Institutional Repository in Medical Sciences of Nicolae Testemitanu State University of Medicine and Pharmacy of the Republic of Moldova
Not a member yet
29298 research outputs found
Sort by
The role of the gut microbiome in systemic sclerosis: a review of current evidence
Get PDFIntroducere. Sclerodermia sistemică (SSc) este o boală au-toimună rară, caracterizată prin fibroză cutanată şi afectare viscerală multisistemică, inclusiv gastrointestinală. În ultimul deceniu, tot mai multe dovezi sugerează că microbiomul intestinal poate contribui la patogeneza şi evoluţia clinică a bolii. Scop. Lucrarea dată propune revizuirea dovezilor existente privind modificările microbiomului intestinal la pacienţii cu SSc şi analiza posibilelor implicaţii clinice şi terapeutice ale acestor rezultate. Material şi metode. Analiză narativă a literaturii recente privind compoziţia şi diversitatea microbiomului intestinal la pacienţii cu scleroder-mie, în comparaţie cu persoane sănătoase, incluzând date din studii internaţionale referitoare la intervenţii potenţial benefice precum probiotice, prebiotice, modificări dietetice şi alte terapii nutriţionale. Rezultate. La majoritatea pacienţilor cu SSc s-au observat alterarea microbiomului intestinal, indicând un tipar de disbioză. S-au identificat niveluri reduse de bacterii cu rol antiinflamator, precum Faecalibac-terium prausnitzii (67,3%) şi Clostridiaceae (25,5%), în timp ce Lactobacillus era prezent în proporţie crescută-31,6% şi Bifidobacterium doar 6,1%. Pentru a caracteriza diferenţele faţă de persoanele sănătoase, s-au analizat abundentele relative ale bacteriilor la diverse niveluri taxonomice. La pacienţii cu SSc, cele trei filo predominante au fost: Bacte-roidetes - 47,2%, Firmicutes - 23,3% în cecum şi 25,2% în sigmoid, Proteobacteria - 23,1%. Concluzii. Microbiomul intestinal este profund alterat în sclerodermie, prezentând o disbioză caracteristică, marcată prin scăderea bacteriilor protectoare şi creşterea celor proinflamatorii. Aceste modificări pot influenţa evoluţia bolii, iar intervenţiile asupra microbiomului necesită validare clinică.Introduction. Systemic sclerosis (SSc) is a rare autoimmune disease marked by skin fibrosis and multisystem visceral involvement, including the gastrointestinal tract. Over the past decade, increasing evidence suggests that the gut microbiome may contribute to the pathogenesis and clinical progression of the disease. Objective. This paper aims to review the existing evidence regarding alterations in the gut microbiome of patients with SSc and to analyze the potential clinical and therapeutic implications of these findings. Material and methods. A narrative review of recent literature was conducted, focusing on the composition and diversity of gut microbiota in systemic sclerosis patients versus healthy individuals. The review also covers international data on beneficial interventions like probiotics, prebiotics, dietary changes, and other nutritional therapies. Results. Most patients with SSc exhibited alterations in their gut microbiome, indicating a pattern of dysbiosis. Reduced levels of anti-inflammatory bacteria such as Faecalibacterium prausnitzii (67.3%) and Clostridiaceae (25.5%) were identified, while Lactobacillus was found in increased proportions (31.6%) and Bifidobacterium in only 6.1%. To characterize the differences compared to healthy individuals, the relative abundances of bacteria at various taxonomic levels were analyzed. In SSc patients, the three predominant phyla were: Bacteroidetes - 47.2%, Firmicutes - 23.3% in the cecum and 25.2% in the sigmoid colon, and Proteobacteria - 23.1%. Conclusion. The gut microbiome is profoundly altered in systemic sclerosis, presenting a characteristic dysbiosis marked by a decrease in protective bacteria and an increase in pro-inflammatory ones. These changes influence disease progression, and microbiome-targeted interventions require clinical validation
Profilins - marker for food allergy or pollen-food syndrome?
Get PDFUniversitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica MoldovaIntroducere. Profilinele sunt proteine ubicuitare, prezente în toate celulele eucariote şi identificate ca alergeni în polenuri, latex şi alimente derivate din plante. În zonele cu expunere înaltă, pacienţii alergici sunt frecvent sensibilizaţi la profiline, unii dintre care suferă reacţii la alimente induse de acestea. Scop. Ne-am propus să prezentăm un caz clinic, ca să evidenţiem rolul diagnosticului molecular în sensibilizarea la profiline pentru a evalua riscul de alergii alimentare şi reacţii încrucişate cu polen. Material şi metode. Pacientă în vârstă de 42 de ani, cunoscută cu alergie respiratorie, sub formă de rinită alergică sezonieră la expunerea la buruieni în perioada lunii august şi septembrie, prin sensibilizare la profiline din plante şi manifestări clinice locale cu senzaţie de înţepătură şi disconfort la deglutiţie la consumul unor alimente. Rezultate. Pacienta în vârstă de 42 de ani, cunoscută cu rinită alergică, după consumul de pepene verde şi kiwi apare senzaţie de înţepătură şi disconfort la deglutiţie. S-au determinat multiple sensibilizări respiratorii (Dermatophagoides pteronyssinus Der p 23 - 7,92, Curmal Pho d 2 - 25,59 Profilină, Ambrozie Amb a 1 - 29,75, Amb a 4 - 40,17, Pelin negru Art v 1 - 1,25, Trepădătoare Mer a 1 - 25,16 Profilină, Timoftică Phl p 12 - 17,41 Profilină, Mesteacăn argintiu Bet v 2 - 7,46 Profilină, Criptomeria Cry j 1 - 27,91, Polen de nuc Jug r_pollen - 3,9), alimentare (Pepene Cuc m 2 - 26,36 Profilină) şi latex (Hev b 8 - 10,12 Profilină). Concluzii. Ca şi pan-alergen, profilinele sunt asociate cu sensibilizări multiple la polen şi sindrom de reactivitate încrucişată polen-alimente-latex. Diagnosticul molecular relevă sensibilizarea la profiline, care au rol central în reacţiile încrucişate şi nu reflectă o alergie alimentară veritabilă.Introduction. Profilins are ubiquitinated proteins, present in all eukaryotic cells and identified as allergens in pollens, latex and plant-derived foods. In areas of high exposure, allergic patients are frequently sensitized to profilin proteins, some of whom may suffer profilin-induced reactions to food. Objective. We aimed to present a clinical case to highlight the role of molecular diagnostics in profilin sensitization to assess the risk of food allergy and pollen cross-reactions. Material and methods. Patient aged 42 years, known with respiratory allergy, in the form of seasonal allergic rhinitis with symptoms on exposure to weeds during August and September, by sensitization to plant profilin proteins and presenting local clinical manifestations with stinging sensation and discomfort on swallowing when eating certain foods. Results. The 42-year-old patient, known to have allergic rhinitis, after consumption of watermelon and kiwi fruit, develops stinging sensation and discomfort on swallowing. Multiple respiratory sensitizations were determined (Dermatophagoides pteronyssinus Der p 23 - 7.92, date palm Pho d 2 - 25.59 Profilin, ragweed Amb a 1 - 29.75, Amb a 4 - 40.17, mugwort Art v 1 - 1.25, annual mercury Mer a 1 - 25.16 Profilin, timothy Phl p 12 - 17.41 Profilin, birch Bet v 2 - 7.46 Profilin, Cryptomeria Cry j 1 - 27.91, walnut pollen Jug r_pollen - 3,9), food sensitizations (melon Cuc m 2 - 26.36 Profilin) and latex sensitization (Hev b 8 - 10.12 Profilin). Conclusion. As a pan-allergen, profilins are associated with multiple pollen sensitizations and pollen-food-latex cross-reactivity syndrome. Molecular diagnosis reveals sensitization to profilin proteins, which play a central role in cross-reactivity and do not reflect a true food allergy
Alcohol-thiamine interaction: the biochemical pathway to Wernicke's encephalopathy
Get PDFIntroducere. Consumul cronic de alcool are un efect neurotoxic major asupra sistemului nervos central, conducând la tulburări cognitive, motorii şi comportamentale. Tulburările neurologice alcool-induse reflectă modificări complexe la nivel molecular şi structural, cu repercusiuni neurofuncţio-nale semnificative. Scop. Studierea mecanismelor patobio-chimice asociate consumului cronic de alcool şi metabolismului tiaminei (B1) pentru elucidarea relaţiei cauzale dintre acestea şi apariţia encefalopatiei Wernicke (EW). Material şi metode. Studiul a inclus 10 articole ştiinţifice publicate în ultimii 10 ani, disponibile în acces deschis, selectate din bazele de date PubMed şi ScienceDirect.Introduction. Chronic alcohol consumption has a major neurotoxic effect on the central nervous system, leading to cognitive, motor and behavioral disorders. Alcohol-induced neurological disorders reflect complex changes at the molecular and structural levels, with significant neurofunctional repercussions. Objective. The study of the patho-biochemical mechanisms associated with chronic alcohol consumption and thiamine (B1) metabolism to elucidate the causal relationship with Wernicke’s encephalopathy (WE). Material and methods. The study included 10 scientific articles published in the last 10 years, available in open access, selected from the PubMed and ScienceDirect databases
Rhabdomyolysis in a patient with acute psychotic episode. Case report
Get PDFIntroducere. Rabdomioliza este o afecţiune caracterizată prin distrugerea ţesutului muscular cu eliberarea pro-duşilor intracelulari: mioglobină, creatininkinază (CK), aldolază, lactatdehidrogenază (LDH) şi electroliţi. Indusă medicamentos- reacţie adversă cu evoluţie idiosincratică spre disfuncţie multiplă de organe(MODS). Scop. Evaluarea impactului tratamentului neuroplegic asupra declanşării rabdomiolizei la un pacient aflat într-un episod psihotic acut, ilustrată printr-un caz clinic reprezentativ. Material şi metode. Evaluarea datelor anamnestice, clinice, paraclinice şi de laborator (nivelul seric de mioglobină, CK-fracţia totală, creatinina, ureea, electroliţi (potasiu), LDH, ALT, AST) din fişa medicală de observaţie a bolnavului aflat în unitatea de terapie intensivă în vederea evidenţierii factorilor de risc declanşatori de rabdomioliză. Rezultate. Pacient, 59 ani, internat pentru episod psihotic acut, tratat cu Haloperidol + benzodiazepine, dezvoltă rabdomioliză cu injurie renală acută (AKI1), CK 30 U/l, mioglobina 541 ng/ml, creatinina 150 gmol/l, ureea 13,5 mmol/l, disfuncţie hepatică (ALT 72 U/l, AST 150 U/l), pneumonie prin aspiraţie. Se iniţiază terapie intensivă polimodală: 4 şedinţe plasmafereză, ventilaţie mecanică, bronhoscopii, medicaţia antipsihotică în-locuită-Olanzepină). Evoluţia este favorabilă, cu normalizarea parametrilor şi scăderea markerilor de lezare musculară (mioglobină 98 ng/ml la 72h). După 7 zile transfer în secţie profil, la 10 zile externat cu urmărire psihiatrică. Concluzii. Rabdomioliza este complicaţie potenţial letală în episoadele psihotice acute, indusă medicamentos evoluează în MODS. Monitorizarea pacienţilor sub tratament antipsihotic, recunoaşterea precoce a complicaţiilor, abordarea multidis-ciplinară şi detoxifierea extracorporeală sunt esenţiale în tratament.Introduction. Rhabdomyolysis is a condition characterized by the destruction of muscle tissue with the release of intracellular components: myoglobin, creatine kinase (CK), aldolase, lactate dehydrogenase (LDH), and electrolytes. It can be drug-induced, with an idiosyncratic progression to multiple organ dysfunction (MODS). Objective. Assessment of the impact of neuroleptic treatment on the onset of rhabdomyolysis in a patient experiencing an acute psychotic episode, illustrated by a representative case report. Material and methods. Evaluation of the anamnesis, clinical, para-clinical, and laboratory data (serum levels of myoglobin, total creatine kinase, creatinine, urea, electrolytes (potassium), LDH, ALT, AST from the medical observation record of the patient admitted to the intensive care unit, aimed at identifying risk factors triggering rhabdomyolysis. Results. A 59-year-old patient admitted for an acute psychotic episode, treated with Haloperidol and benzodiazepines, developed rhabdomyolysis with stage 1 acute kidney injury, CK - 30 U/L, myoglobin- 541 ng/mL, creatinine - 150 gmol/L, urea - 13.5 mmol/L, liver dysfunction (ALT - 72 U/L, AST -150 U/L), and aspiration pneumonia. Multimodal intensive therapy included: 4 sessions of plasmapheresis, mechanical ventilation, bronchoscopies, and switching antipsychotic treatment to Olanzapine. The patient improved with normalization of lab values and was transferred to a specialty ward after 7 days, then discharged after 10 days with psychiatric follow-up. Conclusion. Rhabdomyolysis-a potentially fatal complication in acute psychotic episodes, drug-induced and progressing in MODS. Monitoring patients on antipsychotic treatment, early recognition of complications, multidisciplinary management, and extracorporeal detoxification are essential in treatment
Analysis of classical surgical techniques in ureteropelvic junction plasty and the justification for their personalized use
Get PDFIntroducere. Plastia joncţiunii pieloureterale (JPU) este tratamentul standard în obstrucţiile congenitale sau dobândite. Alegerea tehnicii chirurgicale depinde de anatomia locală, funcţia renală şi experienţa chirurgului. Evaluarea preoperatorie riguroasă este esenţială pentru a obţine succes în perioada postoperatorie. Scop. Compararea tehnicilor chirurgicale clasice utilizate în plastia JPU şi evidenţierea importanţei selecţiei individualizate, pe baza datelor clinice, în cadrul Spitalului Clinic Republican. Material şi metode. Au fost analizate retrospectiv 60 de plastii a joncţiunii pieloureterale efectuate între 2023-2025 la Spitalul Clinic Republican, utilizând tehnicile Anderson-Hynes, Cucera şi Fenger. S-au evaluat vârsta, sexul, durata spitalizării, utilizarea stentului ureteral, gradul de hidronefroză şi investigaţiile imagistice/funcţionale. Rezultate. Din cele 60 de cazuri, 49 au fost tratate prin tehnica Anderson-Hynes, 8 prin tehnica Cucera (non-transecţională, similară Fenger/Y-V) şi 3 prin tehnica Fenger. Rata globală de succes a fost 100%, fără recidive obstructive. S-au înregistrat 3 repoziţionări de stent corijate endourologic la a 4-a si a 5-a zi, şi 2 infecţii urinare, tratate conservator antibacterian conform urocul-turii. Durata medie de spitalizare a fost 9,3 zile. Vârsta medie: 38 ani. Distribuţia pe lateralitate a fost echilibrată: 31 dreapta, 29 stânga. Inserţia stentului ureteral şi gradul de hidronefroza. Alegerea tehnicii a fost adaptată particularităţilor fiecărui caz. Concluzii. Tehnicile chirurgicale clasice pentru plastia joncţiunii pieloureterale oferă rezultate excelente dacă sunt corect alese. Adaptarea metodei se face în funcţie de anatomie şi experienţa operatorului previne complicaţiile şi asigură restabilirea eficientă a drenajului pielorenal.Introduction. Ureteropelvic junction (UPJ) plasty is the standard treatment for congenital or acquired obstructions. Surgical technique selection depends on local anatomy, renal function, and surgeon’s experience. Thorough preoperative evaluation is essential for achieving success in the postoperative period. Objective. To compare classical surgical techniques used in UPJ plasty and highlight the importance of personalized selection based on clinical data, within the Republican Clinical Hospital. Material and methods. A retrospective analysis of 60 Ureteropelvic junction plasties performed between 2023-2025 at the Republican Clinical Hospital using Anderson-Hynes, Cucera, and Fenger techniques. Criteria included age, sex, hospitalization duration, ureteral stent use, hydronephrosis grade, and imaging/functional evaluation. Results. Out of 60 cases, 49 were treated with Anderson-Hynes technique, 8 with Cucera (non-transectional, similar to Fenger/Y-V), and 3 with Fenger. The overall success rate was 100%, with no obstructive recurrence. There were 3 stent repositioning which were corrected endourologically and 2 urinary infections, which were treated conservatively with targeted antibiotics according to urine culture results. Mean hospital stay was 9.3 days. Mean patient age: 38 years. Lateral distribution: 31 right, 29 left. Ureteral stent insertion and the degree of hydronephrosis were considered. Technique selection was adapted to anatomical specifics in each case. Conclusion. Classical surgical techniques for Ureteropelvic junction plasty offer excellent outcomes when properly selected. Tailoring the approach based on anatomy and surgical experience helps prevent postoperative complications and ensures effective restoration of pyelorenal drainage
Caracteristicile epidemiologice ale infecțiilor asociate asistenței medicale la pacienții cu cancer
Get PDFIntroducere. Infecțiile asociate asistenței medicale (IAAM) au devenit una dintre
problemele majore a lumii contemporane din activitatea asistenței medicale. Omniprezența
și morbiditatea crescută, consecințele acesteia, duc inevitabil la creșterea resurselor
economice pentru tratament, recuperare, înrolarea unui număr mai mare de specialiști
medicali în managementul eficient al IAAM, precum și stresul psihoemoțional atât pentru
cadrele medicale, pacient, dar și pentru îngrijitorii acestuia.
Scop. Studierea particularităților epidemiologice și identificarea factorilor de risc al IAAM
la pacienții cu cancer.
Material și metode. A fost realizat un studiu retrospectiv (2023-2024) pe un grup de 392
de pacienți cu profil oncologic care au fost diagnosticați cu o IAAM. Au fost analizați
indicatorii: distribuția cazurilor de boală pe grupe de vârstă, sex, diagnosticul de bază și de
IAAM, durata spitalizării și factorii de risc.
Rezultate. În rezultatul studiului retrospectiv efectuat pe un eșantion de 392 de pacienți
cu cancer, internați într-o instituție medicală de profil, diagnosticați cu o IAAM s-a
determinat că manifestările clinice și examinările de laborator ce au determinat agentul
cauzal au fost în medie peste 16 zile de la internare. 63% din aceștia au fost spitalizați în
ultimele 30 zile și/sau au fost internați repetat în IMS de profil. S-a determinat că vârsta
medie a pacienților incluși în cercetare a fost de 63,9 ani, cei mai tineri pacienți oncologici
diagnosticați cu o IAAM au 22 de ani, și respectiv vârsta maximă a pacienților incluși în
studiu a fost de 77 de ani. În 66,7% cazuri, pacienții oncologici diagnosticați cu IAAM, au
fost de sex masculin, și respectiv în 33,3% – femei. Conform diagnosticului oncologic de
bază, s-a determinat că pacienții incluși în prezentul studiu au: cancer proctologic – 39,2%,
cancer al sistemului digestiv (excepție colon, rect, anus) – 37,3%, cancer al sistemului
urologic – 7,8%, cancer hematologic – 11,8%, cancer pulmonar – 3,9%. Evoluția pacienților
oncologici cu suprainfecție a înregistrat o rată de deces de 27,5% din totalul lotului cercetat.
În urma analizei factorilor de risc, în proporție de 29,4% – absența sau prezența unei maladii
concomitente , în 70,6% s-au determinat două și mai multe comorbidități. Din tot eșantionul
cercetat, 13,7% au avut o manipulare invazivă și în 86,3% cazuri s-a determinat prezența a
două și mai multe manipulări invazive. S-a observat că suprainfecția la pacienții cu cancer
este asociată cu utilizarea intensă a tratamentelor emprice cu antibiotice, și anume
cefalosporine de generația a III-a și penicilinile. Rata IAAM în anii incluși în studiu este
prezentată prin: ISPN – 50,3 %, infecția cu C. difficile - 15,3%, pneumonii nosocomiale –
10,5%, ITU – 2,0 %, infecțiile postinjecționale – 1,5 % și COVID-19, respectiv 20,4%.
Concluzii. Prezentul studiu subliniază necesitatea implementării unor strategii fezabile și
prioritizate în scopul prevenirii, supravegherii și controlului IAAM
Afectarea orbitei în fracturile oaselor faciale. Considerații clinice și terapeutice
Get PDFIntroducere: Fracturile oaselor faciale cu afectarea orbitei reprezintă leziuni de importanță
majoră prin implicațiile funcționale și estetice. Acestea variază de la fracturi izolate ale
planșeului orbital până la leziuni complexe zigomatico-maxilare sau nazo-etmoidale.
Diagnosticul corect necesită o abordare interdisciplinară, evaluare clinică și imagistică
detaliată. Obiective: Evidențierea particularităților clinice și terapeutice ale fracturilor
oaselor faciale cu afectarea orbitei și importanța diagnosticării precoce.
Material și metode: Revizuirea literaturii și analiza cazurilor tratate în secția de chirurgie
oro-maxilo-facială a Institutului de Medicină Urgentă.
Rezultate: Fracturile oaselor faciale cu implicarea orbitei includ fracturile de os zigomatic,
fracturile de maxilar superior Le Fort II și III, precum și fracturile complexului nazoetmoidal. Clinic se manifestă prin edem periorbital, epistaxis, exoftalm, enoftalm, diplopie,
limitarea mișcărilor oculare, strabism, hipoestezie infraorbitală sau emfizem subcutanat.
Diagnosticul se bazează pe evaluarea clinică și imagistică contemporane, în specal
tomografia computerizată de înaltă rezoluție. Opțiunile terapeutice variază de la
management conservator în cazurile minore până la reducerea fracturii și reconstrucția
chirurgicală a peretelui orbital în cazurile severe.
Concluzii: Abordarea multidisciplinară, implicănd chirurgul oro-maxilo-facial,
oftalmologul, neurochirurgul și anesteziologul, este esențială pentru obținerea unor rezultate
optime. Obiectivele principale sunt restabilirea continuității osoase anatomice, prevenirea
dereglărilor oculare persistente și menținerea simetriei faciale. Prognosticul depinde în mod
direct de precocitatea diagnosticului și oportunitatea tratamentului
Opportunities and perspectives in the interdisciplinary approach to brain health
Get PDFA major problem of contemporary medicine and society is that of
brain health. Numerous situations have been found that hinder the
process of a multilateral and objective approach to neurological disorders.
Essential efforts are needed from various institutions and decision-
makers to remedy the existing situation. In this strategic context, in
which finding different solutions is essential, the theoretical and practical
role of bioethics is highlighted
Bronchopulmonary infections in primary immunodeficiencies in children
Get PDFSummary.
Primary immunodeficiencies (PIDs) represent a heterogeneous group
of inherited disorders characterized by impaired immune responses,
predisposing affected children to recurrent and severe infections. Among these,
bronchopulmonary infections are particularly frequent and contribute
significantly to morbidity and long-term pulmonary complications.
This review aims to summarize the clinical spectrum,
pathophysiology, and management of bronchopulmonary infections in pediatric
PIDs patients.
Recurrent bacterial pneumonias, bronchiectasis, chronic sinusitis, and
atypical infections are commonly observed, with pathogens including
Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae, Pseudomonas aeruginosa,
and opportunistic organisms in severe immunodeficiencies. Early recognition
of infection patterns, combined with immunological evaluation, is essential for
timely diagnosis of underlying PIDs. Diagnostic approaches include chest
imaging, microbiological cultures, and immunophenotyping, while
management strategies encompass targeted antimicrobial therapy, prophylactic
antibiotics, immunoglobulin replacement, and, in selected cases, hematopoietic
stem cell transplantation. Preventive measures, including vaccination and
airway clearance techniques, are crucial to reduce infection burden and
preserve lung function.
Despite advances in diagnosis and therapy, chronic pulmonary
complications remain a leading cause of morbidity and mortality, underscoring
the need for multidisciplinary care and long-term follow-up. Enhanced
awareness of infection patterns in PIDs facilitates early intervention, improves
clinical outcomes, and highlights the importance of individualized management
in this vulnerable population
OCT/OCTA – modificări retiniene în boala cronică renală nondiabetică (ND-CKD)
Get PDFIntroducere. Boala cronică renală (CKD) produce afectare neuro-microvasculară sistemică;
retina, prin OCT/OCTA, oferă o evaluare non-invazivă strat-cu-strat (RNFL, GC-IPL/GCC)
și a perfuziei capilare (SVP/DVP).
Scop. Descrierea și analiza modificărilor OCT/OCTA cu relevanță practică la pacienții cu
boală cronică renală non-diabetică (ND-CKD).
Metode. Au fost analizate articole open-access în limba engleză publicate în 2020–2025,
identificate în baze de date majore cu termenii: OCT, OCT-A, non-diabetic chronic renal
disease, diagnostic imaging.
Rezultate. ND-CKD asociază neurodegenerare precoce, cu subțiere GC-IPL/GCC și
creștere GCC-FLV/GLV încă din stadiile 1–2. pRNFL/GC-IPL și grosimea maculară sunt
reduse față de grupul control, diferențele crescând de la stadiile 3→5. OCTA arată scădere a
densității vasculare/perfuziei în special în stadiile avansate, cu corelații independente cu
eGFR(Rata filtrarii glomerulare estimate). Retina/coroida sunt mai subțiri pe măsură ce
funcția renală scade; unele modificări pot fi reversibile post-transplant; profilul retinian
subțire se asociază cu declin ulterior al eGFR.
Concluzii. OCT evidențiază precoce afectarea neurală, iar OCTA cuantifică hipoperfuzia în
stadii avansate. Integrarea parametrilor retinieni cu eGFR/UACR(albuminurie) susține
utilizarea lor ca biomarkeri de monitorizare/prognostic și pentru triere și management
interdisciplinar în boală cronică renală non-diabetică