Institutional Repository in Medical Sciences of Nicolae Testemitanu State University of Medicine and Pharmacy of the Republic of Moldova
Not a member yet
29298 research outputs found
Sort by
Recurrent urinary tract infection - chronic encrusted cystitis. Case report
Get PDFIntroducere. Complicaţiile tardive ale radioterapiei pel-vine includ leziuni ale uroteliului vezical, manifestate prin cistită cronică, infecţii urinare recurente şi, în cazuri rare, cistită incrustantă. Aceasta din urmă este favorizată de infecţii cu germeni ureazo-pozitivi şi presupune o abordare terapeutică complexă. Scop. Ilustrarea conduitei diagnostice şi terapeutice într-un caz de cistită cronică incrustantă cauzată de infecţii recurente cu agentul patogen Proteus mirabilis, apărută după radioterapie. Material şi metode. A fost analizat retrospectiv cazul unei paciente de 47 ani, cu antecedente de radioterapie pentru cancer de col uterin. Au fost efectuate examinări clinice, sumar de urină, urocul-turi, ultrasonografie, două cistoscopii şi evaluări histopa-tologice. Tratamentul a inclus intervenţie, antibioterapie conform antibiogramei, acidificarea urinară. Rezultate. Iniţial, pH-ul urinar a fost 6,5. Cistoscopia a relevat modificări inflamatorii cronice. Reinternarea s-a impus din cauza recurenţei simptomatologiei şi modificărilor imagistice. La ultrasonograie s-a evidenţiat depuneri hiperecogene pe peretele posterior vezical. Atunci pacienta cu semne de cis-tită, leucociturie, pH-ul urinar era 8,0, urocultura pozitivă pentru Proteus mirabilis. Cistoscopia a identificat cruste pe peretele posterior, care au fost înlăturate cu rezectoscopul; histopatologia a arătat calcinoză distrofică, necroză, infiltrat limfocitar şi granuloame. Tratamentul: antibioterapie, vitamina C, metionină. Concluzii. Cistita incrustantă reprezintă o complicaţie rară ce necesită abordare combinată: înlăturare cruste, antibioterapie, acidificarea urinei. Evoluţia a fost favorabilă. Pentru a restabili stratul de glicozoaminogli-cani s-a recomandat de efectuat peste 3 luni instilaţii cu acid hialuronic.Introduction. Late pelvic radiotherapy causes diffuse urothelial injury of the bladder mucosa, resulting in chronic cystitis with recurrent urinary tract infections. In rare, severe cases, this condition progressed to encrusted cystitis marked by calcified urothelial plaques driven by urease positive bacterial pathogens. Objective. The aim was to illustrate the diagnostic and therapeutic approach applied in a post radiotherapy case of chronic encrusted cystitis associated with recurrent Proteus mirabilis infections. Material and methods. Retrospective case analysis examined a 47-year-old female who received pelvic radiotherapy for cervical carcinoma. Clinical evaluation included urinalysis, urine culture, ultrasonography, two cystoscopies and histopathology. Treatment involved surgical intervention, antibiotherapy guided by antibiogram and urinary acidification. Results. Initial urinary pH measured 6.5, and cystoscopy revealed chronic inflammatory lesions. Symptom's recurrence and late imaging results confirmed pathological changes, prompting readmission. On ultrasonography, hy-perechogenic deposits were found on the posterior bladder wall. At readmission, urinary pH rose to 8.0, and urine culture isolated Proteus mirabilis. Endoscopic resection of encrustations was performed; histopathology demonstrated dystrophic calcinosis, necrosis, lymphocytic infiltration, and granuloma formation. Treatment regimen included a third-generation cephalosporin, vitamin C, and methionine to acidify urine. Conclusion. It was confirmed that encrusted cystitis was a rare complication requiring endoscopic encrust removal, targeted antibiotics, and urine acidification. The outcome was favorable. Intravesical hyaluronic acid instillations were recommended three months later to restore the glycosaminoglycan layer
The bidirectional relationship between anxiety and insomnia and the shared underlying mechanisms
Get PDFIntroducere. Insomnia şi anxietatea sunt printre cele mai frecvente tulburări ale sănătăţii mentale, afectând calitatea vieţii. Acestea coexistă şi interacţionează prin mecanisme neurobiologice şi cognitive comune, influenţându-se reciproc. Înţelegerea relaţiei mutuale e esenţială pentru terapii eficiente şi specifice. Scop. Studierea relaţiei bidirecţionale dintre anxietate şi insomnie, prin revizuirea literaturii recente, evidenţiind mecanismele implicate şi efectele asupra sănătăţii mentale şi calităţii somnului. Material şi metode. A fost realizată o analiză sistematică a publicaţiilor ştiinţifice relevante, indexate în bazele de date electronice PubMed, Medscape, ScienceDirect, Google Scholar fiind selectate articole apărute în perioada 2019-2025 referitoare la relaţia dintre anxietate şi insomnie, utilizând cuvintele cheie „anxietate” şi „insomnie”. Rezultate. Studiile recente au evidenţiat o relaţie bidirecţională complexă între anxietate şi insomnie. Anxietatea contribuie la debutul şi menţinerea insomniei, prin mecanisme neurobiologice precum hiperactivarea axei hipotalamo-hipofizo-suprarenale, reactivitatea exagerată a amigdalei şi controlul cortexului prefrontal redus asupra emoţiilor, dar şi procese cognitive ca ruminaţia şi o stare constantă de activare nervoasă excesivă. La rândul ei, insomnia creşte sensibilitatea emoţională şi riscul tulburărilor anxioase. Studiile longitudinale au confirmat relaţia reciprocă, conturând un cerc vicios ce afectează sănătatea mentală şi calitatea somnului. Concluzii. Interacţiunea dintre anxietate şi insomnie, evidenţiată în literatura ştiinţifică recentă, reflectă un impact reciproc bazat pe mecanisme etiopatogenice comune. Acest cerc vicios afectează sănătatea mentală şi calitatea somnului, necesitând intervenţii integrate în abordarea tulburărilor date.Introduction. Insomnia and anxiety are among the most common mental health disorders, affecting quality of life. They coexist and interact through shared neurobiological and cognitive mechanisms, mutually influencing each other. Understanding this mutual relationship is essential for effective and specific therapies. Objective. To investigate the bidirectional relationship between anxiety and insomnia by reviewing recent literature, focus on mechanisms involved and the effects on mental health and sleep quality. Material and methods. A systematic review of relevant scientific publications indexed in major international electronic databases (PubMed, Medscape, ScienceDirect, and Google Scholar) was conducted. Articles published between 2019-2025 referring to the relationship between anxiety and insomnia were selected, using the keywords “anxiety” and “insomnia.” Results. Recent studies have highlighted a complex bidirectional relationship between anxiety and insomnia. Anxiety contributes to onset and maintenance of insomnia through neurobiological mechanisms including hyperactivation of hypothalamic-pituitary-adrenal axis, exaggerated amygdala reactivity, and reduced prefrontal cortex control over emotions, as well as cognitive processes like rumination and a persistent state of hyperarousal. In turn, insomnia increases emotional sensitivity and risk of anxiety disorders. Longitudinal studies have confirmed this mutual influence, outlining a vicious cycle that affects mental health and sleep quality. Conclusion. The interaction between anxiety and insomnia, as highlighted in recent scientific literature, reflects a reciprocal impact based on shared etiopathogenic mechanisms. This vicious cycle impairs mental health and sleep quality, requiring integrated interventions in clinical care of these disorders
Surgical treatment method used in case of massive trochanter fractures for elderly patients
Get PDFIntroducere. Fracturile de masiv trohanterian sunt întâlnite mai frecvent la persoanele cu vârstă înaintată, preponderent la sexul feminin, ce necesită un tratament chirurgical cât mai urgent pentru a grăbi mobilizarea şi a micşora perioada de imobilizare, cauza principală fiind deminer-alizarea osoasă pronunţată. Scop. Analiza statistică actualizată a pacienţilor cu fracturi de masiv trohanterian în ultimii 3 ani, cu reflectarea tipului de intervenţie chirurgicală utilizată ca şi tratament. Material şi metode. Lucrarea este elaborată în baza unui studiu retrospectiv de cohortă, care reflectă metoda intervenţiei chirurgicale utilizate în tratamentul a 274 de pacienţi cu fracturi de masiv trohanterian, evidenţiaţi în secţiile de traumatologie şi ortopedie I, II şi III din cadrul Institutului de Medicină Urgentă. Rezultate. În studiul dat se confirmă raportul inegal dintre pacienţii de sex feminin (63,14%) şi sex masculin (36,86%). Metoda de intervenţie chirurgicală cel mai frecvent utilizată este reducerea deschisă a fracturii de femur cu fixare internă (94,53%), comparativ cu reducerea închisă a fracturii de femur cu fixare internă (5,47%). Perioada postoperatorie medie pentru pacienţii cărora li s-a efectuat reducerea externă este de 15 zile, cu restabilire completă timp de 6 luni, iar pentru cei cărora li s-a efectuat reducerea internă este de 11 zile, cu restabilire completă timp de 5 luni. Astfel, este demonstrată importanţa alegerii metodei chirurgicale. Concluzii. Incidenţa fracturilor de masiv trohanterian creşte odată cu vârsta, având consecinţe: decompensarea comorbidităţilor, pierderea capacităţii de îngrijire şi necesitatea spitalizării îndelungate. Tactica de tratament trebuie adaptată pacienţilor ţinând cont de vârstă, comorbidităţi, calitatea osului.Introduction. Trochanteric fractures are more frequently encountered in elderly individuals, predominantly in females, and require urgent surgical treatment to reduce the period of immobilization, the main cause of this is considered to be the pronounced bone demineralization, characteristic for this age. Objective. Updated statistical analysis of patients with trochanteric fractures over the last 3 years, reflecting the type of surgical intervention used as treatment for these patients. Material and methods. The study is based on a retrospective cohort design and reflects the surgical intervention methods used for treating 274 patients diagnosed with trochanteric fractures. These patients are located in the Traumatology and Orthopedics Departments I, II, and III within the premises of the Institute of Emergency Medicine. Results. The study confirms an unequal distribution between female patients (63.14%) and male patients (36.86%). The most frequently applied surgical method is the open reduction of femoral fractures with internal fixation (94.53%), compared to the closed reduction with internal fixation (5.47%). The average postoperative period for patients undergoing external reduction is 15 days, with full recovery achieved within six months. For those treated with internal reduction, the average postoperative period is 11 days, with full recovery within five months. These findings highlight the importance of the chosen surgical method in the recovery process. Conclusion. The incidence of trochanteric fractures increases with age and leads to decompensated comorbidities, reduced self-care ability, and prolonged hospitalization. The treatment strategy must be adapted to each patient individually according to possible comorbidities, age, and bone quality
Obesity therapy from the perspective of genomic medicine
Get PDFIntroducere. Obezitatea reprezintă o afecţiune metabolică, multifactorială, determinată de acumularea excesivă a ţesutului adipos şi creşterea masei corporale. Datorită progreselor biotehnologice recente, au fost dezvoltate strategii terapeutice personalizate care tratează defectele metabolismului energetic. Scop. Scopul principal al acestei lucrări a fost studiul inovaţiilor biotehnologice în abordările genetice ale obezităţii şi impactul acestora asupra eficacităţii terapiilor personalizate. Material şi metode. Cercetarea s-a bazat pe o revizuire sistematică a literaturii de specialitate, utilizând surse din baze de date internaţionale precum PubMed, National library of medicine, NCBI, Medline. Au fost analizate studii clinice şi articole ştiinţifice axate pe implicarea factorilor genetici în obezitate şi pe aplicarea terapiilor personalizate. Rezultate. Abordările genetice în tratamentul obezităţii reflectă tranziţia de la terapia simptomatică la medicina de precizie, combinând stilul de viaţă cu farmacoterapia şi tehnologii inovatoare precum CRISPR-Cas9 şi celulele stem iPSC. Terapia hormonală cu metreleptină este eficientă în deficitul congenital de lept-ină (mutaţii LEP), iar setmelanotida, un agonist MC4R, este indicată în mutaţiile care afectează calea melanocortinei (MC4R, POMC, PCSK1, LEPR). CRISPR-Cas9 permite modificarea genelor implicate în controlul metabolismului lipidic, apetitului, iar iPSC-urile oferă modele celulare pentru testarea medicamentelor şi terapiilor personalizate. Concluzii. Progresul în identificarea factorilor genetici implicaţi în obezitate a deschis noi direcţii terapeutice la nivel molecular. Aplicarea acestor metode, adaptate profilului genetic individual, creşte eficienţa tratamentului şi contribuie la reducerea riscului de complicaţii pe termen lung.Introduction. Obesity is a multifactorial, metabolic disorder caused by the excessive accumulation of adipose tissue and increased body mass. Thanks to recent advancements in biotechnology, personalized therapeutic strategies have been developed to target and correct the underlying defects in energy metabolism. Objective. The main objective of this work was to study biotechnological innovations in genetic approaches to obesity and their impact on the effectiveness of personalized therapies. Material and methods. The research was based on a systematic review of the scientific literature, using sources from international databases such as PubMed, the National Library of Medicine, NCBI, and Medline. Clinical studies and scientific articles focused on the involvement of genetic factors in obesity and the application of personalized therapies were analyzed. Results. Genetic approaches in the treatment of obesity reflect the transition from symptomatic therapy to precision medicine, combining lifestyle with pharmacotherapy and innovative technologies such as CRISPR-Cas9 and iPSC stem cells. Hormonal therapy with metreleptin is effective in congenital leptin deficiency (LEP mutations) and setmelanotide, an MC4R agonist, is indicated in mutations affecting the melanocortin pathway (MC4R, POMC, PCSK1, LEPR). CRISPR-Cas9 allows modification of genes involved in the control of lipid metabolism, appetite, and iPSCs provide cellular models for testing personalized drugs and therapies. Conclusion. Progress in identifying the genetic factors involved in obesity has opened new therapeutic directions at the molecular level. The application of these approaches, tailored to the individual genetic profile, enhances treatment efficacy and helps reduce the risk of long-term complications
Metabolomics in neuroscience: from basic research to clinical applications
Get PDFIntroducere. Bolile neurodegenerative, cu debutul insidios şi progresia lentă, reprezintă o provocare actuală serioasă pentru medicina modernă. Metabolomica permite o analiză cuprinzătoare şi riguroasă a modificărilor biochimice, contribuind astfel la înţelegerea mecanismelor neurode-generării şi neuroinflamaţiei. Scop. Evidenţierea aplicării metabolomicii în cercetarea neuroştiinţifică şi evaluarea potenţialului de integrare clinică pentru diagnosticarea şi monitorizarea bolilor neurologice. Material şi metode. Lucrarea este o analiză narativă a literaturii actuale, extrasă din surse validate ştiinţific (PubMed, EMBASE, ScienceDi-rect), axată pe studii experimentale şi clinice care utilizează tehnici metabolomice. Au fost incluse studii care utilizează spectrometria de masă, cromatografie şi RMN pentru analiza LCR şi a plasmei în bolile neurodegenerative. Rezultate. Studiile metabolomice ale bolilor sistemului nervos central au relevat modificări semnificative ale metaboliţilor importanţi, cum ar fi aminoacizii, neurotransmiţătorii, fosfo-lipidele şi compuşii stresului oxidativ. În boala Parkinson s-a constatat o creştere a 8-hidroxi-2’-deoxiguanozinei şi o scădere a acidului uric (p < 0,01). Profilurile metabolice în boala Alzheimer au permis diferenţierea stadiilor cu o sensibilitate de 87% şi o specificitate de 82%. În schizofrenie, modificări ale fosfolipidelor celulare au fost observate sub influenţa tratamentului antipsihotic. PCA şi PLS-DA au confirmat relevanţa biomarkerilor identificaţi. Concluzii. Metabolomica şi-a dovedit importanţa în neuroştiinţe, furnizând indicatori obiectivi pentru diagnostic, prognostic şi monitorizarea terapiei. Dezvoltarea bazelor de date metabolomice şi standardizarea analizelor vor accelera transferul cunoştinţelor din laborator în practica clinică.Introduction. Neurodegenerative diseases, with their insidious onset and slow progression, represent a serious challenge for modern medicine. Metabolomics allows a comprehensive analysis of biochemical changes, thus contributing to a better understanding of the mechanisms of neurodegeneration and neuroinflammation. Objective. To highlight the application of metabolomics in neuroscientific research and to assess the potential for clinical integration for the diagnosis and monitoring of neurological diseases. Material and methods. This paper presents a narrative review of the current literature, extracted from major validated sources (PubMed, EMBASE, ScienceDirect), focused on experimental and clinical studies using metabolomic techniques. Studies using mass spectrometry, chromatography and MRI for the analysis of CSF and plasma in neurodegenerative diseases were included. Results. Metabolomic studies of central nervous system diseases have revealed significant changes in the important metabolites, such as amino acids, neurotransmitters, phospholipids and oxidative stress compounds. In Parkinson’s disease, an increase in 8-hydroxy-2’-deoxygua-nosine and a decrease in uric acid were found (p < 0.01). Metabolic profiles in Alzheimer’s disease allowed differentiation of stages with a sensitivity of 87% and a specificity of 82%. In schizophrenia, changes in cellular phospholipids were observed under the influence of antipsychotic treatment. PCA and PLS-DA confirmed the relevance of the identified biomarkers. Conclusion. Metabolomics has proven its importance in neuroscience, providing objective indicators for diagnosis, prognosis and monitoring of therapy. The development of metabolomic databases and standardization of analyses will accelerate the transfer of knowledge from the laboratory to clinical practice
GUILLAIN-BARRÉ SYNDROME: THE ROLE OF THE PRODROME IN DISEASE SEVERITY. EXPERIENCE FROM A TERTIARY CENTER
Get PDFUniversitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica MoldovaIntroducere. Sindromul Guillain-Barré este o polineu-ropatie acută mediată imun, adesea precedat de o infecţie in special respiratorie (60-70%) sau digestivă (10-30%). Studiile sugerează că formele cu prodrom digestiv pot evolua mai sever. Identificarea tipului de infecţie poate avea valoare prognostică. Scop. Analiza impactului tipului de infecţie prodromală asupra severităţii clinice şi a duratei spitalizării la pacienţii cu SGB, în vederea identificării unor posibili factori prognostici. Material şi metode. Studiu retrospectiv a fost efectuat pe 46 de pacienţi cu GBS internaţi în perioada 2020-2025 în Institutul de Neurologie si Neurochirurgie. Pacienţii au fost grupaţi în funcţie de tipul de prodrom. Severitatea a fost evaluată prin necesitatea de ventilaţie mecanică şi durata spitalizării. Analiza statistică a inclus testul exact Fisher. Rezultate. Prodromul respirator a fost identificat la 20 de pacienţi, dintre care 1 caz (5%) a necesitat VM. Durata medie a spitalizării grupului de 14 zile. Prodromul digestiv a fost prezent la 5 pacienţi, 3 dintre aceştia (60%) necesitând VM, cu o durată medie de spitalizare de 27,8 zile. În 19 cazuri tipul de prodrom a fost necunoscut/absent, fără necesar VM. Doi pacienţi au prezentat prodrom post-vaccinal, cu un caz care a necesitat VM. Analiza statistică (tabel 2x2) a evidenţiat o asociere semnificativă între tipul de prodrom (digestiv vs. respirator) şi necesitatea ventilaţiei mecanice (testul exact al lui Fisher, p = 0,0162). Concluzii. Pacienţii cu prodrom digestiv au avut evoluţie clinică mai severă: rată mai mare de VM şi spitalizare prelungită. Rezultatul indică o legătură clară între tipul infecţiei antecedentă şi severitatea bolii, cu implicaţii esenţiale pentru stratificarea precoce a riscului şi managementul pacienţilor.Introduction. GBS is an acute immune-mediated polyneuropathy, often preceded by infection, especially respiratory (60-70%) or gastrointestinal (10-30%). Studies suggest that cases following gastrointestinal prodromes may progress more severely. Identifying the type of antecedent infection might have prognostic value. Objective. To analyze the impact of the type of prodromal infection on clinical severity and hospital length of stay in Guillain-Barré syndrome patients, aiming to identify potential prognostic factors. Material and methods. A retrospective study was conducted on 46 Guillain-Barré syndrome patients hospitalized between 2020 and 2025 at the Institute of Neurology and Neurosurgery. Patients were grouped by prodromal type. Severity was assessed by need for mechanical ventilation and hospitalization duration. Statistical analysis included Fisher’s exact test. Results. A respiratory prodrome was identified in 20 patients, of whom 1 case (5 %) required mechanical ventilation (MV). The average hospital stay in this group was 14 days. A gastrointestinal prodrome was present in 5 patients, 3 of whom (60 %) required mechanical ventilation (MV), with an average hospital stay of 27.8 days. In 19 cases the prodrome was unknown/absent, with no MV required. Two patients had a post vaccination prodrome, one of whom required MV. Statistical analysis (2x2 table) revealed a significant association between prodrome type (gastrointestinal vs. respiratory) and need for MV (Fisher’s exact test, p = 0.0162). Conclusion. Patients with a gastrointestinal prodrome had a more severe clinical course, with higher rates of MV and longer hospital stays. These findings suggest a clear link between the type of antecedent infection and disease severity, with important implications for early risk stratification and management
Nephrotoxicity and renal fibrosis: mechanisms, progression factors induced by medications, industrial, environmental substances
Get PDFIntroducere. Fibroza renală reprezintă etapa ireversibilă a leziunilor renale cronice, iar expunerea la substanţe ne-frotoxice este subestimată. Agenţii toxici - farmacologici (AINS, antibiotice), industriali (metale grele, solvenţi), de mediu (pesticide) - declanşează răspunsuri patologice ce duc la fibroză progresivă. Scop. Identificarea mecanismelor comune implicate în tranziţia de la leziune toxică la fibroză renală, clasificarea substanţelor cu potenţial fibrogenic pentru a identifica căi de intervenţie terapeutică. Material şi metode. S-a efectuat o analiză critică a literaturii ştiinţifice din ultimii ani (2015-2025), integrând date din studii experimentale, clinice şi epidemiologice. Au fost analizate acţiunea agenţilor nefrotoxici asupra mecanismelor moleculare (TGF-p/Smad, Wnt/0-catenină, NLRP3), stresului oxidativ, inflamaţiei cronice şi activării miofibroblastelor. Rezultate. Majoritatea substanţelor nefrotoxice, indiferent de origine, induc leziuni tubulare urmate de inflamaţie cronică şi fibroză prin mecanisme comune: activarea căii TGF-0/ Smad, stres oxidativ, disfuncţie mitocondrială şi recrutarea miofibroblastelor. Inflamozomul NLRP3 şi hipoxia cronică contribuie suplimentar la progresie. Vârstnicii, pacienţii cu diabet sau hipertensiune sunt mai susceptibili. Biomarkerii KIM-1, NGAL, TGF-p şi PIIINP urinar sunt valoroşi în evaluarea riscului fibrotic. Exozomii urinari şi microARN-urile, precum miR-21 şi miR-29, sunt propuşi ca noi instrumente de diagnostic precoce şi monitorizare a fibrozei renale. Concluzii. Substanţele toxice de diverse origini induc fibroză renală prin mecanisme comune, ceea ce deschide oportunităţi pentru intervenţii ţintite antifibrotice. Prevenţia, farma-covigilenţa şi terapiile direcţionate molecular pot contribui la reducerea impactului nefrotoxicităţii asupra sănătăţii publice.Introduction. Renal fibrosis represents the irreversible stage of chronic kidney injury, and exposure to nephrotoxic substances is underestimated. Toxic agents - pharmacological (NSAIDs, antibiotics), industrial (heavy metals), environmental (pesticides) - trigger pathological responses that lead to progressive fibrosis. Objective. Identification of the mechanisms involved in the transition from toxic injury to renal fibrosis, classification of fibrogenic agents in order to identify therapeutic intervention pathways. Material and methods. A critical analysis of the scientific literature from recent years (2015-2025) was conducted, integrating data from experimental, clinical, and epidemiological studies. The action of nephrotoxic agents on molecular mechanisms (TGF-ß/Smad, Wnt/ß-catenin, NLRP3), oxidative stress, chronic inflammation, and myofibroblast activation was analyzed. Results. Most nephrotoxic substances, regardless of their origin, induce tubular injury followed by chronic inflammation and fibrosis through common mechanisms: activation of the TGF-ß/Smad pathway, oxidative stress, mitochondrial dysfunction, and myofibroblast recruitment. The NLRP3 inflammasome and chronic hypoxia further contribute to disease progression. Elderly individuals, as well as patients with diabetes or hypertension, are more susceptible. Biomarkers such as KIM-1, NGAL, urinary TGF-ß, and PIIINP are valuable for assessing fibrotic risk. Urinary exosomes and microRNAs (miR-21, miR-29), have been proposed for early diagnosis and monitoring. Conclusion. Toxic substances of diverse origin induce renal fibrosis through common mechanisms, which opens up opportunities for targeted antifibrotic interventions. Prevention, pharmacovigilance, and molecularly targeted therapies can reduce the impact of nephrotoxicity on public health
Hyssop varieties Hyssopus officinalis L., cultivated in the Republic of Moldova -sources of flavonoids
Get PDFMulțumiri
Această lucrare este susținută financiar de S/proiectul, cod 080301
„Elaborarea, analiza, standardizarea și controlul calității produselor
farmaceutice și suplimentelor alimentare monocomponente și în combinații,
de origine sintetică și naturală”.Introducere. Specia H. officinalis este cunoscută ca sursă de uleiuri volatile cu efecte calmante, antibacteriene şi an-tiinflamatorii. Diverse studii chimice menţionează prezenţa altor clase de compuşi chimici, inclusiv flavonoidele, reprezentate de un spectru bogat de constituenţi cu valoroase proprietăţi farmacologice. Scop. Studiul comparativ calitativ şi cantitativ al flavonoidelor în diferite părţi ale plantei la trei varietăţi (albus, roseus şi cyaneus) de isop H. officinalis, cultivate în R. Moldova. Material şi metode. Părţile aeriene la 3 varietăţi de isop au fost recoltate în colecţia de Plante Medicinale şi Aromatice a IGFPPl (USM). Studiul calitativ al flavonoidelor s-a realizat pe CSS, iar dozarea lor a fost efectuată spectrofotometric UV-VIS în recalcul la rutozidă şi di-osmină pe extracte de tulpini, frunze, caliciu, flori şi părţi aeriene. Rezultate. Pe CSS diosmina a fost identificată în toate extractele analizate la varietăţi de roseus şi cyaneus, iar la albus, doar în caliciu şi părţi aeriene; rutozida şi hi-perozida - în toate extractele, cu excepţia florilor la albus şi cyaneus. Conţinutul de flavonoide (mg/ml) în recalcul la rutozidă este mai ridicat la toate trei varietăţi în frunze (0.625 - albus, 0.650 - roseus, 0.625 - cyaneus), urmat de flori (0.600 - albus, 0.600 - roseus, 0.550 - cyaneus), comparativ cu conţinutul de diosmină, respectiv în frunze (0.425 - albus, 0.523 - roseus, 0.468 - cyaneus) şi în flori (0.433 - albus, 0.639 - roseus, 0.497 - cyaneus). Concluzii. Studiul chimic arată că flavonoidele calitativ şi cantitativ corelează cu partea plantei şi varietatea de isop. Frunzele şi florile la varietatea roseus acumulează cel mai mare conţinut de flavonoide în recalcul la rutozidă şi diosmină, excepţie fiind doar frunzele în recalcul la diosmină.Introduction. Species H. officinalis is known as a source of volatile oils with soothing, antibacterial and anti-inflammatory effects. Various chemical studies mention the other classes of chemical compounds, including flavonoids, represented by a rich spectrum of constituents with valuable pharmacological properties. Objective. Qualitative and quantitative comparative study of flavonoids in different parts of the plant in three varieties (albus, roseus and cyaneus) of hyssop H. officinalis, cultivated in the R of Moldova. Material and methods. The aerial parts of 3 varieties of hyssop were collected in the collection of Medicinal and Aromatic Plants of the IGPhPP (MSU). The qualitative study of flavonoids was carried out on TLC, and dosage was performed spectrophotometrically UV-VIS in recalculation to rutoside and diosmin on extracts of stems, leaves, calyx, flowers and aerial parts. Results. On TLC, diosmin was identified in all the analyzed extracts in roseus and cyaneus varieties, and in albus, only in the calyx and in the aerial parts; rutoside and hyperoside - in all extracts, except for flowers in albus and cyaneus. The flavonoid content (mg/ml) in recalculation to rutoside is higher in all three varieties in leaves (0.625 - albus, 0.650 - roseus, 0.625 - cyaneus), followed by flowers (0.600 - albus, 0.600 - roseus, 0.550 - cyaneus), compared to the diosmin content, respectively in leaves (0.425 - albus, 0.523 - roseus, 0.468 - cyaneus) and flowers (0.433 - albus, 0.639 - roseus, 0.497 - cyaneus). Conclusion. The chemical study shows that flavonoids qualitatively and quantitatively correlate with the plant part and the hyssop variety. The leaves and flowers of the roseus variety accumulate the highest content of flavonoids in terms of rutoside and diosmin, except for the leaves in terms of diosmin
Road safety knowledge, attitudes and practices among primary school children in rural and urban communities
Get PDFIntroducere. Siguranţa rutieră a copiilor şi adolescenţilor este o preocupare importantă la nivel mondial. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, accidentele rutiere reprezintă principala cauză de deces prin traumatisme neintenţionate la copiii şi adolescenţii cu vârsta cuprinsă între 0-14 ani, în Regiunea Europeană. Scop. Studierea, analizarea şi evaluarea nivelului de cunoştinţe, a atitudinilor şi practicilor în vederea siguranţei rutiere în rândul copiilor claselor primare din mediul rural şi urban. Material şi metode. Studiul s-a realizat în perioada aprilie-mai 2025, prin chestionarea a 99 de copii, dintre ei 63.6% din mediul urban şi 36.4% din mediul rural, clasele a I-IV-a din două instituţii de învăţământ, una din mediul urban, Oraşul Chişinău şi a doua instituţie din mediul rural, satul Marinici, r-nul Ni-sporeni. Chestionarul a inclus 39 întrebări. Rezultate. S-a stabilit că majoritatea copiilor recunosc semaforul cu „omuleţ” ca fiind pentru pietoni (78.8%), traversează strada la culoarea verde, când maşinile s-au oprit (82.8%). Toţi copiii consideră că nu este corect să scoţi părţi ale corpului pe geamul maşinii în mişcare pentru că poţi fi accidentat, 96% dintre ei spun că casca de protecţie trebuie purtată de fiecare dată când utilizează bicicleta pentru a-şi proteja capul de un eventual accident. Doar 29.3% dintre copii merg cu bicicleta pe pistele speciale, 50.5% traversează stada cu skateboar-ul în mână, iar atunci când călătoresc cu maşina doar 17.2% stau în scaun auto. Concluzii. Datele obţinute demonstrează că cunoştinţele privind siguranţa rutieră în rândul copiilor claselor primare trebuie schimbate în practici şi atitudini sigure prin educaţie continuă şi metode adaptate vârstei lor, astfel încât copiii să devină participanţi responsabili ai traficului rutier.Introduction. The road safety of children and adolescents is an important concern on a global scale. According to the World Health Organization, road traffic accidents are the leading cause of death resulting from unintentional injuries among children and adolescents aged 0 to 14 in the European Region. Objective. Studying, analyzing and evaluating the current level of knowledge, attitudes and practices concerning road safety among primary school children in rural and urban communities. Material and methods. The study was conducted during April-May 2025 by surveying 99 children, of which 63.6% were from urban community and 36.4% from rural community, enrolled in grades 1 to 4 at two educational institutions, one from Chisinau city and the other from the village Marinici, Nisporeni district. The questionnaire included 39 questions. Results. It was determined that most children perceive the traffic light with the „little man” as being for pedestrians (78.8%) and cross the street on green, when the cars have stopped (82.8%). All the children consider that it is not right to stick body parts out of the window of a moving car, because there is a risk of injury, 96% of them saying that a helmet should be worn every time they use their bike, to protect their head from a possible accident. Only 29.3% of children ride their bike on special tracks, 50.5% cross the street with a skateboard in their hand, and when traveling by car, only 17.2% sit in a special car seat. Conclusion. The obtained data demonstrated that the knowledge concerning road safety among primary school children must be changed into safe practices and attitudes through continuous education and methods adapted to their age, so that children become responsible participants in road traffic
The effect of 60-day exposure to sodium benzoate on the chemical composition of the regenerate formed in the tibia
Get PDFBackground.
Sodium benzoate is a preservative widely used in food and pharmaceutical industries.
There is some evidence of its effect on the morphofunctional condition of metaepiphyseal and condylar cartilages, the chemical composition of bones, and their ultrastructure.
However, there is virtually no data on the chemical composition of the tubular bone regenerate formed therein.
Aim
To study the effect of 60-day exposure to sodium benzoate on the chemical composition of the regenerate formed
in the tibia during key stages of reparative osteogenesis.
Material and methods
The experiment was conducted on 90 mature white male rats divided into 3 groups as follows: a control group
(60-day administration of saline followed by a tibial fracture modeling), the first and the second experimental groups
(sodium benzoate administration at a dose of 500 and 1000 mg/kg respectively instead of normal saline).
The content of water, organic, and mineral matters in the tibial regenerate was determined gravimetrically on
days 3, 10, 15, 24, and 45 after the fracture modeling.
Results
On days 3, 10 of the experiment, the first and second experimental groups showed water content decrease in the
regenerate compared to the control value by 3.27% (p=0.073) and 0.77% (p=0.383), 4.18% (p=0.017) and 1.60%
(p=0.383), respectively; a decrease in organic matter by 2.48% (p=0.383) and 3.45% (p=0.128), 1.04% (p=0.620)
and 3.08% (p=0.165); and an increase in mineral content by 5.03% (p=0.011) and 3.24% (p=0.053), 5.30% (p=0.002)
and 3.98% (p=0.053).
On days 15, 24, 45, water content increased by 0.52% (p=0.535) and 3.59% (p=0.038), 7.58% (p<0.001) and
11.49% (p<0.001), 6.50% (p=0.017) and 10.86% (p<0.001), while organic matter content, on the contrary, decreased by 4.36% (p=0.053) and 6.19% (p=0.011), 4.95% (p=0.038), 6.92% (p=0.007), 2.78% (p=0.259) and 4.43%
(p=0.038).
On day 15, the mineral content remained higher than the control value by 2.69% (p=0.165) and 1.04% (p=0.710),
while on days 24 and 45, it was lower by 2.18% (p=0.209) and 3.76% (p=0.073), 2.88% (p=0.165) and 4.98%
(p=0.025).
Conclusion
Sixty-day exposure to sodium benzoate affects the chemical composition of the regenerate formed in the tibia
at various terms, with the percentage of deviations and the duration of changes depending on the dose of sodium
benzoate