Institutional Repository in Medical Sciences of Nicolae Testemitanu State University of Medicine and Pharmacy of the Republic of Moldova
Not a member yet
29298 research outputs found
Sort by
Limfomul în context de imunodeficiență pediatrică: ghidaj diagnostic și conduită terapeutică
No full textRezumat. Limfoamele reprezintă una dintre principalele neoplazii
pediatrice, iar imunodeficiența – primară sau secundară – constituie un factor
de risc major pentru dezvoltarea lor. Deficitul imun reduce supravegherea
imunologică, facilitează persistența infecțiilor oncogene (ex. EBV) și determină
instabilitate genomică, crescând predispoziția la transformare malignă a
celulelor limfoide. Lucrarea prezintă o sinteză a datelor recente din literatură
(ghiduri internaționale, studii de cohortă, meta-analize) privind epidemiologia,
mecanismele fiziopatologice și tabloul clinic al limfoamelor la copii
imunodeficienți. Sunt analizate implicațiile diagnostice și terapeutice, cu accent
pe adaptarea protocoalelor chimioterapice și pe necesitatea profilaxiei
infecțioase. Este inclusă prezentarea detaliată a unui caz clinic al unui copil de
7 ani cu infecții respiratorii recurente, limfadenopatie generalizată,
hepatosplenomegalie și deficit imun documentat prin imunofenotipare,
investigat imagistic și paraclinic până la indicația de biopsie ganglionară.
Datele epidemiologice confirmă o incidență de 8–10 ori mai mare a
limfoamelor la copiii cu imunodeficiență față de populația generală, cu
predominanța limfoamelor non-Hodgkin de tip agresiv B. Cazul clinic a
evidențiat provocările diagnostice în diferențierea proceselor infecțioase de
proliferările limfoproliferative maligne.
Diagnosticul precoce și abordarea multidisciplinară (hematolog,
imunolog, chirurg pediatru, oncolog) sunt esențiale pentru prognostic.
Managementul trebuie să includă imunoterapie (rituximab la limfoame B),
substituție cu imunoglobuline, profilaxie antiinfecțioasă și, la nevoie, transplant
de celule stem hematopoietice. Monitorizarea dinamică și investigarea
imunologică sistematică a copiilor cu infecții recurente sau adenopatii
persistente permit detectarea precoce a limfoamelor în context de
imunodeficiență.Abstract. Lymphomas are among the most common pediatric
malignancies, and immunodeficiency -whether primary or secondary -
represents a major risk factor for their development. Immune deficiency
compromises immune surveillance, facilitates persistence of oncogenic
infections (e.g., EBV), and induces genomic instability, thereby increasing the
propensity for malignant transformation of lymphoid cells. This article provides
a synthesis of recent literature (international guidelines, cohort studies, metaanalyses)
addressing the epidemiology, pathophysiology, and clinical spectrum of lymphomas in immunodeficient children. Diagnostic and therapeutic
implications are discussed, with emphasis on adapting chemotherapy protocols
and ensuring appropriate infection prophylaxis. A detailed case report is
presented, describing a 7-year-old boy with recurrent respiratory infections,
generalized lymphadenopathy, hepatosplenomegaly, and an
immunophenotypically confirmed B-cell deficiency, extensively investigated
by imaging and laboratory studies until lymph node biopsy was indicated.
Epidemiological data confirm an 8- to 10-fold higher incidence of
lymphomas in immunodeficient children compared to the general population,
with a predominance of aggressive B-cell non-Hodgkin lymphomas. The case
report illustrates the diagnostic challenges in differentiating infectious
processes from malignant lymphoproliferative disorders.
Early diagnosis and multidisciplinary management (hematology,
immunology, pediatric surgery, oncology) are crucial for improving prognosis.
Treatment should integrate immunotherapy (rituximab for B-cell lymphomas),
immunoglobulin replacement, infection prophylaxis, and, when required,
hematopoietic stem cell transplantation. Dynamic monitoring and systematic
immunological assessment of children with recurrent infections or persistent
lymphadenopathy enable early detection of lymphomas in the context of
immunodeficiency
Therapeutic efficacy of photobiomodulation in psoriasis and psoriatic arthritis
No full textUniversitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica MoldovaIntroducere. Psoriazisul şi artrita psoriazică sunt afecţiuni inflamatorii cronice cu impact sistemic. Limitările terapiilor convenţionale şi efectele adverse au impulsionat explorarea metodelor alternative. Fotobiomodularea, utilizând lumină de joasă intensitate, a dovedit eficacitate în reducerea in-flamaţiei. Scop. Evaluarea eficacităţii şi tolerabilităţii foto-biomodulării la pacienţii cu psoriazis şi artrită psoriazică în reducerea inflamaţiei sistemice şi modularea răspunsului imun. Material şi metode. A fost realizat un studiu prospectiv controlat pe 48 de pacienţi cu forme active de psoriazis şi artrită psoriazică, trataţi timp de 8 săptămâni cu FBM (Â 830 nm, 20 mW/cm2). Rezultate. După 8 săptămâni de tratament, scorul mediu PASI a scăzut semnificativ de la 12,3 ± 3,4 la 6,5 ± 2,8 (p<0,001), iar DAS28 de la 5,1 ± 0,9 la 3,2 ± 1,0 (p<0,01). De asemenea, scorurile VAS pentru durere au fost reduse în mod semnificativ (6,8 ± 1,4 vs. 3,9 ± 1,2, p<0,01). Nu s-au raportat evenimente adverse relevante, iar tratamentul a fost bine tolerat. Concluzii. Fotobiomodularea a demonstrat eficienţă terapeutică în reducerea activităţii bolii şi simptomatologiei atât cutanate, cât şi articulare. Ipoteza privind beneficiile imunomodulatorii ale FBM a fost confirmată. Sunt necesare studii extinse pentru validare pe termen lung.Introduction. Psoriasis and psoriatic arthritis are chronic inflammatory disorders with systemic impact. Limitations of conventional therapies and associated side effects have stimulated interest in alternative modalities. Photobiomodulation, using low-level light, has shown promise decreasing inflammation. Objective. Evaluation of the efficacy and tolerability of photobiomodulation in patients with psoriasis and psoriatic arthritis in reducing systemic inflammation and modulating the immune response. Material and methods. A prospective controlled study was conducted on 48 patients with active psoriasis and psoriatic arthritis, treated for 8 weeks with PBM (À 830 nm, 20 mW/cm2). Results. After 8 weeks of treatment, the mean PASI score significantly decreased from 12.3 ± 3.4 to 6.5 ± 2.8 (p<0.001), and the DAS28 score from 5.1 ± 0.9 to 3.2 ± 1.0 (p<0.01). Pain VAS scores were also significantly reduced (6.8 ± 1.4 vs. 3.9 ± 1.2, p<0.01). No relevant adverse events were reported, and the treatment was well tolerated. Conclusion. Photobiomodulation demonstrated therapeutic efficacy in decreasing disease activity in both, cutaneous and articular symptomatology. The hypothesis regarding the immunomodulatory benefits of PBM was confirmed. Larger-scale studies are required for long-term validation
Managementul procesului de formare profesională cu aplicarea metodei de simulare în învățământul medical universitar: 331.03 - Medicină socială și management: Rezumatul tezei de doctor în științe medicale
Get PDFActualitatea și importanța temei. În contextul creșterii cerințelor pentru organizarea trainingurilor, al contactului limitat cu pacienții și al prioritizării siguranței acestora, a apărut un nou concept în educația medicală, care integrează tehnologii avansate și metode inovatoare de predare. Instruirea medicală prin simulare reprezintă un proces educațional ce utilizează simulatoare, scenarii clinice și tehnologii specializate pentru a reproduce situații medicale reale, având drept scop dezvoltarea și evaluarea competențelor teoretice, practice și de comunicare într-un mediu controlat, sigur și etic, fără riscuri pentru pacienți. Simularea în educația medicală are un potențial semnificativ de implementare pe scară largă în întregul sistem de învățământ, de la nivelul de licență, până la cel postuniversitar și educația medicală continuă. Evenimente recente, precum dreptul de practică clinică încă din etapa de rezidențiat, au intensificat accentul pus pe formarea profesională medicală în perioada universitară. Beneficiile simulării clinice sunt tot mai des evidențiate, iar integrarea sa în curriculum cere o planificare riguroasă. [1–3].
Implementarea simulării la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a început în anul 2003, odată cu utilizarea metodei pacientului standardizat în instruirea universitară. Înființarea Centrului Universitar de Simulare în Instruirea Medicală (CUSIM) a facilitat extinderea și diversificarea metodelor de instruire prin simulare, integrate la toate nivelurile de formare profesională. Modificările recente în reglementările privind licențierea, împreună cu noile responsabilități atribuite personalului medical în formare, subliniază necesitatea creșterii complexității și relevanței competențelor practice dezvoltate de studenți, mai ales în anii finali de studii [30 – 35]. Aplicarea strategică și fundamentarea complementară a simulării medicale sunt esențiale pentru a răspunde cerințelor sistemului național de sănătate, în conformitate cu politicile de formare a resurselor umane specializate [4, 12, 24, 25].
Scopul educației medicale este de a dezvolta abilitățile medicilor capabili să furnizeze un nivel înalt de îngrijire în condiții de siguranță pentru pacienți. Determinarea metodei optime și a elementelor necesare pentru atingerea obiectivelor de studiu rămâne o provocare continuă [5, 13, 14]. În ultimele două decenii, simularea a completat semnificativ conceptul de instruire medicală clasică, iar utilizarea acesteia a crescut exponențial. Împrumutând experiențe din domenii precum aviația și astronautica, s-a început perfecționarea modalităților eficiente de utilizare a simulării în educația medicală [6, 15, 16].
Descrierea situației din domeniu și identificarea problemei de cercetare. Educația medicală bazată pe simulare (SBME) a devenit un pilon esențial în formarea profesioniștilor din domeniul sănătății, oferind un mediu de învățare dinamic și interactiv, care reproduce fidel realitățile clinice fără a compromite siguranța pacientului. Aceasta permite cursanților să exerseze proceduri, să ia decizii și să gestioneze întâlniri cu pacienții într-un cadru controlat, contribuind la îmbunătățirea abilităților clinice, a gândirii critice și a încrederii, înainte de a practica în mediul clinic real [1, 17, 18, 26, 27]. Relevanța SBME constă în capacitatea sa de a reduce decalajul dintre teorie și practică, oferind o platformă esențială pentru învățarea experiențială. Astfel, această metodă pregătește furnizori de servicii medicale competenți și eficienți, capabili să răspundă provocărilor din practica medicală [7, 19, 22, 23].
Complexitatea sistemelor moderne de asistență medicală și cerința pentru îngrijiri de înaltă calitate impun adoptarea unor abordări educaționale inovatoare, menite să pregătească adecvat studenții pentru provocările practicii clinice [8, 9, 20, 21]. Metodele educaționale bazate pe simulare sunt esențiale pentru predarea abilităților clinice, luarea deciziilor și dezvoltarea competențelor într-un mediu sigur [10, 11, 34]. Ipoteza de cercetare formulată susține că sesiunile de simulare, implementate conform unei metodologii riguroase, pot avea un impact semnificativ asupra abilităților clinice, satisfacției studenților și standardizării procesului educațional în învățământul medical superior.
Cercetarea a urmărit identificarea strategiilor pentru integrarea simulării în programele universitare, dezvoltând un cadru procedural pentru implementarea metodelor bazate pe simulare. Aceasta a vizat sporirea calității educației medicale și formarea de absolvenți cu competențe transferabile, analizând tehnicile de simulare pentru a le personaliza în funcție de nevoile și resursele disponibile.
Scopul cercetării: Dezvoltarea și validarea unei metodologii eficiente de aplicare a simulării în învățământul medical universitar, pentru sporirea calității predării și fortificarea managementului procesului de formare profesională.
Obiectivele generale ale tezei:
1. Elaborarea cadrului procesual prin determinarea necesității și organizarea instruirii prin simulare la etapa universitară;
2. Evaluarea dobândirii abilităților practice ale studenților prin metoda observațională, utilizând listele de verificare ca instrument de evaluare;
3. Analiza impactului instruirilor asupra cunoștințelor teoretice ale studenților, prin aplicarea procedurii de testare înainte și după instruire;
4. Determinarea satisfacției studenților la componentele de instruire medicală prin simulare aplicate;
5. Elaborarea unor recomandări pentru implementarea complexa și eficientă a instruirii medicale prin simulare la etapa universitară.
Metodologia cercetării științifice. Cercetarea a vizat evaluarea eficacității instruirii prin simulare în educația medicală universitară la Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Studiul, de tip analitic și experimental, a inclus studenți organizați pe grupe, în funcție de abilitățile practice care au fost instruite. Din cauza anumitor limitări, a fost adoptat un design quasi-experimental pentru a evalua impactul asupra abilităților teoretice și practice. Datele au fost colectate prin teste scrise, liste de evaluare și chestionare, utilizând metode istorice, matematice și sociologice. Analiza datelor a fost realizată cu ajutorul unor software-uri specializate, care au permis aplicarea testelor statistice și validarea ipotezelor de cercetare.
Noutatea și originalitatea științifică a rezultatelor obținute. Noutatea cercetării realizate la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” constă în elaborarea și testarea unei metodologii inovatoare pentru implementarea instruirii prin simulare în educația medicală universitară. Cercetarea a introdus o abordare educațională nouă, bazată pe utilizarea diverselor metode de simulare, precum pacienții standardizați și scenariile clinice integrate, care nu fuseseră anterior aplicate într-un cadru educațional structurat. Originalitatea cercetării rezidă în utilizarea unui sistem complex de evaluare pre și post-intervenție, ce a măsurat cunoștințele teoretice, competențele clinice, satisfacția studenților și capacitatea acestora de a se adapta la situații neașteptate. Rezultatele au evidențiat o îmbunătățire semnificativă a performanței studenților, validând eficacitatea simulării și propunând-o ca standard în educația medicală națională. Studiul subliniază importanța integrării tehnologiilor avansate în curriculum și deschide noi direcții de cercetare pentru adaptarea și optimizarea metodologiei.
Problema științifică importantă soluționată în teză. Cercetarea a fost inițiată din necesitatea de a îmbunătăți formarea profesională a studenților din domeniul medical, în contextul creșterii complexității actului medical și a cerințelor crescute de siguranță. Educația medicală tradițională, bazată pe experiențe clinice directe, era limitată de accesul redus la cazuri și implica riscuri pentru pacienți din cauza erorilor medicale. Dezvoltarea unor metode inovatoare de instruire, care să permită exersarea abilităților clinice într-un mediu sigur și controlat, devenise o necesitate. Problema abordată în această cercetare a fost crearea și validarea unei metodologii eficiente de instruire prin simulare, menită să îmbunătățească competențele clinice și satisfacția studenților. Metodologia propusă a demonstrat un impact pozitiv atât asupra performanțelor teoretice, cât și practice, oferind un ghid valoros pentru integrarea sa în curriculumul universitar. Implementarea simulării a facilitat formarea într-un mediu sigur și a sprijinit procesul de acreditare, evidențiind potențialul acestei abordări de a transforma fundamental educația medicală.
Semnificația teoretică. Cercetarea relevă o schimbare semnificativă în paradigmă educațională medicală, subliniind insuficiența sesiunilor educaționale ad-hoc în mediul clinic pentru perfecționarea abilităților studenților. În acest context, cercetarea a demonstrat necesitatea standardizării curriculumului și adoptării unei abordări sistematice, care să integreze practici deliberate, exerciții structurate și o evaluare riguroasă a rezultatelor, bazată pe un feedback constant.
Valoarea aplicativă a lucrării. Ghidarea implementării eficiente a componentei de simulare în diverse programe de studii la etapa universitară este esențială. Se propune o pregătire modernă și completă a studenților din domeniul medical, facilitând integrarea rapidă în activitatea clinică postuniversitară de rezidențiat, prin dezvoltarea abilităților practice și de comunicare, creșterea încrederii în propriile decizii și consolidarea colaborării în echipă. O asemenea metodologie inovatoare permite studenților să exerseze în medii controlate și să primească feedback constant, ceea ce conduce la o reducere semnificativă a erorilor medicale. Prin aplicarea ei, absolvenții vor fi mai bine pregătiți pentru provocările clinice reale, ceea ce va spori calitatea îngrijirii pacienților. Fapt ce se va reflecta într-un final asupra sporirii calității actului medical și creșterii siguranței pacientului, asigurând astfel un standard educațional superior și contribuind la îmbunătățirea generală a sistemului de sănătate.
Rezultatele științifice prioritare înaintate spre susținere:
1. A fost elaborat și validat un cadru procesual pentru identificarea necesităților și organizarea eficientă a instruirii prin simulare în educația universitară medicală;
2. S-a demonstrat creșterea semnificativă a competențelor practice ale studenților prin utilizarea listelor de verificare elaborate ca instrumente de evaluare standardizate;
3. A fost evidențiat impactul pozitiv al instruirii prin simulare asupra cunoștințelor teoretice, confirmat prin analiza comparativă a rezultatelor pre-test și post-test;
4. S-a determinat un nivel ridicat de satisfacție al studenților față de relevanța și eficiența instruirii prin simulare în cadrul formării medicale;
5. Au fost formulate recomandări pentru implementarea integrată, complexă și eficientă a instruirii prin simulare în curriculumul universitar medical.
Implementarea rezultatelor cercetării. Ca urmare a cercetării realizate, rezultatele obținute, cum ar fi cadrul procesual și instrumentele de evaluare dezvoltate, valorificate prin certificate de inovație, au fost aplicate în cadrul CUSIM, fiind utilizate în contextul examenului practic al stagiului clinic de vară, organizat pentru studenții anilor 2-5 de la Facultatea de Medicină și Somatologie, precum și pentru absolvenții programului de studii superioare de licență în Asistență Medicală Generală. Implementarea metodei examenului clinic obiectiv structurat (OSCE), recomandată de Federația Mondială de Educație Medicală și integrată în Planul Strategic de Dezvoltare a Universității pentru perioada 2021-2030, a consolidat rolul acestei metode de evaluare ca standard de excelență în evaluarea competențelor clinice. Aprobarea rezultatelor științifice. Rezultatele obținute în cadrul cercetării au fost prezentate și discutate la următoarele foruri științifice: The Second Conference of Simulatons Aplied in Medicine (Tirgu Mures, Romania, 2017); Conferința științifică anuală - Zilele universității (Chișinău, Republica Moldova, 2019); Conferința științifică internațională: Sănătatea, medicina și bioetica în societatea contemporană: studii inter și pluridisciplinare (Chișinău, Republica Moldova, 2019); Virtual Annual Meeting of the Society for Simulation in Europe (2021); Науково-практичної конференції з міжнародною участю “Mедична симуляція - погляд в майбутнє” (впровадження інноваційних технологій у вищу медичну освіту України), online (Cernăuț, Ucraina, 2021); Conferința științifică anuală „Cercetarea în biomedicină și sănătate: calitate, excelență și performanță” (Chișinău, Republica Moldova, 2022); Conferința Internațională de Simulare și Realitate Virtuală în Medicină, MediSim III (Târgu Mureș, România, 2023); Conferința științifică anuală „Cercetarea în biomedicină și sănătate: calitate, excelență și performanță” (Chșinău, Republica Moldova, 2023); 5th Interdisciplinary PhD Forum with International Participation (Kyustendil, Bulgaria, 2024); A 3-ea ediție a Expoziției Internaționale de Invație și Transfer Tehnologic EXCELLENT IDEA (Chșinău, Republica Moldova, 2024).
Publicații la tema tezei. Materialele tezei au fost reflectate în 13 publicații, inclusiv 2 lucrări de autor unic, 2 articole în reviste internaționale, 2 articole în reviste naționale, 2 articole în lucrările conferințelor științifice internaționale, 6 teze în lucrările conferințelor științifice naționale și internaționale și 1 poster prezentat la un forum științific internațional.
Sumarul compartimentelor tezei. Lucrarea este redactată pe un total de 181 de pagini în format electronic, dintre care 130 de pagini reprezintă textul de bază. Structura lucrării include introducerea, patru capitole, sinteza rezultatelor obținute, concluziile, recomandările practice și 26 de anexe. Materialul iconografic este compus din 37 de figuri și 26 de tabele. Fundamentarea științifică a lucrării se bazează pe 97 de surse bibliografice.
Pentru realizarea studiului a fost obținut avizul favorabil al Comitetului de Etică a Cercetării, USMF (nr. 51, 12.04.2018)
LYMPHADENITIS OF THE MAXILLOFACIAL REGION IN CHILDREN. THE IMPORTANCE OF DIAGNOSIS AND TREATMENT
No full textUniversitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica MoldovaIntroducere. Limfadenita este inflamaţia ganglionilor limfatici, apărută ca reacţie la un proces infecţios. Diagnosticul corect, stabilit prin examen clinic şi paraclinic, este esenţial pentru succesul tratamentului, stabilit conform evoluţiei clinice, ce variază de la terapie medicamentoasă la intervenţie chirurgicală. Scop. Studiu particularităţilor diagnosticului şi tratamentului a limfadenitelor, detectând formele clinice a bolii, investigaţii paraclinice actuale şi alegerea tratamentului în funcţie de evoluţia bolii. Material şi metode. Cercetările statistice au fost efectuate în cadrul secţiei de chirurgie oro-maxilo-facială pediatrică a Spitalului Clinic Republican pentru copii “Emilian Coţaga”. Pe baza diagnosticului au stat ecografie şi tomografie computerizată. Au fost supuse analizei prin programul Microsoft Excel 75 pacienţi în secţie timp de 01.05.24 - 01.05.25. Rezultate. Analizând datele obţinute s-a constatat o frecvenţă mai ridicată la categoria de vârstă 1,2,6 şi 10 ani, cel mai des afectaţi fiind sexul feminin (58,67 %), cel masculin reprezentând 31 de cazuri (41,33%). În urma studiului s-a observat sporirea cazurilor în mediul rural (39 de cazuri). La 73 pacienţi a fost stabilit diagnosticul de limfadenită acută (97,33%) şi la 2 pacienţi limfadenita cronică (2,67%). Tratamentul chirurgical s-a efectuat în 55 de cazuri, cu incizie şi drenajul abceselor tegumentelor şi ţesutului subcutanat, pe când cel conservativ s-a executat la 20 pacienţi, s-a observat şi 1 caz de excizie a ganglionului limfatic. Concluzii. Diagnosticul de limfadenite necesită examinare clinică şi paraclinică, efectuată prin intermediul ultrasonografiei, ecografiei, tomografiei computerizate. Analiza statistică a demonstrat sporirea cazurilor de limfadenită acută, cel mai des apărută la sexul feminin la vârstele preşcolare şi şcolare.Introduction. Lymphadenitis is the inflammation of lymph nodes, occurring as a reaction to an infectious process. The correct diagnosis, fixed by clinical and paraclinical examination, is essential for the success of the treatment, determined according to the clinical course, which varies from drug therapy to surgery. Objective. To analyze diagnostic and treatment features of lymphadenitis, identifying clinical forms, using modern investigations, and selecting therapy based on the disease’s clinical progression. Material and methods. The statistical research was carried out in the pediatric oro-maxillofacial surgery department of the Emilian Cotaga Republican Children’s Clinical Hospital. The diagnosis was based on ultrasonography and computerized tomography. They were subjected to analysis by Microsoft Excel program 75 patients in the ward during 01.05.24 - 01.05.25. Results. Analyzing the obtained data, it was found a higher frequency in the age group 1,2,6 and 10 years, the most frequently affected being females (58.67%), males accounting for 31 cases (41.33%). The study demonstrated an increase in cases in rural areas (39 cases). The diagnosis of acute lymphadenitis was established in 73 patients (97.33%) and chronic lymphadenitis in 2 patients (2.67%). Surgical treatment was performed in 55 cases, with incision and drainage of abscesses of the integument and subcutaneous tissue, while conservative treatment was performed in 20 patients, 1 case of lymph node excision was also observed. Conclusion. The diagnosis of lymphadenitis requires clinical and paraclinical examination, performed by ultrasonography, ultrasonography, computed tomography. Statistical analysis demonstrated the increase in cases of acute lymphadenitis, most often occurring in females at preschool and school ages
Anatomical variability of the bifurcation level of the common carotid artery
No full textIntroducere. Creşterea incidenţei aterosclerozei şi a accidentului vascular cerebral, s-a soldat cu sporirea numărului intervenţiilor chirurgicale la nivelul arterei carotide comune (ACC), condiţionând noi standarde intervenţionale, bazate pe cunoaşterea variabilităţii anatomice, inclusiv a nivelului ei de bifurcare. Scop şi obiective. Scopul lucrării noastre a fost determinarea nivelului topografic de bifurcare (NB) a arterei carotide comune în raport cu vertebrele cervicale şi unghiul mandibulei (UM). Material şi metode. Nivelul de bifurcare a arterei carotide comune a fost studiat retrospectiv pe un eşantion de 200 pacienţi [117 bărbaţi (B)/84 femei (F)] cu vârsta medie (B - 63,6±13,49/F - 64,2±14,66), p=0,754, investigaţi prin angio-CT în perioada 2020-2024, în cadrul Institutul de Medicină Urgentă şi Centrul Republican de Diagnosticare Medicală. Rezultate. Raportul dreapta/stânga (D/S) de bifurcare a ACC: C4 - 31,5%/28%; C3 - 27,5%/28%; C3-C4 - 20,5%/24%. Bifurcarea înaltă (BÎ) D/S - 6,5%/7,5%. BÎ ACC stângă (ACCS) preponderent - C2-C3 (5,5%), iar ACC dreaptă (ACCD) - C2 (2,0%). Bifurcarea joasă (BJ) a predominat la nivelul C5, D/S - 4,5%/5,5%. Raport B/F a BÎ a ACCD a fost de 3,5%/3%, iar pentru ACCS, a câte 3% la ambele sexe. Raportul D/S a bifurcării ACC la nivelul UM - 3,0%/4,5%, mai frecvent la F. Distanţa dintre bifurcarea ACCD şi UM la B - 2,5±1,17 cm, la F - 2,2±1,05 cm, (p=0,039). Media distanţei dintre bifurcarea ACCS şi UM la B - 2,3±1,16 cm, la F - 1,9±1,07 cm, (p=0,042). Concluzii. Cunoaşterea variantelor nivelului de bifurcare a arterei carotide comune în raport cu structurile adiacente are o importanţă clinică majoră. Identificarea preoperatorie a NB ar minimaliza esenţial riscurile intraoperatorii şi ar permite abordarea chirurgicală individualizată.Introduction. The high incidence of the carotid atherosclerosis and stroke has led to an increasing number of surgical interventions on the common carotid artery (CCA). The new interventional standards are based on anatomical variability, including knowledge about the level of common carotid bifurcation. Objective. The purpose of our study was to determine the topographic level of the common carotid artery bifurcation (CCAB), related to cervical vertebrae and to the angle of the mandible (AM). Material and methods. The common carotid artery bifurcation was studied retrospectively on a sample size of 200 patients [117 males (M)/84 females (F)] with an average age (M - 63.6±13.49/F - 64.2±14.66), p=0.754, who were examined by CT angiography, during the period 2020-2024, at the Institute of Emergency Medicine and Republican Center for Medical Diagnostics. Results. The right/left (R/L) level of the CCAB was as follows: C4 - 31.5%/28%; C3 - 27.5%/28%; C3-C4 -20.5%/24%. The high CCAB had a R/L ratio of 6.5%/7.5%. The high left CCAB predominated at C2-C3 (5.5%), while the right CCAB - at C2 (2.0%). Low bifurcation (LB) was found at C5, with a R/L ratio of 4.5%/5.5%. M/F ratio of high right CCAB was 3.5%/3%, and of the left CCAB - 3% for each gender. R/L ratio of the CCAB at the AM was 3.0%/4.5%, more frequent revealed in F. Distance between the right CCAB and AM in M was 2.5±1.17 cm, in F - 2.2±1.05 cm, (p=0.039). Mean distance between left CCAB and AM in M was 2.3±1.16 cm, in F - 1.9±1.07 cm, (p=0.042). Conclusion. Knowledge about variants of common carotid artery bifurcation in relation to the surrounding structures is of high clinical significance. Preoperative diagnostics of those variants would essentially minimize the intraoperative risk, allowing an individualized surgical approach
Application of UV-vis spectrophotometric method in the evaluation of SPF factor in topical products: analytical approach
No full textUniversitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica MoldovaIntroducere. Evaluarea factorului de protecţie solară (SPF) în produsele topice reprezintă un pas esenţial în controlul calităţii produselor dermato-cosmetice. Odată cu creşterea efectelor nocive ale radiaţiilor ultraviolete asupra pielii, cererea pentru agenţi fotoprotectori eficienţi a crescut la nivel global. Scop. Aplicarea metodei spectrofotometrice UV-Vis pentru determinarea cantitativă a SPF în formulări topice, pentru a asigura controlul calităţii şi eficacitatea fo-toprotectoare. Material şi metode. S-a analizat 10 produse topice comerciale cu valori diferite ale SPF. Absorbanţele soluţiilor etanolice 96% au fost înregistrate între 290-320 nm, folosind spectrofotometrul Agilent 8453 şi cuvete de cuarţ de 1 cm. SPF-ul a fost calculat conform ecuaţiei Mansur. Datele au fost prelucrate statistic prin media şi abaterea standard a triplicatelor. Rezultate. Valorile SPF determinate au fost mai mici decât cele declarate pe etichetele produselor. Pentru Face cream diferenţa a fost de 19%, iar pentru Fluid foundation, 28,55%. Produsele SPF 30 au prezentat abateri de 7% (Spray sunscreen), 17,53% (Cream) şi 20,90% (Scalp and mineral spray). Produsele SPF 50+ au indicat valori mai mici decât cele declarate, cu variaţii mai reduse în cazul produselor pentru copii. Diferenţele pot fi corelate cu variaţiile în compoziţia chimică, produsele cu cele mai mici deviaţii ale SPF având substanţe chimice organice şi anorganice. Reproductibilitatea a fost confirmată prin deviaţii standard mici (RSD<2%). Concluzii. Rezultatele au confirmat ipoteza că metoda spectrofotometrică UV-Vis este eficientă pentru evaluarea SPF în produse topice, evidenţiind însă diferenţe între valorile determinate şi cele declarate, corelate cu compoziţia chimică. Metoda a demonstrat precizie şi reproductibilitate.Introduction. The evaluation of sun protection factor (SPF) in topical products is a critical step in the quality control of dermato-cosmetic formulations. With increasing awareness of the harmful effects of ultraviolet radiation on the skin the demand for effective photoprotective agents has surged globally. Objective. Application of the UV-Vis spec-trophotometric method for the quantitative determination of SPF in topical formulations to ensure quality control and photoprotective efficacy. Material and methods. The study was analyzing 10 commercial topical products with varying SPF values. Absorbances of the ethanol 96% solutions were recorded between 290-320 nm using Agilent 8453 spectrophotometer with 1 cm quartz cuvettes. SPF was calculated by Mansur equation. Data were statistically processed by the mean and standard deviation of triplicates. Results. The determined SPF values were consistently lower than those declared on product labels. For Face cream, the deviation was 19%, while for Fluid foundation, it reached 28.55%. Among SPF 30 items, differences were 7% for Spray sunscreen, 17.53% for Cream, and 20.90% for Scalp and mineral spray. SPF 50+ products also showed lower Results., with smaller variations in formulations designed for children. These discrepancies may be linked to chemical composition, with the smallest SPF differences found in products containing both organic and inorganic UV filters. Reproducibility was validated by low standard deviations (RSD < 2%). Conclusion. The Results. confirmed the hypothesis that the UV-Vis spectrophotometric method is effective for assessing SPF in topical products, highlighting differences between measured and declared values correlated with chemical composition. The method demonstrated adequate precision and reproducibility
Principal investigator responsibilities in clinical trials: difficulties in research ethical expertise
No full textUniversitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica MoldovaIntroducere. Investigatorul principal este o persoană cheie în realizarea corectă a studiilor clinice, iar coordonarea eficientă şi etică a cercetării presupune asumarea unor multiple responsabilităţi din partea aceştuia. Monitorizarea etică a respectării acestor responsabilităţi presupune cunoaşterea şi înţelegerea lor. Scop. Explorarea obligaţiilor investigatorilor principali în studiile clinice şi identificarea standardelor de expertiză etică a studiilor clinice cu referire la responsabilităţile investigatorilor. Material şi metode. Analiza narativă a obligaţiilor investigatorilor principali în studiile clinice, descrise în politici internaţionale relevante. Analiza standardelor de expertiză etică a studiilor clinice cu referire la responsabilităţile morale ale investigatorilor şi a provocărilor legate de evaluarea disponibilităţii resurselor de timp în cercetare în Moldova. Rezultate. Sintetizând prevederile Ghidurilor ICH-GCP, responsabilităţile investigatorului principal (IP) în studiile clinice au fost grupate în cinci categorii-cheie: respectarea protocolului, protejarea participanţilor, integritatea datelor, coordonarea echipei şi comunicarea cu părţile implicate. În Republica Moldova, evaluarea etică a acestor responsabilităţi este realizată de Comitetul Naţional de Expertiză Etică a Studiului Clinic (CNEESC), care se confruntă cu provocări legate de estimarea timpului real necesar pentru exercitarea funcţiei de IP. Prezumtiv, o implicare mai mare de 125-150 ore/lună poate afecta siguranţa şi calitatea studiului. Concluzii. Stabilirea unui număr optim de studii simultan coordonate de un IP şi dezvoltarea unor instrumente de monitorizare a încărcăturii de muncă pentru IP, reprezintă măsuri esenţiale pentru protejarea participanţilor, prevenirea suprasolicitării cercetătorilor şi asigurarea calităţii cercetării.Introduction. The principal investigator is a key person in the proper conduct of clinical trials, and the efficient and ethical coordination of research involves assuming multiple responsibilities on his or her part. Ethical monitoring of compliance with these responsibilities requires knowledge and understanding of them. Objective. Exploring the obligations of principal investigators in clinical trials and identifying standards of clinical trial ethical expertise concerning investigator responsibilities. Material and methods. Narrative analysis of the obligations of principal investigators in clinical trials, as described in relevant international policies. Analysis of the standards of ethical expertise of clinical trials concerning the moral responsibilities of investigators and the challenges related to assessing the availability of research time resources in Moldova. Results. Summarizing the provisions of the ICH-GCP Guidelines, the responsibilities of the principal investigator (PI) in clinical trials have been grouped into five key categories: protocol compliance, participant protection, data integrity, team coordination, and communication with stakeholders. In the Republic of Moldova, the ethical assessment of these responsibilities is carried out by the National Committee for Clinical Trial Ethics (CNEESC), which faces challenges in estimating the actual time required to perform the PI function. Presumably, an involvement greater than 125-150 hours/month may affect the safety and quality of the study. Conclusion. Establishing an optimal number of clinical trials coordinated simultaneously by a principal investigator (PI) and developing workload monitoring tools for principal investigators are essential measures to protect participants, prevent researcher overload, and ensure research quality
Digital bioethics and computational neuroethics: new frontiers in mental health
No full textIntroducere. Inteligenţa artificială transformă profund sănătatea mintală şi impune o revizuire a reperelor bioetice clasice. Lucrarea abordează conceptele de bioetică digitală şi neuroetică computaţională, analizând impactul algoritmilor asupra autonomiei, responsabilităţii morale şi relaţiei medic-pacient. Scop. Analiza implicaţiilor etice ale inteligenţei artificiale în sănătatea mintală, din perspectiva neu-roeticii computaţionale şi a bioeticii digitale, cu accent pe autonomie şi responsabilitate. Material şi metode. Analiză teoretico-conceptuală a literaturii de specialitate (bioetică, neuroetică, filosofia ştiinţei şi tehnologiei, IA aplicată în sănătate mintală), din perspectiva bioeticii sociale; examinarea studiilor de caz şi a prototipurilor digitale; evaluarea modelelor bioetice clasice în contextul noilor forme de decizie om-AI. Rezultate. Studiul evidenţiază că aplicarea inteligenţei artificiale în sănătatea mintală aduce provocări etice semnificative privind autonomia pacientului, diluarea responsabilităţii morale şi afectarea relaţiei medic-pacient. Din perspectiva neuroeticii computaţionale, IA transformă procesele decizionale, necesitând o reconceptualizare a rolului omului în aceste procese. Bioetica digitală evidenţiază nevoia transparenţei algoritmice, a controlului uman semnificativ şi a auditului etic. Bioetica socială oferă un cadru extins de interpretare, punând accent pe echitate, vulnerabilitate şi responsabilitate sistemică în deciziile asistate algoritmic. Concluzii. Aplicarea inteligenţei artificiale în sănătatea mintală necesită un cadru etic adaptat noilor provocări. Integrarea bioeticii digitale, computaţionale şi sociale oferă o abordare complexă, care asigură protejarea autonomiei, responsabilităţii şi echităţii în deciziile algoritmice.Introduction. Artificial intelligence is transforming profoundly mental health and calls for a revision of classical bioethical frameworks. This paper introduces digital bioethics and computational neuroethics, analyzing how algorithms affect autonomy, moral responsibility, and the physician-patient relationship. Objective. Analysis of the ethical implications of artificial intelligence in mental health, from the perspective of computational neuroethics and digital bioethics, with a focus on autonomy and responsibility. Material and methods. Theoretical and conceptual analysis of relevant literature (bioethics, neuroethics, philosophy of science and technology, AI applied to mental health), from the perspective of social bioethics; examination of case studies and digital prototypes; evaluation of classical bioethical models in the context of new human-AI decision-making forms. Results. The study highlights that the use of artificial intelligence in mental health care raises significant ethical challenges regarding patient autonomy, the dilution of moral responsibility, and the doctor-patient relationship. From the perspective of computational neuroethics, AI transforms decision-making processes, requiring a reconceptualization of the human role. Digital bioethics emphasizes the need of algorithmic transparency, meaningful human control, and ethical auditing. Social bioethics offers an expanded framework, focusing on equity, vulnerability, and systemic responsibility in algorithm-assisted decision-making. Conclusion. The use of artificial intelligence in mental health care requires an ethical framework adapted to new challenges. Integrating digital, computational, and social bioethics offers a comprehensive approach to safeguarding autonomy, responsibility, and equity in algorithmic decision-making
Opportunities and controversies in adrenal surgery
No full textRezumat
Introducere. Tehnicile clasice deschise, precum și cele minim invazive laparoscopice, inclusiv robot-asistate, sunt utilizate pe larg în adrenalectomie.
Fiecare caz de adrenalectomie necesită o selecție minițuoasă a căii de acces către glanda suprarenală, iar rezultatul final al intervenției este apreciat în mare
măsură și de calea de abord aleasă.
Materiale și metode. Au fost analizate sursele bibliografice contemporane privind particularitățile și rezultatele diferitor metode de tratament chirurgical
ale patologiilor glandelor suprarenale. Astfel, au fost consultate bazele de date medicale: PubMed, HINARI și Google Scholar. Căutarea s-a efectuat folosind
cuvintele cheie: "suprarenalectomie", "chirurgie laparoscopică suprarenală", "incidentalom suprarenal", "feocromocitom", "aborduri minim invazive în
adrenalectomie", ”chirurgie asistată de robot”.
Rezultate. Au fost analizate datele comparative între parametrii intervențiilor chirurgicale realizate între diferite metode de intervenții deschise și minim
invazive, între diferite căi de abord către glandele suprarenale anterior, lateral sau posterior, între diferite aborduri miniminvazive mai des utilizate –
transperitoneal anterio-lateral și posterior retroperitoneal, precum și datele comparative între metodele minim invazive laparoscopice și cele robot-asistate.
Deși adrenalectomia laparoscopică a devenit intervenția preferabilă în exereza tumorilor de glandă suprarenală, rolul suprarenalectomiei deschise nu poate
fi subestimat în tumorile mari (≥6.0cm), precum și suspiciune la malignitate.
Concluzii. Adrenalectomia minim invazivă este apreciată ca abordarea preferată pentru toate patologiile non-canceroase ale glandelor suprarenale datorită
faptului că este asociată cu mai puține dureri postoperatorii, are o spitalizare mai scurtă, o recuperare mai rapidă și rezultate pe termen lung similare cu cele
după chirurgia deschisă.Summary
Introduction. Classical open techniques as well as minimally invasive laparoscopic techniques including robot-assisted are widely used in adrenalectomy.
Each case of adrenalectomy requires a meticulous selection of the access route to the adrenal gland, and the final result of the intervention is also largely
determined by the approach route that we have chosen.
Materials and methods. Contemporary bibliographic sources were analyzed regarding the particularities and results of different methods of surgical
treatment of adrenal gland pathologies. Thus, the following medical databases were consulted: PubMed, HINARI and Google Scholar. The search was
performed using the keywords: "adrenalectomy", "laparoscopic adrenal surgery", "adrenal incidentaloma", "pheochromocytoma", "minimally invasive
approaches in adrenalectomy", "robot-assisted surgery".
Results. Comparative data between the parameters of surgical interventions performed between different methods of open and minimally invasive
interventions, between different approaches to the adrenal glands anterior, lateral or posterior, between different more commonly used minimally invasive
approaches – transperitoneal antero-lateral and posterior retroperitoneal, as well as comparative data between minimally invasive laparoscopic and robotassisted methods were analyzed. Although laparoscopic adrenalectomy has become the preferred intervention in the excision of adrenal gland tumors, the
role of open adrenalectomy cannot be underestimated in large tumors (≥6.0cm), as well as suspected malignancy.
Conclusions. Minimally invasive adrenalectomy is appreciated as the preferred approach for all non-cancerous pathologies of the adrenal glands due to
the fact that it is associated with less postoperative pain, has a shorter hospitalization, a faster recovery and long-term results similar to those after open
surgery