Digital library of the “Lucian Blaga” Central University Library Cluj

În: Boabe de grâu : revistă lunară ilustrată de cultură, nr. 8, Bucureşti, 193

Iorga, Nicolae

N ’am fost martor la începuturile Ligii Cultu­
rale. A fost o operă de entuziasm tineresc îndepli­
nită la Bucureşti, pe o vreme când entuziasmul 
îmbrăca forme de organizaţie şi începea acţiuni cu 
viitor.
Câţiva dintre călduroşii studenţi de atunci trăesc 
şi astăzi, cu totul despărţiţi prin ocupaţiile şi ten- 
dinţile lor de înfăptuirea de acum vreo patru de­
cenii.
A fost însă în mijlocul lor, pentru a li da o di­
recţie şi pentru a-i susţinea prin autoritatea lui de 
om matur, purtând un nume frumos şi având o si­
tuaţie în societate, un om astăzi de mult uitat, şi la 
care gândindu-mă acum, îmi vine în minte datoria 
de a face ca în marele palat al Ligii să fie un loc 
însemnat cu numele lui. Poate că şi mai mult de­
cât atâta ar fi de făcut pentru acest suflet curat 
care s’a dat întreg faptei pe care a iniţiat-o.
Undeva, în jud. Argeş, întâmplarea a făcut să 
văd o foarte frumoasă şi veche curte boerească 
aproape intactă, dar pustie, afară de vreo două odăi 
în care se instalaseră nişte jandarmi.
împrejur grădina era cu totul sălbătăcită, pomii 
roditori întorcându-se la starea primitivă.
In fund se vedea un turnuleţ de biserică, dar de 
mulţi ani de zile nicio cântare de preot nu se ridi­
case între simpaticele ziduri ale vechii clădiri. Do­
bitoace îşi lăsaseră murdăriile acumulate în mijlocul 
prafului şi al dărâmăturilor tencuielii. Pe o lespede 
de mormânt profanată, inscripţia pomenia numele 
lui Teodor Brătianu : omul de bine îşi aflase odihna 
în ctitoria înaintaşilor şi putea fi sigur că nime­
nea nu se va gândi la dânsul. Aşa va fi fiind şi 
acum şi nu trebue să fie aşa.
,,Liga Culturală” e numai prescurtarea numelui 
deplin : „Liga pentru unitatea culturală a Români­
lor”. Această unitate sufletească, cel mai preţios 
element de putere al naţiei, era ameninţată prin 
măsurile de stupidă şi inutilă prigonire ale guver­
nelor maghiare, care pregătiau astfel descompu­
nerea Statului milenar. România ooliticianilor nu 
putea face altceva decât doar să decoreze pe pro­
curorul care trimisese la temniţă atâţia Români, 
vinovaţi că au afirmat dreptul lor la o viaţă na­
ţională, Jeszenszky. Chiar fără astfel de neînchi­
puite greşeli sau scăpări din vedere ale unei crase 
ignoranţe, ce putea face, cu veşnica frică de Rusia, 
aliata, prin voinţa Germaniei, a monarhiei dualiste? 
Dar pe atunci ce nu putea face Statul, îndrăzni să 
facă Societatea. Şi astfel delà un capăt al ţării la 
celait s’a pornit o formidabilă mişcare de protes­
tare, câştigând „şi oameni cu răspundere” şi
G a r t e  d e  m e m b r u  d e l à  î n o e p u t u r i i e  L i g i i  ( m ă r i m e  n a t u r a l ă )
452 B O A B E  D E  G R A U
chiar suflete aşa de pozitive şi de reci ca al lui 
Gheorghe Panu. Fireşte că luaseră foc mai întâiu 
aceia a căror viaţă fusese o continuă revărsare de 
romantism politic, între alţii un V . A. Urechiă, ale 
cărui insuficienţe literare şi defecte de cultură ge­
nerală ne-au făcut pe toţi să nu vedem o nesfâr­
şită dorinţă de a fi de folos în toate domeniile şi 
un mare talent de 
a câştiga printr’o 
gentilă vanitate 
simpatică atâta iu­
bire pentru Ro­
mâni în vasta lu­
me pe care o stră- 
bătea neastâmpă­
rul său, continua! 
până şi în ani de 
adâncă bătrâneţe.
Liga Culturală, 
pe care, împotriva 
legilor obişnuite 
ale vieţii, tinerii o 
lăsase moştenire 
bătrânilor, avea a- 
cuma drumul ei 
neted tras. El era 
drept la mijloc în­
tre un idealism 
fără frâu, care 
c r e d e a  puţintel 
ceeace nu dă voe 
să se creadă înţe­
lepciunea vechiu­
lui legislator bi­
zantin, că „nu în 
mulţimea cuvinte­
lor, ci în adevăra­
tul şi dreptul efect 
al lucrurilor tre- 
bue aşezată pute­
rea imperiului”. 
neque enim in ver- 
borúm multitude 
ne, séd in veto el 
iusto rerum effecto  
robur imperii col- 
locatur, şi între o- 
pera eminamente 
practică a adună­
rii de fonduri pen­
tru a plăti amen­
zile R o m â n i 1 or 
condamnaţi cu duiumul de nătângia oligarhiei ma­
ghiare.
Bani se trimeteau, aşa de pe ascuns încât ştia 
toată lumea.
Sau fruntaşi ardeleni veniau pentru aceasta la 
Bucureşti în taină şi toată lumea ştia că au venit.
Se făceau şi abuzuri, dar desigur era îndeplinirea 
unei imperioase datorii de frate. Un lucru vreau
să afirm şi aici, mai mult pentru aceia cari în Un­
garia naţională de astăzi încă îşi mai închipuie că 
se conspira la Ligă. Aceasta nu s’a făcut niciodată. 
Conspiraţia cere multă tenacitate, o mare viclenie, 
şi, la momentul hotărîtor, un curaj nebun.
Aşa ceva nu se găsia în Comitetele Ligii, com­
pusă din oameni cu aşa de frumoase sentimente
faţă de naţia lor, 
şi apoi noi n'avem 
talent pentru con­
spiraţie : poate să 
fie o acţiune folo­
sitoare, dar nu e 
frumoasă şi n are 
nobleţă.
Noi simţul fru- 
museţei şi al no­
bleţă îl avem.
Au venit şi zile 
grele pentru Ligă 
a cării acţiune se 
desfăşura într’o 
societate, u n d e  
disciplina morală 
nu era totdeauna 
ce trebuie să fie. 
Anume fonduri au 
rămas în mânile 
care trebuiau să 
le trimită la des­
tinaţie, şi aceasta 
compromite o ins­
tituţie, apoi pre­
zidenţia Ligei a- 
junsese un mijloc 
de a se pune cine­
va în evidenţă 
fără a putea da o 
direcţie şi a chel­
tui muncă. In fu­
rioasa luptă din­
tre partide, Liga, 
cu mijloacele ei de 
a ridica massele. 
putea fi un aport 
preţios, şi el n a 
fost neglijat.
Preşedinte era, 
prin anii cari se 
apropiau de 1900, 
un bărbat politic 
de un talent reto­
ric recunoscut, de o caldă simţire pentru naţie, de 
mult curaj în vicisitudinile politice, de o francheţă 
care nu cruţa mijloacele şi de o reală şi complectă 
desinteresare în viaţa publică. Avea un nume pe 
care l-a purtat unul din boierii lui Mihai Viteazul 
şi, neavând fiu, visa ca ginerele său să fie prefect 
în Alba Iulia. Petre Grădişteanu rămăsese însă 
omul generaţiei sale, şi pentru o nouă generaţie
P a l a t u l  L i g i i  C u l t u r a l e
N.  IORGA : LIGA CULTURALĂ 453
D i n  p r o c e s u l  M e m o r a n d u l u i
454 B O A B E  D E  G R A U
M a n i f e s t a t a  s t u d e n ţ i l o r  p e n t r u  R o m â n i i  d in  T r a n s i l v a n i a  in  B u c u r e ş t i  la 14 I u n i e  1 8 9 2
N. IORGA : LIGA CULTURALĂ 455
cultura avea fără îndoială un alt sens.
S a dat atunci o luptă pe care el şi amicii săi, 
cari erau mulţi, au pierdut-o. La un congres, în 
Galaţi, înfrângerea bătrânilor a fost complectă.
Fără a se desinteresa, de loc, de soarta Români­
lor subjugaţi şi anume, data aceasta, nu numai în 
Ardealul brutalizat, dar în Bucovina, convenabil 
exploatată de Austrieci, şi în Basarabia, amuţită de 
Muscali, învingătorii sprijiniţi pe o întreagă opinie 
publică, înţelegeau două lucruri : Intâiu, că ajuto­
rul de dat acestor fraţi fără noroc nu poate sta 
numai în bani, ci în carte, în suflet, în cuvânt. 
N ’ajungea o vizită din când în când, care atrăgea 
Ardelenilor o şi mai mare prigonire din partea stă­
pânilor, ci contactul de fiecare moment delà om 
la om.
N ’ajungeau 
scrisorile de îm­
bărbătare şi ar­
ticolele fulmi­
nante de la Bu­
cureşti, trimese 
în plic dincolo, 
ci trebuia car­
tea, şi cugetare 
liberă pusă în 
mâna oricărui 
cititor român de 
peste graniţă şi 
mai ales a tine­
retului, crescut 
în credinţa că 
are un drept pe 
pământul său 
şi poate găsi 
mijloacele de 
a-1 apăra.
Ce lucruri 
frumoase n u 
s au făcut în a- 
ceastă direcţie, 
cu această con­
vingere îndrăzneaţă ! Mă văd străbătând tâ­
năr, Ardealul lui Andrei Bârseanu şi al lui 
Augustin Bunea, dar şi al lui Moldovănuţ uce­
nicul lui Cipariu, vorbind uneori, tăcând mai a- 
des pentru a fi şi mai înţeles rostul prezenţei mele a- 
colo. Mă văd „ţipat cu supa” la miezul nopţii de la 
Orşova la Gura Văii cu căruţa jandarmului, pentru- 
ca îndată să mă întorc cu biletul ofiţerului de gra­
niţă. Mă văd căutat în casa preotului din Drăguşul 
Făgăraşului de jandarmi cu puştile în bandulieră şi 
expediat la suprefectură, pentrucă paşaportutl meu 
nu era în ungureşte şi pentru că notele mele de 
drum mă arătau spion. Cum, iarăşi, mă văd, în Bu­
covina cercetând pe tăcutele sat de sat, aducând mii 
de oameni la expoziţia istorică din Iaşi şi, peste 
câteva luni de zile, oprit la Iţcani, cu ordin înscris 
şi ameninţarea de a face temniţă de trei luni, ca 
„străin supărător”, als lästiger Frem de für bestän­
dig abgeschafft —  adaug că presa românească de 
partid a bătut din palme aplaudând măsura poliţiei 
de stat austriece. Mă văd în sfârşit bătând cărările 
Basarabiei cu Nicu Flondor, pe al cărui frate lancu 
îl împăcasem un moment cu acrul şi injuriosul, dar 
inteligentul şi activul lui adversar, Aurel Onciul, 
discutând cu altă speţă de jandarmi, ai Ţarului, 
caracterul inofensiv al apelor de toaletă din gea­
mantanul d-lui Flondor, aşteptând o zi întreagă la 
Bălţi să mi se dea drumul, deşi n'aveam decât vina 
de a purta o hartă a Basarabiei, condus apoi la 
zemstva din Bender de d-1 Mimi, pe atunci slujbaş 
rus, îngrijat să nu văd nimic din cetatea locală ori 
ostenind la Căuşani pe voluminosul poliţist rus 
care alerga să mă prindă.
In acest timp 
„Sămănătorul” 
ajungea pănea 
de toate zilele 
a generaţiei u- 
nui Octavian 
Goga, u n u i  
Tăzlăuanu, u- 
nui Meteş şi u- 
nui L u p a ş. 
„Neamul Ro­
mânesc”, oprit 
oficial de nu 
ştiu câte ori, 
trecea graniţa 
ungurească supt 
titluri ca : „Pri­
măvara”, „Va­
ra”, „Toamna”, 
„Iarna”, „Isto­
ria Românilor” 
o expediau sa­
tisfăcuţi poşta­
şii maghiari, 
supt dulcele ti­
tlu de „Cultura 
cartofilor, după 
cele mai nouă metode, traducere din limba ma­
ghiară”, dacă nu găsiam cale să întrebuinţă lega­
lul mijloc de a o expedia prin Bucovina, unde eram 
oprit, dar cărţile mele, oprite în Ungaria, erau în­
găduite.
Aşa s a făcut încetul pe încetul opera de con­
fundare a sufletelor pe care interesele materiale 
exasperate de o tristă viaţă politică, au distrus-o 
după îndeplinirea miraculoasă a celui mai nebun 
vis pe care l-a avut neamul nostru.
Dar Liga Culturală a noastră nu putea deslipi 
grija sufletească a altor Români, milioane care se 
găsiau şi, vai, se găsesc încă, într’o robie şi mai 
cumplită decât a Ardelenilor, Bucovinenilor şi Ba- 
sarabenilor, cărora le-am împărţit noi cea dintâiu 
carte de citire cu litere cirilice şi li-am clădit noi 
cel d’intâiu adăpost pentru studenţi pe dealul Tă- 
tăraşilor, la Iaşi.
456 B Ô Â B E D E G R Â U
E  vorba de poporul român din Vechiul Regat, 
sus aproape înstrăinat prin imitarea de suprafaţă a 
culturii parisiene, jos în ignoranţa cea mai crasă a 
birnicilor fără pământ şi tără drept.
Am socotit noi, în prostia noastră, că şi de dânşii 
fără autorizaţia „Onor. Ministeriu al Instrucţiei 
Publice” trebue să ni fie milă.
In această operă am întâlnit noi mari greutăţi. 
Trecutul era încă viu. Unii oameni credeau că se 
plătesc de prezidenţie printr un discurs odată pe an, 
la Congres ; alt preşedinte, un om putred de bogat 
care n a lăsat un ban pentru cultură, ne-a denunţat 
la poliţie că avem de gând să ni însuşim produsul 
loteriei destinate să ni dea, în palatul nostru din 
Bucureşti, cel mai sigur izvor de venituri ; un al 
treilea, —  ce spirit fin, ce cultură vastă, ce nobil ta­
lent al cuvântului —  era să ajungă pe vremea răz­
boiului naţional... dar aici tăcerea este pioasă. Şi u- 
nui secretar general care ni smulsese conducerea din 
mână i-a abătut să scoată Liga Culturală în luptă 
cu „Evreii pământeni şi subpământeni”, pe cari, de 
altfel, de a doua zi, înaintând memorii diplomatice 
către adversarii noştri naţionali, i-a uitat cu totul.
Războiul mondial a început, Liga Culturală avea 
un rol. Cei cari muncisem până atunci ne-am sa­
crificat pentru dânsul. Ascultând de călduroasele 
objurgaţii ale prietenului mieu mai mare, Dela- 
vrancea, am consimţit să fiu modestul secretar al 
simbolicului preşedinte Vasile Lucaci şi al auxilia­
rilor săi, între cari era un Nicu Filipescu. Şi dom­
nul Goga, pribeag în Bucureşti, era pe acolo.
Planuri mari răsăriau, de şi alături politicianis­
mul îşi crease, într’o organizaţie rivală, putinţa de 
a răpi Ligii misiunea care i se cuvenia.
Dar catastrofa din Noembrie 1916 a tăiat scuri. 
orice acţiune. In tranşee se făcea mai bine ceea ce 
cuvântul şi scrisul nu puteau îndeplini.
După sfânta noastră unire, Liga s a trezit la un 
alt rol, data aceasta cu singurii oameni cari admi­
teau noua bază sincer şi smerit culturală. Intr’o so­
cietate care ne socotia morţi, cum moarte erau acum 
virtuţile din zilele mai bune, am perseverat, sfidând 
indiferenţa publicului şi despreţuind subvenţiile 
oficiale.
Pentru marea operă pe care o avem în gând, 
îndreptarea poporului românesc unit pe calea preo- 
cupaţiilor spirituale şi imperativelor morale, întin- 
zând mâna celorlalte culturi naţionale din Româ­
nia, ni trebuiau bani cari să nu fie cerşiţi de la Mi­
nisterele trecătoare.
Pentru aceasta am început cu una sută cincizeci 
de mii lei palatul pe care, mai cu o nesocotită lote­
rie, mai cu împrumuturi neplătite, mai cu contracte 
de închiriere care ne imobilizează, rareori cu un 
ban căzut din tezaurul public, l-am isprăvit mai 
ales prin râvna d-lui G. D. Scraba şi a răposatului 
Const. Cihodariu, prin talentul arhitectului Traia- 
nescu, până la al şaptelea rând, aproape suta de 
odăi.
Când această avere ni se va libera de sarcini, 
atunci vom arăta ce poate cultura liberă, neoficială, 
în viata unui popor.
N. IORGA
L i g a  la  M ă n ă s t i r e a  D e a l u l u i


Romanian

Liga culturală

În: Contribuția avocaților din Transilvania şi Banat la Marea Unire, Cluj-Napoca, Argonaut, 201

Lazăr, Ilie (1895-1976)

Pătăcean, George (1878-1965)

În: Contribuția avocaților din Transilvania și Banat la Marea Unire, Cluj-Napoca, Argonaut, 201

Not a member yet

Liga culturală

Lazăr, Ilie (1895-1976)

Pătăcean, George (1878-1965)

Zigre, Nicolae (1882-1962)

Veliciu, Mihai (1846-1921)

Mercea, Victor (1882-1981)

Pavelea, Octavian (1878-1920)

Aciu, Alexandru (1875-1954)

Giurgiu, Augustin (1869-1949)

Miclea, Gheorghe (1870-1936)

12,057

73,399