Institutional Repository in Medical Sciences of Nicolae Testemitanu State University of Medicine and Pharmacy of the Republic of Moldova
Not a member yet
29298 research outputs found
Sort by
RHEUMATIC MANIFESTATIONS IN THE TEMPOROMANDIBULAR JOINTS
Get PDFUniversitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica MoldovaIntroducere. Între 15% şi 25% din populaţie prezintă simptome ale tulburărilor articulaţiilor temporomandibu-lare (ATM). Apare între a doua şi a patra decadă de viaţă. Femeile sunt afectate mai des decât bărbaţii (raport de până la 4:1). De obicei unilateral, afectând ambele părţi, cu o frecvenţă egală. Scop. Introducere. disfuncţiei ATM în cazul bolilor reumatologice, incluzând atât procesele sistemice autoimune, cât şi cele degenerative, precum şi mecanismele prin care aceste boli afectează ATM. Material şi metode. Au fost utilizate resursele informaţionale ale Bibliotecii Ştiinţifice Medicale a USMF „Nicolae Testemiţanu”, precum şi publicaţii din reviste de specialitate din baza de date a bibliotecilor electronice PubMed, Medline, MedScape, Google Scholar, Wikipedia şi Hinari. Analiza literaturii de specialitate a acoperit perioada 2010-2024. Rezultate. Wenneberg et al au studiat 61 de pacienţi cu atrită reumatoidă, 61 cu artrită psoriazică şi 61 cu spondiloartrită anchilozantă. Modificările ATM au fost observate radiologic la 66% dintre pacienţii cu AR, 38% dintre pacienţii cu PsA şi 30% dintre pacienţii cu SA, dar numai la 12% dintre subiecţii de control. Simptomele subiective ale ATM şi constatările clinice referitoare la ATM au fost mai frecvente la pacienţii cu AR şi SA decât la subiecţii martori. Konttinen au investigat 10 pacienţi care sufereau de boala mixtă a ţesutului conjunctiv. În 2012, Zweifel şi colegii săi au găsit 58 de pacienţi cu cazuri raportate de pseudoguta a ATM. Concluzii. Este necesară colaborarea între stomatologi şi reumatologi. Sunt necesare programe educaţionale specifice pentru a preveni deteriorarea calităţii vieţii legate de sănătatea orală la pacienţi cu afectarea articulară şi trebuie stabilite strategii de tratament în timpul perioadelor de acutizare.Introduction. Between 15% and 25% of the population experience symptoms of temporomandibular joint (TMJ) disorders at some point in their lives. It occurs between the second and fourth decades of life. Women are affected more often than men. It is usually unilateral, affecting both sides with equal frequency. Objective. Description of TMJ dysfunction in rheumatic diseases, including both systemic autoimmune and degenerative processes, as well as the mechanisms by which these diseases affect the TMJ. Material and methods. We used the information resources of the Scientific Medical Library of the Scientific Medical Library of the Nicolae Testemitanu SUMPh, as well as publications from specialized journals in the database of PubMed, Medline, MedScape, Google Scholar, Wikipedia and Hinari electronic libraries. The literature review covered the period from 2010 to 2024. Results. Wenneberg et al 3 studied 61 patients with rheumatoid arthritis, 61 with psoriatic arthritis, and 61 with ankylosing spondylarthritis. TMJ changes were observed radiologically in 66% of the RA patients, 38% of the PsA patients and 30% of the AS patients but in only 12% of the control subjects. Subjective TMJ symptoms and clinical findings relating to the TMJ were commoner in the RA and AS patients than in the control subjects. Konttinen et al 5 investigated 10 patients suffering from mixed connective tissue disease. In 2012 Zweifel and colleagues found 58 patients with reported cases of tophaceous pseudogout of the TMJ. Conclusion. Collaboration between dentists and rheumatologists is needed. Specific educational programs are needed to prevent deterioration of oral health-related quality of life in these patients, and treatment strategies need to be established during periods of severe joint pain
Malignant tumors with increased potential for pulmonary metastasis
Get PDFUniversitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica MoldovaIntroducere. Metastazele pulmonare continuă să reprezinte o provocare pentru oncologia modernă. Ele sunt formaţiuni tumorale maligne ce apar în plămâni în rezultatul răspândirii celulelor canceroase dintr-un alt organ. Conform studiilor între 20% şi 54% dintre cancerele extratoracice pot dezvolta metastaze pulmonare. Scop. Evaluarea celor mai frecvente tipuri de tumori maligne cu potenţial crescut de metastazare pulmonară în dependenţă de distribuţia acestora pe diferite categorii de vârstă şi gen. Material şi metode. Analiza retrospectivă a fost efectuată pe un lot de 76 de pacienţi diagnosticaţi cu tumori metastatice pulmonare spitalizaţi în secţia chirurgie toraco-abdominală a Institutul Oncologic din Republica Moldova, în perioada ianuarie-sep-tembrie 2024. Datele au fost prelevate din fişele medicale şi sistemul informaţional spitalicesc. Rezultate. Printre pacienţii cu tumori metastatice pulmonare au fost 47 bărbaţi (61,84%) şi 29 femei (38,16%). Metastazele pulmonare au fost depistate mai frecvent la pacienţii cu vârsta cuprinsă între 60-74 ani (67,11%), urmată de 45-59 ani (23,68%), 18-44 ani (5,26%) şi vârsta mai mare de 75 de ani (3,95%). Din mediul rural au fost 44 bolnavi (57,89%), iar din cel rural 32 pacienţi (42,11%). În baza studiului efectuat, s-a stabilit, că cele mai frecvente tumori maligne cu metastaze în plămâni au fost cancerul bronhopulmonar (75,00%), urmat de cancerul glandei mamare (10,53%), cancerul colorectal (6,58%) şi cancerul uterin (5,25%). Concluzii. Dintre tumorile maligne, cel mai des a metastazat în plămâni cancerul bronhopulmonar - 75,0% şi cel mamar, în 10,53%. Metastaze pulmonare mai frecvent au fost depistate la bărbaţi (61,84%) şi în grupul de vârstă 60-74 de ani (67,11%) şi în populaţia din mediul rural (57,89%).Introduction. Pulmonary metastases continue to pose a challenge for modern oncology. They are malignant tumor formations that occur in the lungs as a result of the spread of cancer cell from another organ. According to studies, between 20% and 54% of extrathoracic cancers can develop pulmonary metastases. Objective. To assess the most common types of malignant tumors with increased potential for pulmonary metastasis depending on their distribution across different age and gender categories. Material and methods. The retrospective analysis was performed on a group of 76 patients diagnosed with metastatic lung tumors, hospitalized in the thoraco-abdominal surgery department of the Oncological Institute of the Republic of Moldova, between January and September 2024. The data were extracted from the medical records and the hospital’s information system. Results. Among patients with metastatic lung tumors, there were 47 men (61,84%) and 29 women (38,16%). Pulmonary metastases were detected more frequently in patients aged between 60-74 years (67,11%), followed by 45-59 years (23,68%), 18-44 years (5,26%), and those over 75 years (3,95%). There were 44 patients from rural areas (57,89%), and from urban areas, there were 32 patients (42,11%). Based on the study conducted, it was established that the most common malignant tumors with metastases to the lungs were bronchopulmonary cancer (75,00%), followed by breast cancer (10,53%), colorectal cancer (6,58%) and uterine cancer (5,25%). Conclusion. Among malignant tumors, bronchopulmonary cancer metastasized to the lungs most often with 75,0%, and breast cancer with 10,53%. Pulmonary metastases were detected more frequently in men (61,84%) and in the age group of 60-74 years (67,11%) and in the rural population (57.89%)
Quality of life of valvular patients depending on the type of surgical intervention applied
Get PDFUniversitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica MoldovaIntroducere. Afectarea valvulară cardiacă, în special stenoza şi regurgitarea valvulară severă, rămâne o cauză importantă de morbiditate şi mortalitate cardiovasculară. În ultimii ani, progresele în chirurgia cardiacă şi tehnicile min-im-invazive au extins opţiunile de tratament, oferind soluţii mai sigure şi eficiente. Scop. Evaluarea principalelor tipuri de intervenţii valvulare chirurgia convenţională implantarea valvulară transcateter, şi procedurile reconstructive asupra calităţii vieţii pacienţilor post-operatoriu. Material şi metode. Au fost analizate 18 meta-analize şi 12 studii publicate între 2015-2024, incluzând peste 45.000 de pacienţi cu afecţiuni valvulare aortice, mitrale şi pulmonare. Calitatea vieţii a fost evaluată prin scoruri standardizate precum SF-36, KCCQ şi 6-minute walk test, simultan indicatori clinici (mortalitate, complicaţii, reintervenţii). Rezultate. TAVR (înlocuirea valvei aortice transcateter) a fost asociată cu o îmbunătăţire marcată a calităţii vieţii în primele 6-12 luni, mai ales la pacienţii vârstnici, datorită recuperării rapide şi reducerii simptomelor (creştere KCCQ +20-25 puncte). SAVR a oferit beneficii similare pe termen lung, dar cu o recuperare postoperatorie mai lentă. Repararea valvei mitrale a păstrat mai bine funcţia cardiacă şi calitatea vieţii, în special în regurgitarea degenerativă. TPVR, indicată în defecte congenitale, a avut impact pozitiv durabil. În toate cazurile, lipsa complicaţiilor şi funcţia ventriculară stabilă au fost esenţiale. Concluzii. Intervenţiile valvulare cardiace, fie clasice, fie minim-invazive transcateter, contribuie semnificativ la îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor, atât funcţional, cât şi psihosocial. Alegerea metodei optime se face individual, în funcţie de riscul operator, leziune şi preferinţele pacientului.Introduction. Cardiac valvular disease, especially severe stenosis and valvular regurgitation, remains an important cause of cardiovascular morbidity and mortality. In recent years, advances in cardiac surgery and minimally invasive techniques have expanded treatment options, providing safer and more effective solutions. Objective. Evaluation of the main types of valve interventions - conventional surgery, transcatheter valve implantation, and reconstructive procedures - on the quality of life of post-operative patients. Material and methods. We analyzed 18 meta-analyses and 12 studies published between 2015-2024, including over 45,000 patients with aortic, mitral and pulmonary valve diseases. Quality of life was assessed using standardized scores such as SF-36, KCCQ and 6-minute walk test, simultaneously with clinical indicators (mortality, complications, reoperations). Results. TAVR (transcatheter aortic valve replacement) was associated with a marked improvement in quality of life and objective well-being in the first 6-12 months, especially in elderly patients, due to rapid recovery and reduction of symptoms (KCCQ increase +20-25 points). SAVR offered similar long-term benefits, but with slower postoperative recovery. Mitral valve repair better preserved cardiac function and quality of life, especially in degenerative regurgitation. TPVR, indicated in congenital defects, had a lasting positive impact. In all cases, the absence of complications and stable ventricular function were essential. Conclusion. Cardiac valve interventions, whether classical or minimally invasive transcatheter, contribute significantly to improving the quality of life of patients, both functionally and psychosocially. The choice of the optimal method depending on the surgical risk, lesion and patient preferences
Hemangioma: clinical-evolutionary and histopathological diagnostic characteristics
Get PDFIntroducere. Hemangiomul infantil este cea mai frecventă tumoră vasculară benignă la sugari, afectând până la 10% dintre nou-născuţii caucazieni cu potenţial de involuţie spontană. Totuşi, anumite forme pot genera complicaţii locale sau sistemice. Studiul acestor particularităţi este esenţial pentru diagnosticul corect. Scop. Lucrarea îşi propune analiza particularităţilor clinico-evolutive şi histopatologice ale hemangioamelor infantile, în scopul optimizării diagnosticului şi reducerii riscului de complicaţii. Material şi metode. A fost realizată o revizuire narativă a literaturii ştiinţifice publicate în ultimele decenii, utilizând baze de date internaţionale (PubMed, Embase, Cochrane, Web of Science, Hinari). Au fost analizate cărţi, articole originale, meta-ana-lize şi ghiduri, axate pe diagnosticul, clasificarea şi evoluţia hemangioamelor infantile. Rezultate. Hemangioamele infantile apar cel mai frecvent în primele săptămâni de viaţă, cu o prevalenţă estimată la 2,8%, şi predomină în regiunea capului şi gâtului. Leziunile superficiale, profunde şi mixte prezintă evoluţii clinice distincte. Sechelele post-involutive apar în peste 50% din cazuri, cele mai frecvente fiind tel-angiectaziile şi ţesutul fibroadipos rezidual. Histologic, se caracterizează prin proliferare endotelială activă, marcaj pozitiv GLUT-1 şi evoluţie în 3 faze. Complicaţiile severe includ ulcerarea, hemoragia şi afectarea funcţională. Factorii de risc relevanţi sunt: sexul feminin, prematuritatea şi greutatea mică la naştere. Concluzii. Abordare multidisciplinară cu implicaţii complexe de diagnostic şi bazată pe dovezi este necesară pentru evaluarea profilului clinic şi pentru un diagnostic veridic, cu reducerea complicaţiilor şi optimizarea prognosticului la pacienţii pediatrici cu hemangiom infantil.Introduction. Infantile hemangioma is the most common benign vascular tumor in infants, affecting up to 10% of Caucasian newborns with the potential for spontaneous involution. However, some forms may cause local or systemic complications. Study of these particularities is essential for an accurate diagnosis. Objective. This study intends to analyze the clinico-evolutive and histopathological characteristics of infantile hemangiomas in order to optimize diagnosis and reduce the risk of complications. Material and methods. A narrative review of the scientific literature published in the last decades was performed using international databases (PubMed, Embase, Cochrane, Web of Science, Hinari). Books, original articles, meta-analyses and guidelines were analyzed, focusing on the diagnosis, classification and evolution of infantile hemangiomas. Results. Infantile hemangiomas most commonly appear within the first weeks of life, with an estimated prevalence of 2.8%, and they predominantly affect the head and neck region. Superficial, deep, and mixed lesions exhibit distinct clinical courses. Post-involution sequelae occur in over 50% of cases, the most frequent being telangiectasia and residual fibrofatty tissue. Histologically, these tumors are characterized by active endothelial proliferation, GLUT-1 positivity, and a three-phase evolution. Severe complications include ulceration, hemorrhage, and functional impairment. Relevant risk factors include female sex, prematurity, and underweight. Conclusion. A multidisciplinary approach with complex diagnostic implications and an evidence-based foundation is essential for accurately assessing the clinical profile and establishing a reliable diagnosis, aiming to reduce complications and improve outcomes in pediatric patients with infantile hemangioma
Cardiovascular changes in pregnancy and the associated risks - preeclampsia
Get PDFIntroducere. În sarcină apar adaptări vitale - cordul suferă o hipertrofie ventriculară stângă fiziologică, fără fibroză, prin căile de semnalizare PI3K/Akt/GSK3ß, MAPK, şi calcineurină. Maladaptarea acestor mecanisme poate cauza preeclampsia - boală hipertensivă, cu proteinurie, după săptămâna 20 de gestaţie. Scop. Prin prezentul studiu s-a propus analiza modificărilor cardiovasculare materne şi identificarea mecanismelor patogenice implicate în dezvoltarea preeclampsiei, optimizând diagnosticul precoce. Material şi metode. Studiul prezintă o analiză a opt articole cu text integral selectate din bazele de date PubMed, MDPI, AHA/ASA Journals, Journal of Endocrinology, Biomedcen-tral, Journals of the American College of Cardiology, Frontiers in endocrinology, folosind cuvintele cheie preeclamp-sie, placentă, hipertensiune, vasoconstricţie, trofoblast. Rezultate. Sindromul clinic începe prin invazia anormală a trofoblastelor în arterele spirale ale uterului. Urmează o perfuzie uteroplacentară scăzută, care duce la hipoxie şi stimulează eliberarea de factori antiangiogenici - sFlt-1 şi sEng. Aceştia leagă şi inactivează factorii angiogenici -VEGF şi PIGF. Ca urmare, VEGF nu activează sintetaza en-dotelială a oxidului nitric, rezultând o producţie scăzută de oxid nitric (vasodilatator). În pofida activării sistemului re-nină-angiotensină-aldosteron, nivelul angiotensinei II este scăzut, însă sensibilitatea vasculară la aceasta este paradoxal crescută, contribuind astfel la hipertensiune. Concluzii. Deşi preeclampsia are un impact semnificativ asupra sănătăţii materno-fetale, patogeneza sa incomplet elucidată frânează progresul terapeutic. Managementul actual este simptomatic, axându-se pe controlul valorilor tensionale, neuroprotecţie şi inducerea naşterii la momentul optim recomandat.Introduction. In pregnancy, vital adaptations occur - the heart undergoes left ventricular hypertrophy (no fibrosis), through the PI3K/Akt/GSK3ß, MAPK signaling pathways, calcineurin. Maladaptation of these mechanisms can cause preeclampsia - a hypertensive disease, with proteinuria, after 20 weeks of gestation. Objective. The present study aimed to analyze maternal cardiovascular changes and to identify pathogenic mechanisms involved in the development of preeclampsia, optimizing early diagnosis. Material and methods. The study presents an analysis of eight full-text articles selected from PubMed, MDPI, AHA/ASA Journals, Journal of Endocrinology, Biomedcentral, Journals of the American College of Cardiology, Frontiers in endocrinology databases, using the keywords preeclampsia, placenta, hypertension, vasoconstriction, trophoblast. Results. The clinical syndrome begins with the abnormal invasion of trophoblasts into the spiral arteries of the uterus. This is followed by a low uteroplacental perfusion, which leads to hypoxia and stimulates the release of antiangiogenic factors - sFlt-1, sEng. They bind and inactivate the angiogenic factors - VEGF and PIGF. As a result, VEGF doesn’t activate the endothelial nitric oxide synthase, resulting in decreased nitric oxide (vasodilator) production. Despite the activation of the renin-angiotensin-aldosterone system, angiotensin II levels are low, but vascular sensitivity to it is paradoxically increased, thus contributing to hypertension. Conclusion. Although preeclampsia has a significant impact on maternal-fetal health, its incompletely elucidated pathogenesis hampers therapeutic progress. Current management is symptomatic, focusing on blood pressure control, neuroprotection and induction of labor at the recommended time
Anesthetic considerations during carotid artery stenting
Get PDFIntroducere. Prevalenţa afectării aterosclerotice a arterelor carotide este 15-25%. Revascularizarea arterelor carotide afectate reduce incidenţa accidentului vascular cerebral (AVC) în 47%. Anestezia e crucială în menţinerea stabilităţii hemodinamice şi monitorizării stării neurologice în timpul procedurii. Scop. Prezentarea tehnicilor de gestionare a anesteziei efectuate în timpul intervenţiilor carotidiene percutanate. Abordarea multidisciplinară a metodelor de anestezie locală şi sistemică. Material şi metode. Pacienţii cu stenoză carotidiană aterosclerotică, supuşi intervenţiilor carotidiene percutanate prin dilatarea balonului şi amplasarea de stenturi au inclus: abordul comun al arterei femurale, sedare cu anestezice, heparinizare şi controlul fluxului de oxigen. Sedarea profundă este evitată din cauza eventualelor complicaţii neurologice. Rezultate. Analiza prospectivă a 40 pacienţi cu afectare aterosclerotică ale arterelor carotide abordaţi prin intervenţii carotidiene percutanate relevă că anesteticul preferabil local a fost Lidocaina, iar cel general - Metazolamul, din considerentele că pacientul poate coopera cu medicul şi este redus disconfortul, frica, anxietatea în timpul procedurii. Sedarea profundă este evitată pentru a face posibilă evaluarea neurologică în diferite etape ale procedurii chirurgicale şi protejarea creierului de AVC, ischemie cerebrală tranzitorie embolii şi depresie respiratorie. Postoperator evaluăm indicii vitali, statutul cardiologic şi neurologic. Concluzii. La pacienţii cu afectarea ateroscle-rotică a arterelor carotide, prin intervenţii carotidiene per-cutanate, un rol crucial se atribuie anesteziei cu medicaţie corectă a pacientului pentru menţinerea stabilităţii hemodi-namice, monitorizarea stării neurologice cu un efect benefic de prognostic.Introduction. The atherosclerotic carotid artery disease' (ACAD) prevalence is 15-25%. The revascularization of an affected carotid arteries reduces the incidence of stroke by 47%. Anesthesia is crucial for maintaining hemodynamic stability and monitoring neurological status during the procedure in AC stenting. Objective. To present anesthesia management techniques performed during percutaneous stenting of carotid artery. Multidisciplinary approach to local and systemic anesthesia methods. Material and methods. The treatment of patients with atherosclerotic carotid stenosis, undergoing percutaneous carotid interventions by balloon dilation and stent placement, has included: common femoral artery approach, anesthetic sedation, heparinization, and oxygen flow control. Deep sedation is avoided due to possible neurological complications. Results. Prospective analysis of 40 patients with ACAD, treated by percutaneous carotid interventions, reveals that the preferable local anesthetic was Lidocaine, and the general anesthetic - Methazolam, considering that the patient could cooperate with the doctor and the reduction of discomfort, fear, anxiety during the procedure. Deep sedation is avoided for the possibility of neurological evaluation at different stages of the surgical procedure and to protect the brain from stroke, transient cerebral ischemia, embolism and respiratory depression. Postoperatively, we evaluate vital signs, cardiological and neurological status. Conclusion. At atherosclerotic carotid artery disease' patients, a crucial role during percutaneous carotid interventions, is attributed to anesthesia with the correct patient medication. It is favorable for hemodynamic stability maintenance, neurological status monitoring with a beneficial prognostic effect
The influence of the treatment method on the chemical composition of drinking water
Get PDFUniversitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica MoldovaIntroducere. Apa este esenţială pentru viaţă, sănătate şi echilibru ecologic, calitatea fiind la fel de importantă ca prezenţa sa. Mineralele în exces, contaminanţii microbiologici sau chimice pot compromite sănătatea umană, pentru care purificarea apei sunt priorităţi majore în sănătate dar şi cercetare. Scop. Evaluarea impactului metodelor de filtrare asupra compoziţiei chimice a apei potabile, prin determinarea pH-ului, a conţinutului de calciu şi magneziu, precum şi a reziduului sec. Material şi metode. A fost analizată compoziţia chimică a cinci probe de apă provenite din reţeaua publică, filtrate prin diferite metode, precum şi a unei probe de apă fiartă. S-au determinat pH-ul (pH-metru I-160M), conţinutul de calciu şi magneziu prin titrare complexomet-rică, şi conductivitatea electrică (VioLab COND 50) pentru estimarea reziduului sec. Rezultate. Măsurătorile experimentale au evidenţiat variaţii ale pH-ului între 6,6 (cartuş nou) şi 8,4 (apă de la reţea), celelalte probe înregistrând valori de 8,3 (apă fiartă), 8,1 (osmoză inversă) şi 7,5 (cartuş uzat). Conţinutul de calciu a crescut de la 0,4 mmol/L (osmoză inversă) până la 3 mmol/L (apă de la reţea), cu valori intermediare de 1,2 mmol/L (cartuş nou), 2,0 mmol/L (cartuş uzat) şi 2,4 mmol/L (apă fiartă). Magneziul nu a fost detectat în proba tratată prin osmoză inversă, iar în celelalte probe a variat între 0,6 şi 1,0 mmol/L. Reziduul sec estimat a avut valori cuprinse între 36 mg/L (osmoză inversă) şi 324 mg/L (apă de la reţea). Concluzii. Metoda de tratare a apei potabile influenţează semnificativ asupra parametrilor chimici, determinând variaţii ale pH-ului şi reducând concentraţiile de ioni esenţiali precum calciu şi magneziu. Dintre metodele testate, osmoza inversă s-a dovedit cea mai eficientă în diminuarea mineralizării.Introduction. Water is essential for life, health, and ecological balance. The quality of water is just as important as its availability. Excess minerals, as well as microbiological or chemical contaminants, can compromise human health, which is why water purification are major priorities in both healthcare and research. Objective. Evaluation of the impact of filtration methods on the chemical composition of drinking water by determining pH, calcium and magnesium content, and total dissolved solids (TDS). Material and methods. The chemical composition of five water samples from the public supply, filtered using different methods, as well as one sample of boiled water, was analyzed. pH (pH-meter I-160M), electrical conductivity (VioLab COND 50) for total dissolved solids estimation, and calcium and magnesium content by complexometric titration were determined. Results. Experimental measurements revealed pH values ranging from 6,6 (new cartridge) to 8,4 (tap water), with the other samples recording values of 8,3 (boiled water), 8,1 (reverse osmosis), and 7,5 (used cartridge). The calcium concentration increased from 0,4 mmol/L (reverse osmosis) to 3 mmol/L (tap water), with intermediate values of 1,2 mmol/L (new cartridge), 2,0 mmol/L (used cartridge), and 2,4 mmol/L (boiled water). Magnesium was not detected in the reverse osmosis sample, while in the others it ranged between 0,6 and 1,0 mmol/L. The estimated total dissolved solids (TDS) ranged from 36 mg/L (reverse osmosis) to 324 mg/L (tap water). Conclusion. The water treatment method significantly influences the chemical parameters, causing variations in pH and reducing the concentrations of essential ions such as calcium and magnesium. Among the tested methods, reverse osmosis proved to be the most effective in reducing mineralization
Assessment of the liver graft following transplantation: clinical and functional evolutionary perspectives
Get PDFIntroducere. Transplantul hepatic reprezintă opţiunea terapeutică principală pentru afecţiunile hepatice cronice avansate. Monitorizarea evoluţiei clinice şi funcţionale a grefei hepatice este esenţială pentru depistarea precoce a complicaţiilor, recurenţei bolii de bază şi ajustarea terapiei imunosupresoare. Scop. Să evidenţieze importanţa monitorizării post-transplant a grefei hepatice prin evaluarea parametrilor clinici şi funcţionali, pentru optimizarea tratamentului şi îmbunătăţirea prognosticului. Material şi metode. A fost realizată o analiză narativă a literaturii (2010-2025) privind monitorizarea post-transplant, incluzând articole din PubMed, Scopus şi Web of Science. Au fost analizate metode clinice, paraclinice, virale, scoruri serologice (APRI, FIB-4) şi tehnici imagistice (ecografie Doppler, elastografie, CAP), cu accent pe abordările non-invazive. Rezultate. Rezultatele analizei evidenţiază importanţa unui protocol de monitorizare integrată post-transplant hepatic, axat pe metode non-invazive. Evaluarea clinică permite identificarea precoce a disfuncţiilor grefei, iar markerii biochimici şi scorurile serologice (APRI, FIB-4) oferă date relevante privind gradul de fibroză. Monitorizarea moleculară a încărcăturii virale (HBV-DNA, HCV-RNA) este esenţială pentru detectarea recurenţei etiologice. Tehnicile imagistice, precum ecografia Doppler, elastografia tranzitorie şi CAP, contribuie la evaluarea morfologică şi funcţională a grefei, reducând necesitatea investigaţiilor invazive. Concluzii. Monitorizarea integrată şi non-invazivă a grefei hepatice post-transplant se dovedeşte esenţială pentru identificarea precoce a disfuncţiilor, aprecierea evoluţiei funcţionale şi structurale a ficatului, precum şi pentru ghidarea unei terapii personalizate şi eficiente.Introduction. Liver transplantation represents the main therapeutic option for advanced chronic liver diseases. Monitoring the clinical and functional evolution of the liver graft is essential for the early detection of complications, recurrence of the underlying disease, and adjustment of immunosuppressive therapy. Objective. Post-transplant liver graft monitoring through clinical and functional assessment is vital for early complication detection, therapy optimization, and improving long-term transplant outcomes. Material and methods. A narrative review of the literature (2010-2025) on post-transplant monitoring was performed, including articles from PubMed, Scopus, and Web of Science. Clinical, paraclinical, viral methods, serological scores (APRI, FIB-4), and imaging techniques (Doppler ultrasound, elastography, CAP) were analyzed, with an emphasis on non-invasive approaches. Results. The results of the analysis highlight the importance of an integrated post-liver transplantation monitoring protocol, focused on non-invasive methods. Clinical evaluation allows early identification of graft dysfunctions, and biochemical markers and serological scores (APRI, FIB-4) provide relevant data on the degree of fibrosis. Molecular monitoring of viral load (HBV-DNA, HCV-RNA) is essential for detecting etiological recurrence. Imaging techniques, such as Doppler ultrasound, transient elastography and CAP, contribute to the morphological and functional evaluation of the graft, reducing the need for invasive investigations. Conclusion. Integrated and non-invasive monitoring of the liver graft post-transplant is essential for early detection of dysfunction, evaluation of functional and structural changes, and for guiding effective, personalized therapeutic strategies to ensure optimal graft function and improve long-term outcomes
The evolution of obesity and cardiovascular risk factors in children
Get PDFIntroducere. Obezitatea la copii, IMC >95th percentila pt. vârstă şi sex, are 5-10% prevalenţă globală. E un factor major de risc CV, cauzând HTN şi rezistenţă la insulină, din dietă proastă, inactivitate şi inegalităţi socioeconomice, ducând la morbiditate prematură şi suprasolicitarea sistemelor de sănătate. Scop. Cercetare privind legătura dintre bolile CV şi obezitate la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 18 ani, cu accent pe HTN dislipidemie şi ateroscleroză.Stu-diază datele PubMed şi Google Scholar. Material şi metode. Revizuire sistematică a literaturii de specialitate utilizând bazele de date PubMed, Google Scholar şi Web of Science (2015-2025), despre obezitate şi riscul cardiovascular la copii. Datele paraclinice şi clinice (HTA, rezistenţă la insulină) despre modificările cardiovasculare au fost evaluate din articole relevante şi analizate. Rezultate. Informaţiile bibliografice evidenţiază faptul că copiii obezi prezintă simptome clinice de hipertensiune arterială şi rezistenţă la insulină, precum şi constatări paraclinice de densitate intima-media carotidiană crescută (LDL), scăzută (HDL) şi crescută. Dovezi, precum cele ale lui Skinner şi colab. (2015) şi Kelly şi colab. (2020), ilustrează faptul că inflamaţia cronică şi disfuncţia endotelială cauzate de obezitate amplifică modificările aterosclerotice premature, 20-30% dintre copiii obezi prezentând deja un factor de risc cardiovascular în timpul adolescenţei. Statisticile OMS din 2022 arată o creştere a dislipidemiei şi HTN. Concluzii. Obezitatea infantilă este un factor determinant al afectării cardiovasculare prin modificări clinice şi paraclinice, care cresc riscul morbidităţii cardiovasculare pe termen lung.Trebuie efectuate intervenţii timpurii prin dietă, activitate fizică şi screening pentru a preveni progresia.Introduction. Childhood obesity, BMI >95th percentile for age and sex, has a global prevalence of 5-10%. It is a major CV risk factor, which is causing HTN and insulin resistance, from poor diet, inactivity and socioeconomic inequalities, leading to premature morbidity and overloading of health systems. Objective. Research is to evaluate the link between CV and obesity in kids aged 5-18 years, focus on HTN, dys-lipidemia & atherosclerosis. Reviews clinical & paraclinical data using PubMed & Google Scholar. Material and methods. Systematic literature review using PubMed, Google Scholar, and Web of Science databases was performed to gather studies of 2015-2025 regarding obesity and cardiovascular risk in children between 5-18 years. Paraclinical and clinical (HTN, insulin resistance) data about cardiovascular alterations were evaluated from relevant articles & analyzed. Results. Bibliographical information highlights that obese child have clinical symptoms of hypertension and insulin resistance and paraclinical findings of elevated low-density lipoprotein (LDL), low high-density lipoprotein (HDL), and elevated carotid intima-media thickness. Evidence, such as that of Skinner et al. (2015) and Kelly et al. (2020), illustrates that chronic inflammation and endothelial dysfunction caused by obesity enhance premature atherosclerotic changes, with 20-30% of obese children already having a cardiovascular risk factor during adolescence. WHO (2022) statistics show increasing obesity with a rise in HTN & dyslipidemia. Conclusion. Childhood obesity is a determining factor of cardiovascular damage through clinical and paraclinical changes, which increases the risk of long-term cardiovascular morbidity. Early interventions through diet, physical activity and screening must be carried out to prevent progression
Iridodializă și absență zonulară la 45 de ani după un traumatism ocular contuziv
Get PDFIntroducere/Obiective: Iridodializa extinsă asociată cu absența ligamentelor zonulare, mai
ales la decenii distanță de la un traumatism ocular, reprezintă o provocare chirurgicală rară.
Prezentăm un caz complex de reconstrucție a segmentului anterior, realizată cu succes la 45
de ani după o traumă oculară, evidențiind opțiunile terapeutice moderne și tehnicile de fixare
ale structurilor oculare.
Material și metodă: Pacient de sex masculin, în vârstă de 62 de ani, cu antecedente de
traumatism ocular penetrant suferit în adolescență, s-a prezentat cu acuitate vizuală redusă
(AV = 0,02) și semne de iridodializă masivă, asociată cu absența ligamentelor zonulare și
opacifierea cristalinului. S-a efectuat reconstrucția segmentului anterior prin fixarea irisului
la scleră utilizând fir de polipropilenă 8/0 monofilament. S-a realizat un buzunar cornean
pentru a ascunde nodurile și a proteja suturile. În aceeași intervenție, s-a practicat explantarea
cristalinului natural și implantarea unui cristalin artificial.
Rezultate: Postoperator, pacientul a prezentat o recuperare vizuală semnificativă, cu o
creștere a acuității vizuale de la 0,02 la 0,2 în decurs de două luni. Irisul a rămas stabil, fără
semne de dehiscentă a suturilor, iar cristalinul artificial s-a menținut centrat, fără semne de
instabilitate sau inflamație.
Concluzii: Reconstrucția segmentului anterior în cazuri vechi de traumă oculară, chiar și
după mai multe decenii, este posibilă cu tehnici moderne de fixare iridiană și implantare a
cristalinului artificial. Alegerea atentă a materialelor și a tehnicii chirurgicale este esențială
pentru obținerea unui rezultat funcțional și estetic favorabil