selectarea
metodei de contenție depinde de varietatea de malocluzie, vârsta pacientului și gradul de complianță a acestuia. Durata
perioadei de contenție este în raport direct cu durata etapei active a terapiei ortodontice. Recidiva poate fi uneori imprevizibilă,
de aceea este foarte importantă perioada de contenție pe termen lung.Background. Retention in orthodontics is essential for maintaining the results obtained after treatment. The stability
of dental alignment and the restoration of occlusal relationships aims to prevent relapse. The selection of the retention
method is influenced by the type of orthodontic appliance used, the duration of treatment, the patient’s age and the
type of pathology.
Objective of the study. Analysis of orthodontic retention methods, their classification, study of the materials used
and the factors that influence the success of long-term retention.
Material and methods. The study is based on a critical review of the scientific literature available on PubMed,
Scopus and Cochrane Library platforms, based on recent articles published in the field of orthodontics that address the
importance of the retention period. Following the evaluation, 40 articles relevant to the study subject were identified.
Results. The comparative analysis of retention options described in the literature during the passive period of
orthodontic treatment provides clues about the criteria for selecting retainers per clinical case. Based on the identified
evidence, we determined that fixed retainers offer higher stability, but in turn present difficulties in achieving dental hygiene.
In general, removable retainers are less comfortable, and their effectiveness depends on patient compliance.
Conclusion. It was determined that a high efficiency of the retention period is obtained by combining fixed and
removable retainers. The determinants of dento-occlusal stability following orthodontic treatment are directly related
to the type of appliance used, the patient’s age, and the clinical form of the malocclusion. The selection of the retention
method depends on the variety of malocclusion, the patient’s age, and the patient’s degree of compliance. The duration of
the retention period is directly related to the duration of the active phase of orthodontic therapy. Relapse can sometimes
be unpredictable, which is why the long-term retention period is very important
Boala Niemann-Pick la copil
No full textIntroducere
Deficitul de sfingomielinază acidă (DSMA), cunoscut și sub
denumirea de boala Niemann-Pick, reprezintă o afecțiune metabolică ereditară
rară transmisă autosomal recesiv, încadrată în spectrul bolilor de stocare
lizozomală. Patologia este progresivă, potențial letală și este cauzată de mutații
în gena SMPD1, localizată pe cromozomul 11p15.4, care codifică
sfingomielinaza acidă (ASM) – o enzimă lizozomală esențială în catabolismul
sfingomielinei, un constituent major al membranelor celulare. Deficitul total
sau parțial al activității enzimei duce la acumularea progresivă și anormală a
sfingomielinei și altor glicolipide în interiorul lizozomilor celulari, afectând o
varietate de țesuturi și organe. [1, 2]
Din punct de vedere histopatologic și clinic, această acumulare de
substrat afectează profund arhitectura și funcția organelor țintă, în special
ficatul, splina, plămânii, măduva hematopoietică și, în formele neuronopate,
sistemul nervos central. Celulele afectate capătă un aspect caracteristic spumos,
evidențiat histologic prin vacuolizare lizozomală. Deși prevalența acestei
patologii este scăzută la nivel global – ceea ce o încadrează din punct de vedere
epidemiologic în categoria bolilor rare – boala Niemann-Pick se distinge prin
gravitatea manifestărilor clinice. Evoluția sa variabilă, dar adesea severă,
determină o morbiditate multisistemică majoră și afectează în mod semnificativ
prognosticul funcțional și supraviețuirea pacientului. Manifestările
multisistemice, variabile în funcție de subtipul fenotipic (A, A/B, B sau C),
presupun o abordare complexă de diagnostic diferențial, monitorizare și
intervenție terapeutică precoce. [1, 2, 3, 4]
Formele non-neuronopate (tipurile B și A/B), deși lipsite de afectare
neurodegenerativă severă, impun o morbiditate sistemică semnificativă prin
hepatosplenomegalie importantă, insuficiență respiratorie restrictivă, disfuncție
hematologică (în special trombocitopenie severă), dislipidemie aterogenă și retard de creștere. În aceste forme, introducerea terapiei de substituție
enzimatică cu olipudază alfa – un agent recombinant uman de SMA – a
reprezentat un progres terapeutic major, având potențialul de a modifica cursul
natural al bolii, de a reduce încărcarea lizozomală și de a ameliora parametrii
clinici și biochimici ai pacienților. [1, 2, 3, 4]
Din perspectivă patogenetică, acumularea necontrolată a
sfingomielinei activează cascada inflamației lizozomale, alterând homeostazia
celulară și declanșând mecanisme maladaptive precum stresul oxidativ,
autofagia dereglată și disfuncția mitocondrială. Aceste fenomene explică, în
parte, afectarea sistemică complexă și rezistența relativă la tratamente
nespecifice. Gestionarea pacienților cu DSMA necesită o abordare
multidisciplinară, cu implicarea medicilor gastroenterologi, geneticieni,
pediatri, pneumologi, hematologi și neurologi, precum și un sistem coerent de
screening, monitorizare și acces rapid la terapii inovatoare. [1, 2, 3]
DNA methylation: a key mechanism in treatment response for mental disorders
No full textIntroducere. Schizofrenia (SCZ), tulburarea bipolară (BD) şi depresia majoră (MDD) cauzează deficite cognitive şi sociale. Studiile genetice nu pot prezice suficient răspunsul la tratament. Metilarea ADN, un factor epigenetic, este crucială pentru rezultatele terapiei, oferind potenţial pentru psihiatria personalizată. Scop. Investigarea rolului metilării ADN în răspunsul la tratament pentru SCZ, BD şi depresia majoră şi identificarea biomarkerilor epigenetici pentru psihiatria personalizată. Material şi metode. Analiză sistematică în baza a 7 articole ştiinţifice relevante publicate în ultimii 10 ani, identificate prin PubMed, folosind cuvintele cheie. Studiile includ modele animale şi design-uri clinice, axate pe modificări ale metilării în gene cheie, influenţate de antipsihotice, stabilizatori de dispoziţie şi antidepresive. Rezultate. Studiile pe animale arată că medicamente precum olanzapina, quetiapina, valproatul (VPA) şi litiul induc modificări semnificative ale metilării în gene neuronale. În studiile clinice, pacienţii cu SCZ, BD şi MDD prezintă schimbări ale metilării ca răspuns la tratamente precum haloperidol, litiu, escitalopram şi VPA. Aceste modificări, în special în BDNF şi SLC6A4, corelează cu îmbunătăţirea clinică. Metilarea IL-11 prezice răspunsul la escitalopram şi nortriptili-nă, iar metilarea BDNF este legată de eficacitatea antidepre-sivelor în MDD. Aceste modificări epigenetice evidenţiază potenţialul lor ca biomarkeri pentru răspunsul la tratament. Concluzii. Metilarea ADN este o direcţie promiţătoare pentru predictibilitatea eficacităţii tratamentului în SCZ, BD şi MDD. Biomarkerii epigenetici pot avansa psihiatria personalizată, dar sunt necesare studii longitudinale, în special în BD, pentru a valida utilitatea clinică a acestora.Introduction. Schizophrenia (SCZ), bipolar disorder (BD), and major depressive disorder (MDD) cause cognitive and social deficits. Genetic studies fail to predict treatment response. DNA methylation, an epigenetic factor, is crucial for therapy outcomes in these disorders, offering potential for personalized psychiatry. Objective. To investigate the role of DNA methylation in treatment response for SCZ, BD, and major depressive disorder, and to identify potential epigenetic biomarkers for personalized psychiatry. Material and methods. A systematic review was conducted using PubMed, identifying seven relevant articles published in the last 10 years using the keywords. Studies included animal models and clinical cross-sectional and longitudinal designs, focusing on methylation changes in key genes, influenced by antipsychotics, mood stabilizers, and antidepressants. Results. Animal studies demonstrate that medications like olanzapine, quetiapine, valproate (VPA), and lithium induce significant methylation changes in neuronal genes. In clinical studies, patients with SCZ, BD, and MDD exhibit methylation alterations in response to treatments such as haloperidol, lithium, escitalopram, and VPA. These changes, particularly in BDNF and SLC6A4, correlate with clinical improvement. Methylation of the IL-11 gene predicts response to escitalopram and nortriptyline, while BDNF methylation - to antidepressant efficacy in MDD. Such epigenetic modifications highlight their potential as biomarkers for treatment response. Conclusion. DNA methylation is a promising avenue for predicting treatment efficacy in SCZ, BD, and MDD. Epigenetic biomarkers could advance personalized psychiatry, but further longitudinal studies, particularly in BD, are essential to validate their clinical utility and reproducibility
Digital planning in orthodontics. Applicability of the Kau, Pan, Gallerano index in contemporary orthodontics
No full textIntroduction. Digital planning in modern orthodontics is crucial in contemporary era, as it allows dentists to expand the
limits of patients’ diagnosis and clinical treatment. Using tools such as 3D scanners, cone beam computed tomography
with various software gives clinicians the opportunity to achieve more precise diagnoses and accurate predictions of treatments.
In this way, digital imaging offers a precise localization of impacted canines which allows for the integration and
applications of the Kau, Pan, Gallerano index.
Material and methods. To assess the applicability of the Kau, Pan, Gallerano index and digital planning in orthodontics,
this review evaluates key studies that explore various aspects of the topic. Scientific databases such as Cochrane Library,
Medline, Scopus, Medicus, NCBI, PubMed, and Google Scholar were used to find the necessary articles. Research methods
like analysis, synthesis, systematization and description were applied.
Results. After analyzing the available data, this review presents the benefits and opportunities of digital orthodontics. The
findings demonstrate that the Kau, Pan, Gallerano index offers high diagnostic accuracy by effectively categorizing various
types of impactions. Moreover, the analysis reveals a strong correlation between the Kau, Pan, Gallerano index scores and
successful treatment outcomes, showing that the index with digital technologies improves diagnostic accuracy and treatment
planning.
Conclusions. The reviewed literature collectively indicates that this index is a valuable tool in contemporary digital orthodontics.
Its interdisciplinary connection with digital planning which provides strong predictive value, and its comprehensive
assessment approach make it an important component in modern orthodontic practice. Future research should continue
to explore the advantages and disadvantages of modern technologies used in orthodontic diagnosis and treatment
planning, thus validating their efficiency and their applicability across diverse complex orthodontic cases
Rational use of antisecretory agents in pediatrics: realities from hospital practice
No full textUniversitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica MoldovaIntroducere. Utilizarea antisecretoarelor este frecvent întâlnită în practica pediatrică, în special în tratamentul diverselor afecţiuni gastrointestinale. Alegerea raţională a acestor medicamente este esenţială pentru asigurarea unei intervenţii terapeutice eficiente, sigure şi adaptate fiecărui caz clinic. Scop. Evaluarea utilizării antisecretoarelor la copiii spitalizaţi cu patologii gastrointestinale, în vederea identificării pattern-urilor de prescriere şi a corelaţiei cu diagnosticul clinic. Material si metode. Studiul retrospectiv a inclus analiza a 100 de fişe medicale ale pacienţilor pediatrici internaţi în cadrul SCMC „Valentin Ignatenco”, care au primit antisecretoare pe durata spitalizării. Au fost examinate datele antropometrice, tipul de medicament administrat, doza, durata tratamentului şi justificarea conform diagnosticului clinic. Rezultate. Vârsta pacienţilor incluşi în studiu a variat între 2 şi 17 ani. Cele mai frecvent utilizate medicamente au fost inhibitori ai pompei de protoni: omeprazol (54% cazuri). Din grupul H2-histaminoblocan-telor, famotidina a fost utilizată în monoterapie în 40% cazuri şi în combinaţie cu omeprazol în 6% cazuri. Regimul de dozare a fost ajustat în funcţie de patologia pacientului, vârsta şi greutatea corporală. Durata medie a administrării a fost 7 zile. Principalele indicaţii terapeutice au inclus: gas-troduodenită, ulcer gastric sau duodenal şi boala de reflux gastroesofagian, cu raportare frecventă a ameliorării simptomatologiei. Concluzii. Utilizarea antisecretoarelor în pediatrie, asociată în principal cu afecţiuni digestive, este bine tolerată. Alegerea medicamentului depinde de severitatea simptomelor şi diagnostic, dar necesită atenţie privind justificarea, durata tratamentului şi evitarea utilizării empirice nejustificate.Introduction. The use of antisecretory medication is widespread in the pediatric population, particularly in the treatment of various gastrointestinal disorders. The rational choice of these drugs is essential to provide an effective, safe and individualized therapeutic intervention in each clinical case. Objective. Evaluation of antisecretory agent use in hospitalized children with gastrointestinal pathologies, aiming to identify prescribing patterns and their correlation with clinical diagnosis. Material and methods. This retrospective study included the analysis of 100 medical records of pediatric patients hospitalized at Valentin Ignatenco Municipal Clinical Children Hospital who received antise-cretory agents during their hospital stay. Anthropometric data, type of medication administered, dosage, treatment duration, and justification based on clinical diagnosis were examined. Results. The age of the patients included in the study ranged from 2 to 17 years. The most frequently used medications were proton pump inhibitors, with omeprazole administered in 54% of cases. Among the H2-histamine receptor antagonists, famotidine was used as monotherapy in 40% of cases and in combination with omeprazole in 6% of cases. The dosing regimen was adjusted according to the patient's pathology, age, and body weight. The average duration of treatment was 7 days. The main therapeutic indications included gastroduodenitis, gastric or duodenal ulcer, and gastroesophageal reflux disease, with frequent reports of symptom improvement. Conclusion. The use of antisecretors in pediatrics, mainly associated with digestive disorders, is well tolerated. The choice of medication depends on symptom severity and diagnosis but requires careful consideration regarding the justification, treatment duration, and avoidance of unjustified empirical use
Complications of endovenous cyanoacrylate ablation in varicose veins treatment: foreign body granuloma and aseptic phlebitis
No full textIntroducere. Obliterarea endovenoasă cu cianoacrilat constituie o alternativă modernă pentru tratamentul minim in-vaziv al bolii varicoase, apreciată pentru recuperarea rapidă şi confortul postoperator. Totuşi, şi această tehnică poate fi asociată cu complicaţii precum granulomul de corp străin şi flebita aseptică. Scop. Evaluarea incidenţei şi caracteristicilor clinice ale granulomului de corp străin şi flebitei aseptice la pacienţii supuşi obliterării cu cianoacrilat pentru tratamentul bolii varicoase. Material şi metode. Studiu clinic prospectiv pe 73 pacienţi cu boală varicoasă C2-C6 CEAP, supuşi obliterării endovenoase cu cianoacrilat. Au fost monitorizate îndeaproape cazurile cu localizarea venei safene mari mai aproape de tegumente (<1 cm faţă de piele) şi complicaţiile postprocedurale. Diagnosticul s-a bazat pe criterii clinice şi ultrasonografice. Rezultate. Au fost identificate 2 (2,7%) cazuri de granulom de corp străin la pacienţi cu vene safene situate mai aproape de tegumente, la nivelul porţiunii mediale a genunchiului. Manifestările clinice au inclus hiperemie marcată, durere şi formarea abcesului la 3-5 luni postprocedural. Intervenţia chirurgicală cu incizie, drenaj şi extragerea fragmentelor de cianoacrilat întărit a fost necesară în ambele cazuri. Flebita aseptică uşoară a fost observată în 14 (19,2%) cazuri, caracterizată prin durere şi induraţie locală, iar flebită aseptică moderată - în 2 (2,7%) cazuri, care au avut evoluţie favorabilă sub tratament an-tiinflamator şi compresiv. Concluzii. Granulomul de corp străin este o complicaţie rară dar semnificativă a obliterării cu cianoacrilat, mai frecvent la vene situate aproape de tegumente. Flebita aseptică este comună, cu evoluţie benignă. Identificarea factorilor de risc permite informarea pacientului şi managementul optim postoperator.Introduction. Endovenous cyanoacrylate ablation represents a modern alternative for minimally invasive treatment of varicose veins, appreciated for rapid recovery and postoperative comfort. This technique may be associated with complications such as foreign body granuloma and aseptic phlebitis, important for patient care. Objective. To evaluate the incidence and clinical characteristics of foreign body granuloma and aseptic phlebitis in patients undergoing cyanoacrylate obliteration for varicose vein treatment. Material and methods. A clinical prospective study was conducted on 73 patients with varicose veins stages C2-C6 CEAP, undergoing cyanoacrylate ablation. Cases with great saphenous vein located close to the skin (<1 cm from skin) and postprocedural complications were closely monitored. Diagnosis was based on clinical and ultrasonographic criteria. Results. Two (2.7%) cases of foreign body granuloma were identified in patients with saphenous veins located close to the skin, at the medial knee level. Clinical manifestations included marked hyperemia, pain, and abscess formation at 3-5 months post-procedure. Surgical intervention with incision, drainage, and removal of hardened cyanoacrylate fragments was necessary in both cases. Mild aseptic phlebitis was observed in 14 (19.2%) cases, characterized by pain and local induration, while moderate aseptic phlebitis occurred in 2 (2.7%) cases, which had favorable evolution under anti-inflammatory and compressive treatment. Conclusion. Foreign body granuloma is a rare but significant complication of cyanoacrylate ablation, more frequent in veins situated close to the skin. Aseptic phlebitis is common, with benign evolution. Risk factor identification allows patient information and optimal postoperative management