Institutional Repository in Medical Sciences of Nicolae Testemitanu State University of Medicine and Pharmacy of the Republic of Moldova
Not a member yet
29298 research outputs found
Sort by
Acute enteromesenteric ischemia: surgical and endovascular treatment
No full textIntroducere. Ischemia acută enteromezenterică (IAEM) reprezintă o urgenţă vasculară, cu un prognostic sever, caracterizată prin întreruperea bruscă a perfuziei intestinale, care ulterior duce la ischemie tisulară şi necroză, apoi deces. Incidenţa IAEM este estimată la 0.090.2% din totalul internărilor chirurgicale acute. Scop. Analiza comparativă a eficacităţii, siguranţei şi succesului clinic al abordului endovascular faţă de cel chirurgical tradiţional în managementul IAEM şi integrarea abordului hibrid. Material şi metode. Au fost selectate şi analizate 48 din 102 de publicaţii din ultimii 5 ani, accesând baze de date şi reviste de specialitate precum PubMed, Hinari, Scopus, Cochrane Library, Medline. Articolele au fost supuse unei analize metodologice critice. Analiza a fost completată cu metode statistice descriptive punând accent pe relevanţa clinică. Rezultate. S-a constatat o preferinţă şi superioritate a tratamentului endovascular, mai ales în stadiile incipiente ale IAEM (lipsa necrozei intestinale extinse), observând rate de supravieţuire de 70-85% faţă de 50-60% în tratamentul chirurgical tradiţional. În cazurile complicate cu necroză avansată, perforaţie intestinală şi semne clare de peritonită abordul chirurgical deschis rămâne a fi standardul de aur. O strategie cu potenţial mare ce poate fi remarcată în literatură este abordarea hibridă, care combină tratamentul endovascular iniţial cu rezecţia chirurgicală ulterioară, astfel ridicând rata de supravieţuire în cazurile severe cu până la 15%. Concluzii. Abordul endovascular rămâne a fi metoda terapeutică de primă intenţie în IAEM(faze iniţiale). În cazurile avansate, chirurgia deschisă este inevitabilă şi îşi menţine rolul esenţial. Integrarea ambelor metode în-tr-un abord hibrid poate optimiza parametrii clinici şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.Introduction. Acute enteromesenteric ischemia (AEMI) is a vascular emergency with a severe prognosis, characterized by the sudden interruption of intestinal perfusion, which subsequently leads to tissue ischemia and necrosis, and then death. The incidence of AEMI is estimated at 0.090.2% of all acute surgical admissions. Objective. Comparative analysis of the efficacy, safety and clinical success of the endovascular versus traditional surgical approach in the management of AEMI and the integration of the hybrid approach. Material and methods. 48 out of 102 publications from the last 5 years were selected and analyzed, accessing databases and specialized journals such as PubMed, Hinari, Scopus, Cochrane Library, Medline. The articles underwent critical methodological analysis. The analysis was completed with descriptive statistical methods emphasizing clinical relevance. Results. Endovascular treatment has been shown to be preferable and superior, especially in the early stages of AEMI (lack of extensive intestinal necrosis), with survival rates of 70-85% compared to 50-60% in traditional surgical treatment. In complicated cases with advanced necrosis, intestinal perforation and clear signs of peritonitis, open surgical approach remains the gold standard. A strategy with great potential that can be noted in the literature is the hybrid approach, which combines initial endovascular treatment with subsequent surgical resection, thus increasing the survival rate in severe cases by up to 15%. Conclusion. The endovascular approach remains the first-line therapeutic method in AEMI (initial phases). In advanced cases, open surgery is inevitable and maintains its essential role. The integration of both methods in a hybrid approach can optimize clinical parameters and improve quality of life
Interpretation of interleukin 6 values, a biomarker of inflamation, as a potential predictor of spontaneous preterm birth
No full textIntroducere. Inflamaţia intrauterină este asociată frecvent cu naşterea prematură spontană, o cauză majoră a morbidităţii şi mortalităţii neonatale. Identificarea factorilor pre-dictivi a inflamaţiei în naşterea prematură, este esenţială pentru diagnosticul precoce, ghidarea intervenţiilor terapeutice eficiente timpurii. Scop. A fost evaluată valoarea serică a interleukinei 6 (Il-6), ca marker al inflamaţiei la femeile cu naştere prematură spontană, în vederea determinării rolului său diagnostic şi potenţial predictiv. Material şi metode. A fost realizat un studiu prospectiv de cohortă în care s-a apreciat nivelul seric al interleukinei 6, utilizând teste Best-Vector A-8768 Ref. 3307 which (GmbH & Co, Germany) cu o sensibilitate de 0.131 pg/ml. Testele statistice aplicate: testul nonparametric Mann-Whitney şi p Spearman, valoarea p 0,05 considerată statistic semnificativă. Rezultate. Cercetarea a identificat că nivelul seric mediu al Il-6 a constituit: pmedian=51,90 pg/ml în lotul femeilor cu naştere prematură spontană, comparativ cu pmedian=21,51 pg/ml în lotul femeilor cu naştere la termen, (r rank biserial =0,85, 95%CI -0,89, -0,78 p0,001), variind semnificativ în ambele loturi de studiu (La - 0,99-10,60 pg/ml vs L0 - 0,053,16 pg/ml). Concluzii. Interleukina 6 a fost identificată ca un biomarker relevant al inflamaţiei în naşterea prematură spontană. Utilizarea sa în practică poate sprijini diagnosticul precoce, evaluarea riscului obstetrical şi adoptarea unor măsuri terapeutice adecvate în vederea reducerii complicaţiilor perinatale.Introduction. Intrauterine inflammation and infection have been frequently associated with the onset of spontaneous preterm delivery, representing a major cause of neonatal morbidity and mortality. Interleukin 6 (IL-6), a proin-flammatory cytokine, has been investigated as a potential predictive biomarker. Objective. The value of Interleukine 6 was evaluated as a marker of inflammation in women with spontaneous preterm birth, in order to determine its diagnostic role and predictive potential. Material and methods. A prospective cohort study was conducted in which the serum level of Interleukine 6 was assessed, using the Best-Vector A-8768 Ref 3307 which (GmbH & Co, Germany) test panel with a sensitivity of 0.131 pg/ml. Applied statistic tests: Mann-Whitney test and p Spearman test were used as appropriate. P0.05 were considered statistically significant. Results. The results of the study demonstrated increase plasma levels of the Interleukine-6 (min. 0.99 pg/ml, max. 192.93 pg/ml, pmedian = 51.90 pg/ml) in the women with preterm birth compared to women with term delivery (min. 9.65 pg/ml, max. 137.97 pg/ml, pmedian =21.51 pg/ml) (rrankbiserial =0,85, 95%CI -0,89, -0,78 p0,001). Conclusion. The study findings suggest that Interleukine 6 has been identified as a relevant biomarker of inflammation in spontaneous preterm birth. Its use in practice may support early diagnosis, obstetric risk assessment, and the appropriate therapeutic measures to reduce perinatal complications
Peculiarities of intestinal dysmicrobism in ankylosing spondylitis
No full textUniversitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica MoldovaIntroducere. Spondilita anchilozantă este o boală cronică imun mediată cu puternică asociere cu HLA-B27. Disbioza intestinală şi modificările microbiotei au devenit factori importanţi în patogeneză, însă profilul microbian intestinal rămâne incomplet cunoscut, necesitând investigaţii suplimentare şi aprofundate. Scop. studiului este evaluarea disbiozei intestinale la pacienţii cu spondilită anchilozantă şi corelarea acesteia cu factorii demografici, clinici şi par-aclinici faţă de subiecţi sănătoşi. Material şi metode. Am realizat o revizuire sistematică a literaturii folosind bazele de date PubMed, ResearchGate, ScienceDirect, MEDLINE şi Scopus. Am inclus articole relevante, recenzii şi studii controlate randomizate privind microbiota intestinală, HLA-B27, inflamaţia şi analize comparative între pacienţi cu spondilită şi martori sănătoşi. Rezultate. Literatura a arătat disbioză intestinală la până la 70% dintre pacienţii cu spondilită anchilozantă, iar ~10% au dezvoltat boală in-flamatorie intestinală. Diversitatea microbiotei a scăzut, iar taxonii proinflamatori (E. coli) au crescut (~30%), în timp ce cei antiinflamatori (C. leptum, F. prausnitzii) au scăzut (~25%). Barierele intestinale au fost afectate, iar mimetismul molecular (pliajul anormal al HLA-B27) a amplificat inflamaţia mediată prin IgA, IL-17/IL-23. AINS au agravat disbioza (~15% scădere Bifidobacterium), iar terapia anti-TNF a restabilit echilibrul microbian, reducând inflamaţia şi îmbunătăţind scorul BASDAI. Concluzii. Această revizuire evidenţiază interacţiunea complexă dintre microbiotă şi imunitate în patogeneza spondilitei anchilozante. Descoperirile susţin ideea că intervenţiile ţintite asupra microbiomului pot oferi o strategie terapeutică promiţătoare pentru gestionarea acestei boli inflamatorii cronice.Introduction. Ankylosing spondylitis (AS) is a chronic immune-mediated disease with strong genetic links to HLA-B27. Gut dysbiosis and altered microbiota have emerged as significant contributors to pathogenesis, yet the intestinal microbial profiles in AS remain incompletely understood, warranting further research. Objective. To evaluate intestinal dysbiosis in ankylosing spondylitis patients and its correlations with demographic, clinical, and paraclinical factors, comparing microbial composition to healthy controls. Material and methods. Literature was systematically reviewed using databases including PubMed, ResearchGate, ScienceDirect, MEDLINE and Scopus. Relevant articles, reviews, and randomized controlled trials were selected based on focus on gut microbiota, HLA-B27, inflammation, and comparative analyses between ankylosing spondylitis patients and healthy controls. Results. Literature revealed gut dysbiosis in up to 70% of ankylosing spondylitis patients, with ~10% developing inflammatory bowel disease. Microbiota diversity was reduced; pro-inflammatory taxa like E. coli increased (~30%) and anti-inflammatory taxa (C. leptum, F. prausnitzii) decreased (~25%). Barrier disruption and molecular mimicry (HLA-B27 misfolding) promoted IgA, IL-17/IL-23 driven inflammation. NSAIDs worsened dysbiosis (~15% drop in Bifidobacterium), while anti-TNF therapy restored microbial balance, lowered systemic inflammation, and improved BASDAI, underscoring gut-joint axis relevance in pathogenesis and management. Conclusion. This review highlights the intricate interplay between gut microbiota and host immunity in ankylosing spondylitis pathogenesis. These findings suggest that mi-crobiome-targeted strategies may hold promise for improving the future management of this chronic inflammatory disease
Multifocal tuberculosis (bilateral pulmonary with cavitary lesions and intestinal involvement) in an adolescent from an MDR-TB
No full textUniversitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica MoldovaIntroducere. În condiţiile epidemiologice actuale alarmante, în grupul pediatric se atestă forme de tuberculoză caracteristice adulţilor, extinse, complicate cu destrucţii parenchimului pulmonar şi diseminaţie bronhogenă sau hematogenă, agravată de prezenţa rezistenţei medicamentoase la preparatele antituberculoase. Scop. Scopul lucrării este de a prezenta caz clinic cu TB pulmonară bilaterală şi intestinală la adolescent din focarul TB-MDR, accentuând necesitatea unei supravegheri clinice riguroase la tineri. Material şi metode. A fost studiat caz clinic adolescentului din focar TB-MDR aflat la tratament în secţia pediatrică a Spitalului Clinic Municipal de Ftiziopneumologie din data de 28 august 2024 diagnosticat cu tuberculoza cu localizări multiple (pulmonară bilaterală cu destrucţii (CV) şi diseminaţii bronhogenă, hematogenă şi tuberculoza intestinală. Rezultate. Pacientul, 18 ani, din focar intradomiciliar TB-MDR cu tatăl, s-a adresat cu tuse cronică şi hemoptizii. Pe 28.08.2024 s-a stabilit diagnosticul: Tuberculoză pulmonară infiltrativă bilaterală (CV), Xpert MBT pozitiv/ Rif rezistent, Caz nou. Se iniţiază tratament BPaLM (Bedaquilină, Pretomanid, Linezolid, Moxifloxacină), cu obţinerea conversiei sputei prin microscopie la 1 lună de tratament. În perioada 04.10.2024 - 10.10.2024, au apărut febră şi semne de iritaţie peritoneală. A urmat tratament chirurgical, fiind diagnosticat cu peritonită tuberculoasă şi apendicită cata-rală secundară. Tuberculoză intestinală a fost confirmată bacteriologic. Concluzii. Formele pulmonare şi extrapul-monare de tuberculoză la tineri, în context de contact MDR, impun un grad înalt de suspiciune clinică şi intervenţie precoce. Abordarea multidisciplinară şi regimurile terapeutice moderne, cum este BPaLM, oferă o şansă reală de control al bolii chiar în cazuri complexe.Introduction. In the current alarming epidemiological conditions, the pediatric group is experiencing forms of tuberculosis characteristic of adults, extensive, complicated by destruction of the lung parenchyma and bronchogenic or hematogenous dissemination, aggravated by the presence of drug resistance to Anti-TB drugs. Objective. The aim of the paper is to present a clinical case of bilateral pulmonary and intestinal TB in an adolescent from the MDR-TB outbreak, requiring rigorous clinical surveillance in young people. Material and methods. We studied the clinical case of an adolescent from an MDR-TB focus who was admitted to the Pediatric Department of the MC Phthisiopneumology Hospital on August 28, 2024. The diagnosis revealed multifocal tuberculosis: bilateral pulmonary involvement with cavitary lesions (CV), bronchogenic and hematogenous dissemination, and intestinal TB. Results. The patient, 18 years old, from a household outbreak of MDR-TB with his father, presented with chronic cough and hemoptysis. On 28.08.2024, the diagnosis was established: Bilateral infiltrative pulmonary TB (CV), Xpert MBT positive/Rif resistant, new case. BPaLM treatment was initiated (Bedaquiline, Pretomanid, Linezolid, Moxifloxacin), with sputum conversion by microscopy after 1 month of treatment. During the period 04-10.10.2024, fever and signs of peritoneal irritation appeared. He underwent surgical treatment, being diagnosed with tuberculous peritonitis and secondary catarrhal appendicitis. Intestinal TB was confirmed bacteriologically. Conclusion. Pulmonary and extrapulmonary tuberculosis in young individuals with MDR-TB contact requires a high level of clinical suspicion and early intervention. A multidisciplinary approach and the use of modern therapeutic regimens such as BPaLM offer a real chance of disease control even in complex cases
The role of genetic polymorphisms in bisoprolol metabolism
No full textUniversitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica MoldovaIntroducere. Polimorfismul genetic al citocromului P-450 s-a raportat a fi implicat în metabolismul, beta-adrenoblo-cantelor. Bisoprololul posedă proprietăţi lipofile moderate şi se metabolizează prin intermediul CYP3A4/5 şi CY-P2D6, iar polimorfismul genetic al acestora poate influenţa răspunsul terapeutic. Scop. Scopul studiului a constat în investigarea influenţei genotipurilor CYP3A5 şi CYP2D6 asupra farmacocinetirii bisoprololului pentru individualizarea tratamentului maladiilor cardiovasculare. Material şi metode. S-a realizat o sinteză narativă a articolelor publicate în perioada 2018-2025 în baza de date PubMed, privind rolul polimorfismului genetic al enzimelor citocromului P-450 în metabolismul bisoprololului. Au fost selectate date care reflectă influenţa acestor polimorfisme asupra efectelor hemodinamice ale bisoprololului. Rezultate. S-a constatat că metabolizarea prin CYP2D6 este ste-reoselectivă pentru R-enantiomer, în timp ce metabolizarea prin CYP3A4/3A5 nu este stereoselectivă. Concentraţia de bisoprolol a corelat cu greutatea corporală, dar nu cu geno-tipul CYP3A5. La purtătorii homozigoţi CC ai CYP 2D6*2A s-a constatat un nivel plasmatic mai mic al bisoprololului comparativ cu purtătorii heterozigoţi GC şi homozigoţi GG. Concomitent concentraţia plasmatică a bisoprololului a fost mai mare la purtătorii heterozigoţi GC comparativ cu homozigoţi GG. Aceste polimorfisme au determinat micşorarea tensiunii arteriale fără modificări ale frecvenţei cardiace. Concluzii. Eficacitatea şi inofensivitatea a corelat cu concentraţia plasmatică a bisoprololului, asociată cu genoti-pului CYP2D6*2A. Bisoprololul, datorită polimorfismelor genetice minime, poate fi o alternativă în tratamentul maladiilor cardiovasculare la alte beta-adrenoblocante (metoprolol, carvedilol).Introduction. Genetic polymorphisms of cytochrome P450 enzymes have been reported to influence the metabolism of beta-adrenoblockers. Bisoprolol possesses moderate lipophilic properties and is primarily metabolized via CYP3A4/5 and CYP2D6. The genetic variability of these enzymes may affect the therapeutic response. Objective. The aim of this study was to investigate the impact of CYP3A5 and CYP2D6 genotypes on the pharmacokinetics of bisoprolol, with the goal of individualizing treatment for cardiovascular diseases. Material and methods. A narrative synthesis of articles published between 2018 and 2025 in the PubMed database was conducted, focusing on the role of cytochrome P450 enzyme polymorphisms in the metabolism of bisoprolol. Studies that reported the influence of specific genetic variants on the hemodynamic effects and plasma levels of bisoprolol were selected. Results. Metabolism via CYP2D6 was found to be stereoselective for the R-enantiomer of bisoprolol, whereas metabolism via CYP3A4/3A5 was non-stereose-lective. Plasma concentrations of bisoprolol correlated with body weight but not with the CYP3A5 genotype. Individuals homozygous for the CYP2D6*2A CC genotype had lower bisoprolol levels compared to GC heterozygotes and GG homozygotes. Moreover, GC heterozygotes had higher concentrations than GG carriers. These genetic polymorphisms were associated with reduced blood pressure values, without significant impact on resting heart rate, suggesting a genotype-dependent pharmacokinetic and hemodynamic response. Conclusion. The efficacy and safety of bisoprolol correlated with plasma levels linked to the CYP2D6*2A genotype. Due to its low susceptibility to genetic polymorphisms, bisoprolol may be a suitable alternative to other beta-blockers, such as metoprolol or carvedilol, in treating cardiovascular diseases
Diastolic dysfunction and myocardial ischemia in severe aortic stenosis treated by transcatheter treatment
No full textUniversitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica MoldovaIntroducere. Stenoza aortică severă şi boala coronariană ischemică coexista frecvent la vârstnici, complicând managementul intervenţional. Disfuncţia diastolică, marker al afectării miocardice şi al presiunilor de umplere crescute, poate influenţa prognosticul post-TAVI, în special cu patologie coronariană asociată. Scop. Analiza interacţiunii dintre stenoza severă de valvă aortică, disfuncţia diastolică a ventriculului stâng şi ischemia coronariană la pacienţii vârstnici cu patologie complexă. Materiale si metode. Studiu prospectiv analitic de cohortă pe 86 pacienţi care trataţi în perioada 2019-2023, împărţiţi în 2 grupuri: lotul I - TAVI (n=57), lotul II - TAVI+PCI (n=29). Pacienţii au fost evaluaţi ecografic comprehensiv, inclusiv şi funcţia diastolică conform ghidului EACVI 2016. Rezultate. Prezenţa disfuncţiei diastolice a ventriculului stâng de diferit grad a înregistrat diferenţe semnificative statistic între grupuri, p=0.044. În lotul I - 56 (82.8%) pacienţi vs. 29 (61.4%) în lotul II. Valoarea E a fost mai mică în lotul II: 152.4 cm/sec (AIQ=43.0) în comparaţie cu 173.0 cm/sec (AIQ=32.0), p=0.014. Raportul E/A şi incidenţa E/A >2 au prezentat diferenţă la limita semnificaţiei statistice (p=0.044). Mediana E/e' a fost mai mare în lotul II - 9.2 (AIQ=5.4) respectiv 6.4 (AIQ=4.2), p=0.003. Raportul E/Vp a fost de 1,2 (IQR = 0,4) versus 0,8 (IQR = 0,5), p 2. Concluzii. Pacienţii cu PCI şi TAVI au prezentat mai frecvent disfuncţie diastolică a ventriculului stâng. Parametrii E, E/e’ şi E/Vp au evidenţiat diferenţe semnificative statistic, sugerând un impact aditiv al bolii coronariene asupra afectării funcţiei diastolice în contextul stenozei aortice severe.Introduction. Severe aortic stenosis and ischemic coronary artery disease frequently coexist in the elderly, complicating interventional management. Diastolic dysfunction, a marker of myocardial impairment and elevated filling pressures, may influence post-TAVI prognosis, particularly in the presence of concomitant coronary pathology. Objective. Analysis of the interaction between severe aortic valve stenosis, left ventricular diastolic dysfunction, and coronary ischemia in elderly patients with complex pathology. Material and methods. Prospective analytical cohort study on 86 patients treated between 2019-2023, divided into two groups: Group I - TAVI (n=57), Group II - TAVI+PCI (n=29). All patients underwent comprehensive echocardiographic assessment, including diastolic function evaluation according to the 2016 EACVI guidelines. Results. The presence of left ventricular diastolic dysfunction of varying severity showed a statistically significant difference between groups (p = 0.044): Group I - 56 patients (82.8%) versus Group II - 29 patients (61.4%). The E-wave velocity was lower in Group II: 152.4 cm/sec (IQR = 43.0) compared to 173.0 cm/ sec (IQR = 32.0), p = 0.014. The E/A ratio and the incidence of E/A >2 showed a borderline significant difference (p = 0.044). Median E/e' was higher in Group II - 9.2 (IQR = 5.4) compared to 6.4 (IQR = 4.2), p = 0.003. E/Vp was 1.2 (IQR = 0.4) versus 0.8 (IQR = 0.5), p 2. Conclusion. Patients undergoing PCI and TAVI more frequently presented with left ventricular diastolic dysfunction. The parameters E, E/e', and E/Vp showed statistically significant differences, suggesting an additive impact of coronary artery disease on diastolic dysfunction in the context of severe aortic stenosis
Surgical approaches to the correction of residual refractive errors following clear lens extraction in high myopia
No full textUniversitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica MoldovaIntroducere. Miopia este principala cauză a afectării vederii la distanţă. Extracţia cristalinului transparent este o soluţie modernă pentru miopia înaltă, însă chiar şi după această intervenţie pot persista vicii de refracţie, iar corectarea lor chirurgicală precisă este esenţială pentru o vedere optimă. Scopul lucrării este de a sintetiza metodele chirurgicale moderne pentru corectarea viciilor refractive reziduale după ECT la pacienţii cu miopie înaltă, evaluând eficienţa şi siguranţa acestora. Material şi metode. A fost efectuată o analiză a literaturii ştiinţifice din perioada 2006-2024 din bazele PubMed şi Scopus. Au fost analizate 21 de articole ştiinţifice relevante, publicate în limba engleză, identificate prin cuvinte-cheie ca „residual refractive error”, „IOL exchange”, „LASIK after CLE”, „laser surgery after IOL exchange”, „Light Adjustable Lens”. Rezultate. Procedurile bazate pe lentila intraoculară, precum tehnologia cu LAL, implantarea piggyback sau înlocuirea LIO, pot corecta erori refractive mari în cazurile în care chirurgia cu laser excimer nu este indicată medical sau este contraindicaţie. Studiile arată că implantarea LIO urmată de LASIK este o metodă sigură şi eficientă pentru corectarea miopiei şi astigmatismului înalt. LAL permite corectarea miopiei reziduale, menţinând acuitatea vizuală corectată şi oferind rezultate stabile, apropiate de emetropie. Aceste opţiuni sunt esenţiale pentru pacienţii cu vicii refractive persistente, dificil de corectat prin metode conservative. Concluzii. Corecţia erorii refractive reziduale se poate realiza prin metode corneene sau bazate pe IOL, cele corneene fiind preferate datorită riscurilor reduse. În absenţa laserului excimer sau când eroarea refrac-tivă este mare, LAL este o soluţie inovatoare care ar putea deveni standardul de aur.Introduction. Myopia is the leading cause of distance vision impairment. Clear lens extraction is a modern solution for high myopia, but even after this surgical procedure, residual refractive errors may persist. Precise surgical correction of these refractive errors is essential to achieve optimal vision. Objective. The aim of this study is to summarize modern surgical methods for the correction of residual refractive defects after CLE in patients with high myopia, evaluating its efficiency and safety. Material and methods. A review of the scientific literature from 2006-2024 from PubMed and Scopus databases was performed. We analyzed 21 relevant scientific articles published in English, identified b
Application of decompression techniques in the management of radicular cysts
No full textIntroducere. Leziunile periapicale extinse sunt frecvente în practica stomatologică. Deşi tratamentul acestora este, în majoritatea cazurilor, previzibil, când acestea afectează structurile adiacente, se impune utilizarea unor metode minim invazive pentru a limita riscurile asociate tratamentului chirurgical clasic. Scop. Evaluarea rezultatelor tratamentului chisturilor radiculare extinse printr-o intervenţie chirurgicală în două etape, utilizând tuburi de decompre-sie imprimate 3D, urmată de chistectomie. Material şi metode. Studiul a implicat doi pacienţi, sex masculin(36 şi 30 de ani)cu chisturi radiculare maxilare extinse. După evaluarea clinică şi CBCT, s-a realizat un dispozitiv de de-compresie. Etapele tratamentului au fost: extracţia dentară, fixarea dispozitivului, irigaţii zilnice, urmărire timp de 3-4 luni, chistectomie, adiţie osoasă şi evaluarea formării osoase. Rezultate. În toate etapele, tratamentul a decurs fără complicaţii. După 3-4 luni de monitorizare, s-a observat o regenerare osoasă la nivelul marginilor, iar dimensiunile chisturilor radiculare s-au micşorat semnificativ, fără afectarea dinţilor adiacenţi, aşa cum a fost la evaluarea iniţială. Astfel, s-a efectuat chistectomia pe un câmp operator redus, grefarea defectului fără necesitatea tratamentului endodontic. Examenul histologic a fost realizat după chistectomie. La 6 luni de la intervenţie, s-au inserat implanturi dentare în zona regenerată. Un dezavantaj remarcat a fost disconfortul periodic cauzat de prezenţa dispozitivului de decompresie. Concluzii. În pofida dezavantajului de a folosi dispozitivele de decompresie 3D (prezenţa în cavitatea orală şi durata mai îndelungată a tratamentului), metoda a permis păstrarea vitalităţii dinţilor vecini, defecte postoperatorii mai mici şi un risc redus de afectare a structurilor anatomice.Introduction. Extensive periapical lesions are among the most common pathologies in dentistry. When they involve adjacent teeth or structures like the sinus floor, nasal cavity, or neural pathways, minimally invasive approaches are necessary to reduce the risks and consequences of conventional surgical approaches. Objective. To evaluate the progression and treatment results of extended radicular cysts using 2 stages: surgery with decompression 3D printed decompression tubes, followed by surgical cystectomy. Material and methods. The study involved two male patients (36 and 30 years old) with extensive maxillary radicular cysts. After clinical and CBCT evaluation, a 3D-printed decompression device was performed. The steps of the treatment were: tooth extraction, device fixation, daily irrigation, 3-4 months follow-up, cystectomy, grafting, and bone formation assessment. Results. At all stages the treatment was uneventful. After 3 to 4 months, bone healing at the borders was observed, and the dimensions of the radicular cysts had significantly decreased dimensions without the involvement of neighboring teeth as it was at the initial evaluation. Thus, cystectomy was performed with a smaller surgical field with defect grafting and without root canal treatment. The histological examination was conducted after the cystectomy. At 6 months following the cystectomy, dental implants were inserted into the regenerated area. One noted disadvantage was the periodic discomfort caused by the presence of a decompression device. Conclusion. Despite the disadvantage of 3D-printed decompression devices, related to their presence in the mouth as well as a longer period of treatment, this method led to the preservation of neighboring teeth vitality, smaller postoperative defects, and decreased risk of anatomical structure damage
Etiological and management considerations in neonatal seizures
No full textIntroducere. Convulsiile neonatale reprezintă un semn esenţial al disfuncţiei cerebrale majore şi un important factor de risc pentru sechele neurologice. Incidenţa este de 1-5/1000 la nou-născuţii la termen, fiind mai mare la prematuri. Cauze frecvente: encefalopatii, tulburări metabolice, anevrismul venei Galene. Scop. Prezentarea unui caz clinic de convulsii neonatale severe şi encefalopatie cu infarct ve-nos cerebral, asociat malformaţiei venei Galene, evidenţiind provocările diagnostice şi terapeutice neonatale. Material şi metode. Este prezentat cazul unei nou-născute de 24 zile, internat cu letargie, icter şi refuz alimentar, şi convulsii tonico-clonice hemicorp stâng. Examenul clinic a relevat hipotonie, reflexe diminuate, icter extins şi suflu cardiac. Investigaţiile au inclus hemoleucogramă, biochimie, EEG, CT cerebral şi screening infecţios. Rezultate. CT cerebrală: malformaţie anevrismală a venei Galen (tip coroidal) cu infarct venos. EEG: traseu hipovoltat. Biologic: hiperbilirubin-emie. Diagnostice: encefalopatie neonatală severă, sindrom convulsiv, bronşită, malnutriţie. Tratament: anticonvul-sivante (fenobarbital), antibacteriene, antifungice, suport nutriţional, monitorizare. Crizele convulsive - controlate, însă statusul neurologic a rămas sever afectat. Concluzii. Malformaţiile vasculare cerebrale rare trebuie suspectate la nou-născuţii cu convulsii inexplicabile. Abordarea multidis-ciplinară precoce, susţinută de investigaţii imagistice, este esenţială pentru diagnostic şi prevenirea complicaţiilor. Prognosticul este rezervat.Introduction. Neonatal seizures are a key sign of major brain dysfunction and a significant risk factor for neurological sequelae. The incidence is 1-5 per 1000 term newborns, increasing in preterm infants. Common causes include encephalopathies, metabolic disorders, and vein of Galen aneurysm. Objective. Clinical case of severe neonatal seizures and encephalopathy due to vein of Galen malformation with cerebral venous infarction, underlining neonatal diagnostic and therapeutic challenges. Material and methods. This is the case of a 24-day-old newborn admitted with lethargy, jaundice, feeding refusal, and tonic-clonic seizures on the left side. Clinical exam revealed hypotonia, diminished reflexes, extensive jaundice, and a cardiac murmur. Investigations included CBC, biochemistry, EEG, cranial CT, and infectious screening. Results. Cerebral CT confirmed a choroidal-type vein of Galen aneurysmal malformation with venous infarction. EEG revealed a diffusely low-voltage background. Biochemical tests showed marked hyperbilirubinemia. Diagnoses included severe neonatal encephalopathy, neonatal seizure syndrome, bronchitis, and malnutrition. Management included anticonvulsant therapy (phenobarbital), antibiotics, antifungals, nutritional support, and intensive monitoring. Seizures were controlled, but neurological status remained severely impaired. Conclusion. Rare cerebral vascular malformations should be suspected in newborns with unexplained seizures. Early multidisciplinary management, supported by imaging investigations, is essential for diagnosis and prevention of complications. The prognosis is guarded
The impact of respiratory viral infections on the development of bronchial asthma in children under 5 years of age
No full textIntroducere. Infecţiile virale respiratorii frecvente la copii sub 5 ani, cauzate de virusul sinciţial respirator (VSR) şi rinovirus, sunt factori de risc pentru dezvoltarea astmului bronşic, prin declanşarea inflamaţiei cronice la nivelul căilor respiratorii, disfuncţiei epiteliale şi producţiei crescute de citokine. Scop. Elucidarea mecanismelor de influenţă a infecţiilor respiratorii frecvente cu VSR şi rinovirus la copiii sub 5 ani care contribuie la patogeneza inflamaţiei implicată în dezvoltarea astmului bronşic. Material şi metode. Pentru realizarea scopului propus s-a efectuat analiza re-viului literaturii publicate în ultimii 5 ani, utilizând diferite resurse informaţionale, articole originale, studii clinice, meta-analize şi diverse publicaţii din revistele de specialitate aflate în bazele de date electronice PubMed, MedScape, Hinari, Google Scholar şi ScienceDirect. Rezultate. VSR şi rinovirusurile induc un răspuns imun excesiv, cu eliberarea citokinelor: IL-4, IL-5, IL-13, TNF-a şi scăderea producţiei de IFN-0, activând răspunsul Th2 şi hiperreactivitatea bronşică. Stresul oxidativ şi activarea metaloproteinazelor produc leziuni epiteliale, remodelare bronşică şi obstrucţie cronică, mecanisme implicate în astmul bronşic. Polimorf-ismele genelor TLR4, IL-13 şi CDH3 au fost asociate cu un risc crescut de astm bronşic. Predispoziţia genetică asociată infecţiilor respiratorii virale severe, frecvente, la copii în primii ani de viaţă exarcerbează debutul wheezingului recurent şi riscul de evoluţie spre astm persistent. Concluzii. Infecţiile frecvente cu VSR şi rinovirusuri la copiii sub 5 ani, prin amplificarea răspunsului imun Th2, sporesc riscul de astm bronşic, în deosebi la cei cu antecedente familiale de atopie, sensibilizare alergică precoce şi polimorfismul genelor asociate răspunsului imun.Introduction. Frequent respiratory viral infections in children under 5 years of age, caused by respiratory syncytial virus (RSV) and rhinovirus, are risk factors for the development of bronchial asthma, by triggering chronic airway inflammation, epithelial dysfunction and increased cytokine production. Objective. Elucidation of the mechanisms by which frequent respiratory infections with RSV and rhinovirus in children under 5 years contribute to airway inflammation and development of bronchial asthma. Material and methods. To achieve the proposed goal, a review of the literature published in the last 5 years was conducted, using various information resources, original articles, clinical studies, meta-analyses and various publications from specialized journals in the electronic databases PubMed, MedScape, Hinari, Google Scholar and ScienceDirect. Results. RSV and rhinoviruses induce an excessive immune response, releasing cytokines IL-4, IL-5, IL-13, and TNF-a while decreasing IFN-0 production, which activates Th2 immune pathways and bronchial hyperreactivity. Oxidative stress and metalloproteinase activation lead to epithelial injury, bronchial remodeling and chronic airway obstruction, mechanisms involved in asthma pathogenesis. Polymorphisms in TLR4, IL-13 and CDH3 genes are linked to increased asthma risk. Genetic predisposition combined with severe, frequent, viral infections in early childhood exacerbates recurrent wheezing and promotes progression to persistent asthma. Conclusion. Frequent infections with RSV and rhinoviruses in children under 5 years, by amplifying the Th2 immune response, increase the risk of bronchial asthma, especially in those with a family history of atopy, early allergic sensitization, and polymorphisms in genes involved in immune regulation